centenar

Boc: Toți cei șase rectori vor fi propuși spre a fi cetățeni de onoare ai Clujului

Primarul Emil Boc dorește ca în anul centenarului municipalitatea să își arate recunoștința pentru activitatea profesională a celor șase rectori ai universităților clujene prin acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca.

În anul centenarului am o propunere pe care o adresez universităților clujene. Orașul azi există și crește datorită universităților clujene, a talentelor pe care le produce și a resurselor umane fantastice. Universitățile clujene au avut un rol fundamental în reconstrucția Clujului după 1918. Universitățile au fost baza consolidării acestui oraș. Avem în fruntea Universităților clujene oamnei cu prestigiu academic și profesional recunoscut care în fiecare zi prin munca lor ajută acest oraș. Toți cei șase rectori vor fi propuși spre a fi cetățeni de onoare ai Clujului, ca o formă de respect pentru munca profesională pe care o desfășoară în fruntea universităților clujene, pentru rolul pe care universitățile îl au astăzi în prezentul și viitorul orașului și nu în ultimul rând prin dimensiunea istorică a universităților pentru ceea ce înseamnă orașul nostru. Este o formă de recunoaștere simbolică a rolului pe care universitățile l-au avut în dezvoltarea orașului. Am adresat invitația oficială ca toți rectorii să fie cetățeni de onoare”, a declarat Boc.

În anul centenarului municipalitatea va ridica trei statui și un monument și va susține evenimentele propuse de instituțiile clujene cu ocazia Centenarului.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Noi avem un pachet centenar pregătit și am avem activități care potențează în fiecare zi ceea ce înseamnă centenarul. Avem o linie de finanțare separată prin care susținem proiectele instituțiilor din Cluj. Știm că vom avea trei statui noi, Nicolae Ivan, Iuliu Hossu și Bartolomeu Anania și vrem și un monument emblematic care să marcheze 100 de ani de la Marea Unire”, a declarat Boc.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare