liviu dragnea

Guvernul lui Dragnea

România a început anul 2017 cu un nou guvern, unul condus de premierul propus de partidul care a câștigat alegerile din 11 decembrie 2016, PSD.

Până aici totul este în regulă, doar că noul premier, Sorin Grindeanu, nu are rolul de a lua decizii și de a conduce. Aceste lucruri sunt prea importante pentru a fi lăsate pe mâna unui novice. De aceste lucruri importante se ocupă conducătorul suprem, Liviu Dragnea. Președintele PSD a fost cel care a propus și ulterior a anunțat noul Guvern, actualul premier fiind prezent doar pentru poze. Liviu Dragnea dă declarații, ia decizii, nimic nu se întâmplă fără ca el să știe.

Dragnea nu este pregătit să renunțe la funcția de premier

Dragnea a fost pregătit ca în sfârșit să primească ce i se cuvine după ani de stat în umbră. S-a pregătit să iasă în față și să conducă destinele țării după bunul plac, doar că a fost oprit de o mică prevedere legislativă, legea 90/2001, potrivit căreia cei condamnați definitiv nu pot să facă parte din Guvern. Câtă dezamăgire, câtă supărare trebuie să fi simțit domnul Dragnea după victoria zdrobitoare din alegeri când părea că nimic nu poate să îl mai împiedice să își atingă scopul. Liviu Dragnea a avut majoritatea parlamentară și înainte de aceste alegeri, astfel că putea să modifice legea 90/2001 cu mare ușurință. În setea sa de putere a uitat însă de ea și nimeni din partid nu i-a amintit. Disperarea că este nevoit să propună un alt premier s-a văzut la prima sa nominalizare: Sevil Shhaideh. O nominalizare pe care au respins-o atât votanții PSD cât și membrii de partid și în final președintele Iohannis. Dorind să fie sigur că nu pierde puterea și că sforile vor fi în continuare la el, Dragnea a numit o persoană care îi era loială, trecând peste faptul că profilul acesteia era împotriva la tot ce partidul susținuse în campanie. PSD a mizat mereu pe naționalism, pe români ortodocși, atacând originile președintelui Iohannis, și chiar faptul că al doilea prenume al fostului premier Dacian Cioloș, este Julien. După toată această campanie, Dragnea vine și propune, cel mai probabil fără să se consulte cu nimeni, o persoană cu origini turcești, de religie musulmană, cu un soț sirian care simaptizează cu anumite grupări considerate extremiste. A fost o decizie pripită, luată din orgoliu, și care nu a fost menținută. Cea de-a doua propunere a fost mult mai bine gândită și calculată. Și-a căutat un alt pion, de data aceasta unul care să fie acceptat de toată lumea. Sorin Grindeanu, un politician tânăr, de perspectivă, fără pete negre în CV și pe care nici președintele Iohannis nu a avut motive să îl refuze. Astfel, Dragnea continuă să fie cel care conduce din umbră, însă acest lucru ar putea să se schimbe cu puțin ajutor: Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională privind neconstituționalitate Legii 90/2001.

Toți oamenii lui Dragnea

O premieră negativă a fost înregistrată la anunțarea noului Guvern. Chiar dacă premierul are rolul să anunțe Guvernul pe care l-a ales și alături de care va guverna timp de patru ani, de această dată Liviu Dragnea a făcut anunțul. Astfel demonstrând că, în ciuda declarațiilor ulterioare, Sorin Grindeanu a avut o implicare minimă în desemnarea miniștrilor cabinetului său. Iar dacă mai existau îndoieli despre cine a alcătuit lista miniștrilor, o scurtă privire aruncată peste ea înlătură orice dubiu. Oameni loiali lui Liviu Dragnea, puși în funcții cheie pentru ca acesta să poată deține controlul. Dar nu loialitatea lor față de conducător este principala lor problemă, ci faptul că mulți dintre ei au un trecut controversat și o competență ce poate fi pusă ușor la îndoială. Dragnea nu a lăsat-o pe dinafară pe cea care ar fi vrut-o premier, astfel că Sevil Shhaideh a fost numită vicepremier și Ministrul al Dezvoltării. Unul dintre cele mai controversate nume este cel al lui Florin Iordache, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor cel despre care se zice că ar fi coordonatorul zilei de 10 decembrie 2014, cunoscută drept “Marţea Neagră”. Parlamentarii USL au dorit atunci să modifice Codul penal și legea amnistiției pentru a asigura imunitate sporită atât pentru parlamentari cât și pentru aleșii locali. Acesta va fi Ministrul Justiției.  Ministerul de Externe va fi condus din nou de Teodor Meleșcanu, cel care a refuzat să suplimenteze secțiile de votare și a împiedicat românii din diaspora să voteze la alegerile prezidențiale din 2014. Poate cea mai mare surpriză este reprezentată de numirea în funcția de Ministru de Interne a lui Carmen Dan, fost prefect al județului Teleorman. O apropiată a lui Liviu Dragnea, aceasta a început cu stângul, audierea sa la comisii fiind făcută cu ușile închise.  Ministerul Muncii va fi condus de fostul primar al Craiovei, Olguța Vasilescu, judecată pentru fapte de corupție. Ministerul Economiei va fi condus de Alexandru Petrescu, director general al Poștei Române. În 2015 acesta a încasat un bonus de performanță în valoare de 158.418 brut, deși compania a avut pierderi de 7,4 milioane de lei. La conducerea Ministerului Agriculturii se va afla Petre Daea, unul dintre inițiatorii proiectului pensiilor speciale pentru parlamentari. Ministerul Tineretului și Sportului va fi condus de Marius Dunca, fostul director al Agenției Naționale  pentru Protecția Consumatorului, demis de Victor Ponta după tragedia din Colectiv. La conducerea Ministerului Educației a fost numit Pavel Năstase, cel care a luat apărarea profesorilor ce au girat pentru lucrările științifice ale deținuților. Poate cea mai reprezentativă declarație privind noul Guvern îi aparține președintelui Klaus Iohannis, adresată lui Liviu Dragnea: ”Aflarăm de la televizor că dumneavoastră sunteți singurul care știți programul de guvernare din scoarță în scoarță. Vă rog frumos învățați-i și pe ei!”

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii