fabrica clujana

Clujana, scoasă la vânzare de ANAF. Este sfârșitul fabricii de încălțăminte?

Un alt brand al Clujului este aproape de dispariție. ANAF a scor la vânzarea mai multe imobile deținute de fabrica de încălțăminte Clujana pentru a recupera din datoria pe care societatea le are.

Cum s-a ajuns în această situație?

”Este necesară acoperirea unei datorii vechi, eșalonată, în octombrie 2014. Datoria este de 10 milioane de lei, din care 300.000 de lei neeșalonate, propuse spre eșalonare ANAF. Rata lunară pentru vechile datorii este de circa 200.000 lei/ lună, ceea ce reprezintă 20% din încasările societății. În acest moment, de peste un an am plătit mult din datorii, am redus sarcina fiscală totală, dar am avut creșteri obligatorii de costuri, o creștere fiind costul cu salarii de 40%, prin majorarea salariului minim. Această creștere afectează toată grila de salarizare, din 343 de angajați, 320 sunt afectați de această creștere. Orice sursă cash este necesară pentru a face față unui nivel obligatoriu de plăți. Întârzierea obligației înseamnă pierderea eșalonării, lucru pe care nu ni-l permitem. Trebuie să găsim toate sursele pentru a diminua acest necesar, prin vânzarea acestor active aflate în garanție la ANAF, ne propunem să diminuăm datoria la ANAF și ratele lunare pe care le avem pe perioada de eșalonare din care mai avem 2 ani și jumătate. Cu cât reducem această presiune, reducem costurile și fabrica poate să funcționeze normal”, a declarat Gliga, directorul societății.

Atât directorul societății cât și președintele Consiliului județean Alin Tișe, au precizat că se caută soluții pentru a salva fabrica.

Una dintre variantele făcute public de către Alin Tișe este mutarea fabricii în parcul industrial TETAROM.

”La Clujana este o situația delicată. Conducerea de acolo și Consiliul de Administrație au venit cu câteva soluții alternative. Există o datorie veche pe care o tot rostogolesc la ANAF și există contribuțiile curente pe care le au de plătit la bugetul de stat. Va trebui să tranșăm o variată din cele propuse de conducerea de acolo, inclusiv valorificarea unor active, clădiri, terenuri și chiar mutarea fabricii în TETAROM într-o clădire nouă”, a declarat Tișe

Potrivit lui Tișe nu este exclusă nici varianta privatizării unei părți din acțiunile fabricii.

”Ne dorim să scădem cheltuielile de acolo și să ajutăm Clujana să supraviețuiască. În acest moment acolo este o struțo-cămilă. Acțiunile aparțin de Avast, sunt administrate de Consiliul județean, nu s-a dorit privatizarea și s-a păstrat în această stare de lucruri. Luăm în calcul inclusiv privatizarea unei părți din acțiuni. Trebuie luată o decizie cu toți consilierii deoarece altfel trebuie fie să se reorganizeze, fie să intre în faliment”, potrivit lui Alin Tișe.

Horia Nasra, președintele PSD Cluj îl acuză pe Alin Tișe de situația dezastruoasă în care a ajuns fabrica Clujana.

Clujana, un brand al Clujului de peste un secol și cea mai mare fabrică de încălțăminte din România, este scoasă la vânzare de ANAF chiar sub ochii lui Alin Tișe.

„Fabrica de încălțăminte înființată în 1911 riscă să ajungă doar o amintire pentru clujeni, în contextul în care Alin Tișe și majoritatea liberală, nici în primul mandat, nici în al doilea, nu au rezolvat problema datoriilor societății.

Este halucinantă abordarea domnului Alin Tișe și în acest caz: tăcere totală! Alin Tișe fuge de responsabilitarea situației de la CLUJANA, societate la care Consiliul Județean este acționar majoritar.

Încă din vară acestui an consilierii județeni social-democrați i-au atras atenția președintelui Consiliului Județean Cluj, că datoriile societății pot duce la blocarea activității, i-au solicitat să precizeze din ce cauză s-a pierdut eșalonarea datoriilor, ceea ce a dus la creșterea presiunii financiare pe bugetul societății și i-au mai cerut să identifice soluții imediate pentru redresarea societății, însă Executivul Consiliului Județean Cluj a ignorat problema exact ca în cazul lacului de levigat de la Pata Rât.

Sper ca măcar în al doisprezecelea ceas Alin Tișe și consilierii PNL din Consiliul Județean Cluj să se trezească și să identifice o soluție pentru salvarea fabricii CLUJANA și a locurilor de muncă de acolo!” a declarat deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj.

 

În perioada comunistă, Clujana era unul dintre cei mai mari angajatori din Cluj cu 10.000 de angajați. Din gloria de altă dată a rămas aproape nimic, însă spre deosebire de alte fabrici de renume din țară, Clujana a reușit să supraviețuiască.

”În trecut fabrica avea 10.000 de angajați, din 2004 activitatea firmei a fost restrânsă în urma unui proces de transformare în care fabrica și brandul funcționează pe o parte din amplasamentul vechi, dar doar cu 376 de angajați. Brandul Clujana este un nume important și am realizat ce înseamnă puterea de penetrare a acestui brand în piață. Cred că norocul față de alte fabrici a fost că după perioada de transformare și cea de insolvență brandul a rezistat și a continuat în proprietatea CJ, continuă să producă și să fie prezent în piață cu potențial mare. Acest potențial, fiind o fabrică de stat, trebuie să respecte regulile de piață și de concurență, multe dintre ele îngreunând activitatea fabricii comparativ cu cele din zona privată”, a declarat directorul fabricii.

Gliga a declarat că momentan există clienți atât pe piața internă cât și pe cea externă, iar producția lunară se ridică la 25.000 de perechi de încălțăminte.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare