tranzactii imobiliare

Senatorul Vasile Ilea:12 ani de minciuni electorale: cartierele Tineretului, Valea Gârbăului și Borhanci

Cererea sporită de locuințe reprezintă, până la un punct, un semn al creșterii și dezvoltării orașului. În întâmpinarea ei se poate veni, și o administrație responsabilă trebuie să vină, cu planuri și facilități de dezvoltare imobiliară a unor noi cartiere de locuit.

Emil Boc a promis disciplină urbanistică încă din primul mandat dar a provocat un haos urbanistic în Cluj-Napoca, care va produce efecte nedorite pe o perioadă lungă de zeci de ani. Prin aprobarea noului Plan Urbanistic General se dorea o disciplină urbanistică și autorizarea construcțiilor, însă în realitate noul PUG intrat în vigoare în 2015, este atacat în instanță în zeci de procese, iar PUZ-urile care modifică noul PUG, aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local, au fost atacate în instanță de către instituția Prefectului.

În măsura în care primăria nu a reușit să regleze această problemă, această speță a devenit una din cauzele pentru care prețurile locuintelor și chiriile cresc nejustificat iar numărul spațiilor cu destinație rezidențială rămâne insuficient pentru cererea existentă.

Datele concrete care confirmă situația de mai sus ne sunt oferite de Institutul Național de Statistică, conform caruia, în medie pe anii trecuți, clujenii platesc cel mai mult pentru locuințe și chirii, în timp ce sunt pe locul doi în tară al veniturilor, după București. Atragerea mai multor locuitori în oraș, ceea ce se doreste, va face ca problema locativă să devină și mai acută.

„În acest context, trebuie să ne reamintim că, în ultimii 12 ani, primarul municipiului, domnul Emil Boc, a promis construcția a trei cartiere noi – Valea Gărbăui, Tineretului și Borhanci – care, putem observa ar fi fost atât de importantă pentru dezvoltarea rațională și sistematică a Clujului. Apariția unor noi locuințe ar fi facilitat ramânerea unui număr semnificativ mai mare de tineri calificați, absolvenți ai învătămantului superior clujean, în oraș, și ar fi exercitat o presiune, în sensul scăderii prețurilor, asupra pieței imobiliare în ansamblu.

Ca atare, doresc să îi adresez, în mod public, domnului primar Emil Boc, următoarele  întrebări: Care este  valoarea practică a acestor promisiuni? Care sunt pașii concreți care vor fi întreprinși pentru transpunerea lor în practică? Pe cănd, și în ce fel, se pot astepta clujenii la o implicare dincolo de vorbe, pragmatică și pro-activă, a primarului municipiului și a executivului Primăriei în soluționarea problemei imobiliare cu care se confruntă orașul nostru? Mulțumesc anticipat” a declarat senatorul Vasile Ilea.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare