Acasă Administrativ Lebede pe lacul din Parcul Central

Lebede pe lacul din Parcul Central

Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca are, începând de astăzi, o nouă atracție pentru clujeni și turiști deopotrivă – lebede albe.

Perechea de lebede, un mascul și o femelă (pereche matură) a fost donată Municipiului Cluj-Napoca în baza unei colaborări între Primăria Cluj-Napoca – prin Direcția Ecologie Urbană – și Grădina Zoologică Târgu-Mureș. Frumoasele păsări vor rămâne pe lacul din Parcul Central pe tot parcursul sezonului cald, în fiecare an de acum înainte.

Pe timpul sezonului rece, perechea va fi în grija RADP Cluj-Napoca, unde dispunem de medic veterinar, care le va ține sub supraveghere și vor fi hrănite corespunzător, cu amestec de grâu, porumb și salată verde.

Le dorim clujenilor să se bucure de lebedele albe și să aibă grijă de noul cuplu inedit care poate fi văzut, de acum, în parcul din inima Clujului!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version