Lucrările executate pentru Cj Cluj au adus Societatea de Drumuri și Poduri la faliment

Situația foarte grea în care se găsește Societatea de Drumuri și Poduri Județene, societate a cărui unic acționar este Consiliul județean, a fost ridicată în cadrul ședinței de consiliu. Consilierul județean Remus Lăpușan a propus aloacarea unui împrumut de 5 milioane de lei care să salveze societatea de la faliment.

”Ar trebui să găsim soluția juridică și financiară să salvăm această societate. Sunt lucrări ce trebuie executate și pentru noi și pentru terți, dar compania este blocată. Propun să cuprindem în buget sumele pentru capitalizare sau să le acordăm un împrumut. Personal nu văd altă soluție pentru că vom fi blocați, deoarece ei execută pentru noi lucrări de reparații. Putem face un împrumut până se găsesc alte soluții. Să fim mai rapizi în decizii, deoarece societatea poate ajunge la faliment”, a declarat Remus Lăpușan.

Consilierul județean Sălățioan a explicat faptul că a existat o întâlnire cu directorul societății și cu aparatul de specialitate a Consiliului județean, fiind propuse patru variante pentru salvarea societății.

”Directorul societății a venit cu patru propuneri, ajustarea prețurilor la contractele în redulare, un împrumut, capitalizare și luare în considerarea a intreținerii drumurilor județene și după exăirarea contractului. Am solicitat specialiștilor să vină cu un răspuns clar, să ne spună care dintre ele se încadrează în baza legală. Nu știu să fie niciun răspuns. Vrem să păstrăm această societate să funcționeze? Motivul pierderilor este și prestarea unor servicii către noi, servicii  neplătite. Dacă cineva a greșit, trebuie să suporte 200-300 de angajați?. Dacă nu aprobăm acești bani vom fi autori morali și mai punem o coroană de flori pe o societate pe care o avem în subordine”, a completat Sălățioan.

”Dacă propunerile făcute de conducerea societății se încadrează în lege, am putea să facem această capitalizare, imprumut, după o analiză foarte atentă. Bugetul de întreținere și reparații s-a mărit considerabil, nu am putea executa tot bugetul până în iulie, propunerea făcută este să votăm azi bugetul, iar în prima ședință să fie adoptata hotărârea privind alocarea banilor pentru această societate”, potrivit vicepreședintelui Mânzat.

Principala problemă a Societății este faptul că lucrează la tarife de acum 10 ani care nu au mai fost adaptate la modificările legislative.

”Situația Societății de Drumuri și Poduri este 17 milioane de lei pierdere, CA avea anumite obligații să nu se ajungă aici. În decurs de o săptămână dacă nu primim 5 mil de lei inchidem. Sunt licitații făcute de acum 10 ani cu prețurile de atunci. Este complicat să obligi pe cineva să modifice contracte incheiate. Dacă nu se modifică tarifele, vom pierde și cele 5 milioane. Cu cât se lucrează mai mult cu atât pierde mai mult. Este nevoie de un pachet ca să rezolve problema. Singura varianta este la acționari”, semnaleazăun alt consilier județean.

Actualizarea tarifelor în cazul contractelor aflate în derulare este greu de realizat deoare se aplică vechea legislație afaltă în vigoare la acea dată, respectiv Ordonanța 34 care prevede o ajustarea cu rata inflației, orice altă modificare trebuia prevăzută în documentația de atribuire.

”Nu este în beneficiul autoritătii contractuante ca firmele să lucreze în pierdere. Într-adevăr atât ordonanța 34 cât și legea 98 specifică să fi fost prevăzut în contract sau în caietul de sarcini modificarea tarifelor. Nu au fost prevăzute, dar nu ne putem bloca. Toate firmele de construcții au această problemă. Nu cerem ce nu ni se datorează. Avem acea pierdere datorită acumulării în timp a acestor lucrări efectuate sub costuri. Am efectuat lucrări de 150 de milioane de lei, din care minim 10% s-a lucrat sub costuri. Am făcut lucrări de 5 milioane de lei neplătite. Dacă aceste lucruri nu le rezolvăm, CJ Cluj nu va mai putea să ducă la capăt aceste proiecte. Au fost alocați 70 de milioane pentru lucrările de întreținere, dar nu se vor putea realiza de nicio societate nici ca și capacitate nici ca și costuri. Societatea Diferit a avut  pierderi de 6 milioane de lei din același motiv. Trebuie să găsim soluții. Nu este problema lui Platon, este problema tuturor”, a declarat Platon.

Consiliul județean urmează să analizeze toate variantele și să adopte cea mai bună soluție pentru a salva Societatea de Drumuri și Poduri.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare