Clujeni pregătiți-vă! Urmează alte somații pentru refațadizare

Primarul Emil Boc a anunțat că urmează faza a doua a somării clujenilor care locuiesc în zona centrală să execute lucrări de  refațadizare. Aceștia vor avea timp să obțină autorizația de construcție până în 30 noiembrie 2017, în caz contrar vor beneficia de impozit mărit cu 500%.

”Recomandarea mea sinceră pentru toți proprietarii din zona centrală care încă nu au fost somați, deoarece au fost trimise somații doar către cei de pe axa principală, Eroilor, Napoca, Piața Avram ianuc, vor urma și ceilalți anul acesta, să înceapă de acum demersurile pentru refațadizare. Cei care până în 30 noiembrie 2017 după ce vor primi somația nu au autorizație de contrucție eliberată vor fi cadorisiți în 2018 cu un impozit cu 50% mai mare. Îi rog să facă demersurile și să facă demersurile legale pentru a nu mai pune în pericol viețile celor care circulă în zonă”

Primele somații de refațadizare se rezolvă în instanță

Mare parte dintre clujenii care au primit somații de la primărie să repare fațada exterioară a clădirii în care locuiesc, nu au întreprins demersurile necesare în acest sens, astfel că în 2017 impozitul a crescu cu 500%. Evident nemulțumiți, aceștia au decis să acționeze Primăria în instanță.

Potrivit noului Cod Fiscal, in anul 2017 municipalitatea va impozita cu 500% clădirile neîngrijite din centrul istoric, la care proprietarii nu au început demersurile legale pentru refațadizare până la data de 30 noiembrie 2016, conform somațiilor transmise pe parcursul anului”, a fost anunțul municipalității”

Primăria Cluj-Napoca a trimis somații pentru 372 de clădiri din zona ultracentrală, dintre care 47 au finalizat refațadizarea, iar 56 au obținut autorizația de construcție, 54 au fost sancționate cu supraimpozitare, iar 215 clădiri nu au întrunit punctajul pentru aplicarea supraimpozitării.

”Majorarea cu 500% a impozitului pentru clădirile aflate în stare avansată de degradare a fost aprobată pentru 54 de clădiri din zona ultra-centrală. Procesul de evaluare a clădirilor va fi extins și pentru alte zone din municipiu, atât pentru clădiri cât și pentru terenuri neîngrijite”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea

Clujenii au încercat în ședința de Consiliu local să scape de supraaimpozitare, dar consilierii locali au fost de neoprit. În fond, unele clădiri reprezintă un adevărat pericol public, iar tencuială poate să cadă în orice moment pe trecători. Singura varianta pe care locuitorii din zona cetrală a Clujului o mai au pentru a scăpa de impozitul majorat cu 500% este obținerea unei decizii favorabile în instanță.

Procesul de refațadizare început în 2013 înaintează anevoios, o mare parte a proprietarilor neavând resursele necesare pentru lucrările de reabilitare.

”Avem o problemă în acest oraș. Nu este pentru prima dată când vorbim de clădirile care se prăbușesc peste oameni. Este un pericol real să se întâmple o tragedie.  Pe lângă viețile care sunt puse în pericol trebuie să redăm centrului istoric dimensiunea urbană pe care o merită” , a declarat Boc

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii