Promisiune pentru asfalt pe strada Edgar Quinet în 2017

Strada Edgar Quinet a dat multe bătăi de cap municipalității, care a primit numeroase solicitări de reabilitare din partea locuitorilor din zonă. Chiar dacă strada era privată, deci nu era răspunderea primăriei ci a constructorului, clujenii tot spre municipalitate și-au îndreptat nemulțumirile, astfel că într-un final strada a fost preluată de primărie și va fi asfaltată.

Strada aceasta este un pericol. nu ne putem scoate copiii din casa datorita conditiilor precare oferite: nu trotuare, nu tansport public decent si sa nu uitam de starea deplorabila in care se afla singurul drum de acces in zona.

Cartier construit fără infrastructură

Un adevărat cartier a fost ridicat în jurul străzii Edgar Quinet grație numeroaselor proiecte imobiliare. Evident, la fel ca și în alte zone recent dezvoltate din Cluj- Napoca, infrastructura nu a reprezentat o prioritate și nici lipsa acesteia un impediment. Clujenii care au decis să se mute în acea zonă au descoperit rapid lipsa unui drum, a transportului în comun sau a locurilor de joacă. Chiar dacă dezvoltatorii imobiliari erau responsabil pentru realizarea drumului, aceștia au făcut un drum de pământ aproape impracticabil. Desigur că ulterior locatarii din acea zonă și-au îndreptat nemulțumirile către administrația locală, care nu reușește să facă față dezvoltării ultra rapide a Clujului.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

”Am iesit sa imi plimb copilul si ii risc viata. Dumneavoastra stiti ca strada Edgar Quinet este doar partial pavata si nu are troatuare? Stiti ca de o parte si de alta a strazii sunt parcate masini, si ca daca nu ar fi masinile respective ar fi niste cratere in locul lor? Stiti ca nu exista nici un parc de copii in zona? Stiti ca autobuzul care circula in zona nu prea isi respecta programul si este insalubru? Stiti ca parcarile din centru s-au scumpit cu toate ca parcul central este acolo si pt parintii care nu au conditii in propriile cartiere? Oare acest cartier s-a ridicat peste noapte neavand autorizatiile necesare de la adminitratia locala?”, semnalează un clujean nemulțumi

Strada a fost preluată de Primărie, urmează asfaltarea

Într-un final, în mai 2016, Consiliul local Cluj-Napoca a aprobat preluarea străzii în domeniul public al municipiului. Au fost făcute câteva lucrări de întreținere, urmând ca, potrivit reprezentanților primăriei, strada să fie modernizată și asfaltată în 2017.

”Strada Edgar Quinet este prima strada privata, care a fost preluata de Primarie, in cursul anului trecut. Dupa preluare, Primaria a intervenit cu lucrari de intretinere, dar strada va fi asfaltata, avand in vedere faptul ca este inclusa in programul pentru anul in curs.”

Primăria a organizat licitație pentru reabilitare, însă firma câștigătoare nu a onorat contractul și trebuie reluată.

”Pentru strada Edgar Quinet s-a alocat finantarea necesara lucrarilor, s-a facut licitatie si urma sa fie reabilitata. Din pacate, firma care a castigat licitatia nu si-a onorat contractul, de aceea vom face din nou licitatie. Speram ca anul acesta sa realizam lucrarile de modernizare a strazii si ne vom ocupa si de amenajarea spatiilor verzi din acea zona”, aspecificat primarul Emil Boc

Incepand cu data de 1 septembrie 2016, la solicitarea calatorilor, locuitorii de pe strada Edgar Quinet beneficiază și de transport în comun prin prelungirea liniei 19.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii