Sunteti aici:AdministrativComuna Unguraș, rețea modernă de alimentare cu apă și canalizare

Comuna Unguraș, rețea modernă de alimentare cu apă și canalizare

Publicat in data

Comuna Unguraș, rețea modernă de alimentare cu apă și canalizare. Consiliul Județean Cluj continuă lucrările de extindere şi modernizare a rețelelor de alimentare cu apă şi canalizare în mediul rural, în vederea obținerii unei infrastructuri moderne, adaptată standardelor și normativelor europene în vigoare.

Astfel, și la nivelul comunei Unguraș se vor realiza, în acest sens, lucrări în valoare totală de 2,339.650 euro. Concret, localitățile Unguraș, Valea Ungurașului și Batin din comuna Unguraș vor beneficia de o nouă rețea de apă potabilă și racorduri de distribuție de aproximativ 22 de km, o stație nouă de pompare a apei uzate, patru stații de clorinare noi, precum și de un rezervor de înmagazinare nou. De asemenea, vor fi reabilitați aproximativ cinci km de rețea de distribuție a apei potabile și patru rezervoare de înmagazinare.

Lucrările vor fi executate de către Compania de Apă „Someș” S.A, în baza contractului de lucrări numărul 13 din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020″, proiect mamut cu finanțare europeană în valoare de 355,6 milioane de euro.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

INTRA IN DISCUTIE

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Alte articole