PSD Cluj

PSD Cluj: Liviu Dragnea nu trebuie să demisioneze

Organizația PSD Cluj îl susține în continuare pe Liviu Dragnea. Biroul Permanent Județean al PSD Cluj a decis în unanimitate că Dragnea, președintele partidului nu trebuie să demisioneze.

De asemenea, aceștia consideră că divergențele trebuie rezolvate în interiorul partidului. PSD Cluj și-a declarat susținerea necondiționată pentru Guvernul PSD+ALDE

Vă reamintim că aceste declarații vin înaintea întrunirii Comitetului Executiv Național PSD ce va avea loc vineri. De asemenea, trei lideri ai partidului au semnat o scrisoare în care principalul punct este reprezentat de solicitarea demisiei președintelui partidului, Liviu Dragnea. Paul Stănescu, Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu au solicitat demisia lui Dragnea atât de la conducerea PSD cât și din fruntea de președinte al Camerei Deputaților. Cei tre o propun pe premierul Dăncilă, președinte interimar.

”Modul în care au fost desemnaţi cei trei candidaţi la funcţia de Prim-Ministru şi membrii Guvernului, fără niciun set valid de criterii necesare pentru o guvernare performantă, a adâncit conflictele latente din partid şi a generat neîncredere în rândul alegătorilor. Moţiunea de cenzură împotriva propriului guvern, instalarea a nu mai puţin de trei guverne în 19 luni, schimbările neexplicate ale unor miniştri, sunt elemente percepute în mod negativ de electoratul PSD. Congresul din luna martie 2018 nu a generat o îmbunătăţire a funcţionării partidului, cu implicaţii asupra imaginii şi percepţiei publice în rândul electoratului propriu, dar şi al societăţii în ansamblu”, este principalul argument adus de contestatarii lui Liviu Dragnea.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare