Sunteti aici:AdministrativLucrările pe lotul II al autostrăzii Sebeș-Turda înaintează foarte încet (FOTO)

Lucrările pe lotul II al autostrăzii Sebeș-Turda înaintează foarte încet (FOTO)

Publicat in data

Aosciația Pro Infrastructura a realizat o filmare din avion de pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda (24,25 km). Deși condițiile meteorologice din ultimele săptămâni au fost ideale pentru execuție, constructorul (Aktor) avansează într-un ritm extrem de lent, mobilizarea fiind una nesemnificativă.

Promisiunile din ultimele luni (venite atât din direcția CNAIR, cât și din cea a constructorului) au fost extrem de optimiste. Realitatea din teren este dezamăgitoare, chiar dezastruoasă pe alocuri.

Sunt lucrări de care constructorul nu se poate apuca din cauza exproprierilor suplimentare încă nerealizate sau a utilităților nerelocate. Totuși, acolo unde poate se poate munci, nici nu se cunoaște că autorizația de construire este obținută de mai bine de 2 ani de zile. În acest timp, un constructor serios ar fi ajuns la nivel de strat intermediar de asfalt sau structuri aproape finalizate. Aktor abia a reușit să iasă din pământ cu o parte din terasamente sau cu pilele structurilor, ridicând grinzi doar pe podurile și pasajele mici.

Asociația Pro Infrastructura solicită responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și celorlalți decidenți să urgenteze emiterea deciziei de expropriere pentru terenurile suplimentare, a autorizației de construire și a avizelor pentru relocarea utilităților. De asemenea, solicită CNAIR să își asume public o poziție referitoare la avansul insignifiant al lucrărilor din ultima perioadă, luând măsurile necesare. Orice tergiversare este o bătaie de joc față de bugetul de stat, fondurile europene nerambursabile și față de șoferii care își doresc să circule cât mai rapid pe această autostradă, evitând calvarul de pe DN1.

Vedeți filmarea aeriană aici: https://www.youtube.com/watch?v=21ft-RVrdqg

INTRA IN DISCUTIE

Ultimele articole

La cafeneaua Două Boabe – Baciu ești mereu binevenit cu laptopul ca să lucrezi

Dacă te afli în căutarea unei locații confortabile cu vibe cool și oameni faini,...

Util: Unde sunt în Ardeal cele mai scumpe și cele mai ieftine chirii

Ultimele luni au adus o nouă creștere a chiriilor în România, iar motivele sunt...

Evenimente și Concerte tematice la care poți participa în Cluj-Napoca înainte de Crăciun

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar agenda publică este plină de...

VIDEO: Realizări de succes și planuri ambițioase pentru dezvoltarea și modernizarea comunei Jucu

Jucu devine o comună care poartă tot mai vizibil amprenta modernității prin investițiile deja...

Alte articole

La cafeneaua Două Boabe – Baciu ești mereu binevenit cu laptopul ca să lucrezi

Dacă te afli în căutarea unei locații confortabile cu vibe cool și oameni faini,...

Util: Unde sunt în Ardeal cele mai scumpe și cele mai ieftine chirii

Ultimele luni au adus o nouă creștere a chiriilor în România, iar motivele sunt...

Evenimente și Concerte tematice la care poți participa în Cluj-Napoca înainte de Crăciun

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar agenda publică este plină de...