Drumul Sfântul Ioan, calvarul clujenilor

Zeci de sesizări au fost făcute către Primăria Cluj-Napoca pentru a reabilita drumul Sfântul Ioan, devenit impracticabil. Zona se dezvoltă foarte mult, dar la fel că şi în alte cartiere ale Clujului, infrastructura nu ţine pasul cu dezvoltarea imobiliară.

”Un drum care avea asfalt, în stare proastă dar era, au venit nişte impostori care nici măcar prieteni cu drumarii nu sunt şi l-au distrus.Nu potsă cred că există asemenea incapabili asemenea iresponsabili .Aici mă refer la toţi cei care s-au ocupat de cei apeoximativ 1000 m de drum şi anume ingineri, diriginţi de şantier şi toţi cei care au avut legătură cu această lucrare”, sesizează un clujean nemulţumit

”Nu au trecut decât câteva zile de când s-a topit zăpada şi deja drumul de la Sf. Ioan este sub orice critică. De aici încolo situaţia nu are cum să meargă decât prost, dacă nu se intervine în cel mai scurt timp posibil”, menţionează o altă clujeancă

Primăria a explicat că acest proiect este în curs de execuţie, însă lucrările au fost oprite deoarece au fost intervenţii ale Companiei de Apă Someş

”Lucrarea care a fost demarată în zona Sfântul Ion este în curs de executare. Primăria a întrerupt o vreme lucrările, având în vedere remedierile pe care a fost necesar să le realizeze Compania de Apă Someş. Întreagă lucrare se va finaliza la începutul acestei veri”, este explicaţia oferită de municipalitate.

Drumul Sfântul Ioan este intens folosit nu doar de conducători auto care se străduiesc să evite gropile, cât şi de biciclişti, alergători amatori şi profesionişti.

Drumul Sfântul Ioan, varianta de ocolire pentru Floreşti

Reabilitarea drumului Sfântul Ioan este parte din datoria Primăriei Cluj pentru realizarea unei variante de ocolire care să decongestioneze DN1, Cluj-Napoca-Floreşti. Centura de sud a Florestiului este însă departe de a fi finalizată, având în vedere că nici Primăria Floreşti nu a realizat lucrările pentru partea sa de drum. Primarul Horia Şulea a contractat un credit de 47 de milioane de lei, însă lucrările au fost întârziate de exproprieri.

”Am dat un ultimatum în ceea ce priveşte începerea efectivă a lucrărilor în ceea ce priveşte construcţia variantei de ocolire pe partea de sud a Florestiului, iar data de începere a lucrărilor este 3 aprilie. Până în 3 aprilie tot ceea ce înseamnă virarea de bani în conturile celor expropriaţi, pregătirea, organizarea de şantier trebuie să fie gata pentru începerea lucrărilor”, a declarat primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.

Drumul, care va porni din stradă Tăuțiului, şi continuă cu drumul Sfântul Ioan în Cluj-Napoca va avea o lungime de 2,685 km.

Drumul de Ocolire SUD va avea 11 podeţe şi 2 poduri, precum şi două sensuri giratorii şi trei intersecţii. Vor fi incluse şi două bretele de legătură cu DN1, una în zona Metro şi una în zona Polus. Vor fi amenajate trotuare şi piste de biciclete.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii