Stadiul lucrărilor la Podul Traian (FOTO)

Clujenii așteaptă cu nerăbdare redarea în folosință a Podului Traian pentru a rezolva problema traficului din Piața Mihai Viteazu.

Șurubaru: Lucrările sunt în grafic

Potrivit city-managerului Gheorghe Șurubaru lucrările sunt în grafic și vor fi finalizate până la sfârșitul lunii mai. La debutul lucrărilor, termenul anunțat a fost de 6 luni, însă termenul a fost decalat.

”Ritmul în care continuă lucrările este problema. Să nu ne mai lăudam cu astfel de lucrări care nu se predau niciodată la termenul stabilit De ce oare ? Astea sunt povești pentru cei mici ,sa adoarmă mai ușor”, potrivit unui clujean.

”Nu înțeleg de ce nu pot oferi un termen plauzibil de efectuare a lucrărilor. Anul trecut când au închis circulația se spunea de 6 luni termen de execuție, care de atunci se știa că nu se va respecta (3-4 luni din acesta fiind iarna). Oare era atât de greu să zică în loc de 6 luni un termen de 1 an în care să calculeze toate riscurile prevăzute și neprevăzute? Se supără oare cineva dacă ofereau termenul mai mare și îl respectau? Oare chiar nu arată mai bine să dea termenul mai mare și poate poate îl terminau înainte de termen și toata lumea se bucura?!”, menționează un alt clujean.

”Tipic aceasta atitudine de tot ce tine de primărie, tergiversează mai tot timpul, oferă răspunsuri oficiale care abia se leagă de subiect”, este nemulțumit un alt cetățean.

Clujenii reclamă lipsa muncitorilor

Unii clujenii reclamă că sunt puțini muncitori și sunt sceptici în privința termenului de finalizare anunțat de Șurubaru și susținut de primarul Emil Boc.

”Zi de zi a același dor de lene la pod. Nu se lucrează decât foarte puțin. La 8 am dacă treci pe acolo si te uiți vezi cum se lălăie și beau cafele. La amiază la sufertaș și de la 2 pm nu mai e țipenie de salahor la munca. Weekendul e liber mereu si încă de Vineri de 11 mereu. Pai cum sa se facă podul ? Din august e numai simulacru de muncă”, potrivit unui clujean.

”Este bătaie de joc. În Cluj pentru realizarea unui amărât de pod trebuie 1 an, când pentru podul de pe A3 de la Gilău durata de execuție este de 10 luni. Asta cu tot cu construit o pilă în canalul Hidroelectrica. Cert este ca lucrarea a fost cu dedicație (ca si toate celelalte) și ardeleanul este prost și poate fi dus de nas. Daca s-ar face controale pe șantiere si s-ar respecta la sânge termenele și s-ar plăti și penalități de întârziere poate nu ar mai câștiga Kiat, Diferit,etc”, sesizează un alt clujean.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii