Modernizarea Parcului Feroviarilor va costa 6,9 milioane de euro

Consiliul local a aprobat organizarea concursului de soluții pentru Revitalizarea și activarea Parcului feroviarilor. Municipalitatea va premia primele trei propuneri care vor primi cele mai multe voturi din partea juriului. Astfel, premiul I este contractul de proiectare în valoare de 555.450 lei, premiul doi 35.000 lei și premiul III 20.000 de lei.

Potrivit documentației realizată de Ordinul Arhietcților din România valoarea proiectului pentru revitalizarea Parcului Feroviarilor este de 6,9 milioane de euro.

Acest proiect presupune lucrări de consolidare, reparare, conservare și reabilitare, împunătățiri vegetare(gazonare, vegetație-arbori, arbuști, perene). De asemenea, se va face dotarea cu mobilier, amenajarea aleilor, echipamente loc de joacă, sistem de irirgare. În incinta parcului va fi construită o sala de evenimente cu foaier pe o suprafață de 500 mp. Valoarea investiției pentru amenajarea exterioară a Parcului Feroviarilor și a construcțiilor care să deservească funcțiunile necesare derulării activității este estimată la suma de 6.9 milioane de euro.

Organizarea unui Concurs de soluții în vederea modernizării complete a Parcului presupune următoarele etape: – semnare contract pentru realizare temă și regulament de concurs; – dezbateri publice cu privire la tema de proiectare; – predare temă și regulament concurs, inclusiv documentația aferentă; – aprobare buget prin Hotărâre de Consiliu Local și transmitere documentație pentru concurs către ANAP; – validare concurs; – depunerea soluțiilor de către concurenți; – jurizare și publicare anunț câștigători; – după perioada legală de contestații, urmează semnarea contractului de proiectare (studiu de fezabilitate, proiect tehnic, documentație tehnică pentru autorizația de construcție, asistență tehnică pe perioada derulării lucrărilor); – lansare licitație publică pentru execuția lucrărilor; – execuție lucrări de modernizare. Termenele concrete pentru fiecare etapă vor fi stabilite după consultarea cu specialiștii.

Întreg proiectul de amenajare temporară și modernizare finală va fi realizat în cadrul unui amplu proces de consultare publică, cu societatea civilă și cu toți cei care doresc să contribuie la reușita proiectului.

Parcul Feroviarilor, lăsat în paragină ani de zile

Timp de mai mulți ani Parcul Feroviarilor a fost lăsat să se degradeze. La finalul anului trecut municipalitatea a reușit să readucă parcul în administrarea Primăriei și a fost anunțată modernizarea acestuia.

”Înainte de a intra într-o spirală magică a Parcului Feroviarilor, vă invit să faceți o vizită la fața locului. La ora actuală, situl nu se află într-o situație foarte bună din punct de vedere peisagistic, nu are practic valoare peisagistică. E doar un petic de verdeață deocamdată, unde își plimbă oamenii copiii. Dar nu trebuie să rămână doar atât, trebuie să ne racordăm la el ca la un punct important din oraș”, crede arh. Dan Clinci, de la Asociația Urbannect, membru în Consiliul Teritorial OART.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare