Boc: Vom fi nevoiți să impozităm roboții

Primarul Emil Boc vede departe în viitor și este convins că roboții vor înlocui mare parte din munca desfășurată de oameni, drept urmare aceștia vor trebui impozitați pentru veniturile obținute.

Oamenii înlocuiți de roboți

În viziunea lui Emil Boc, în următorii 10 ani cele mai multe activități care azi sunt făcute de oameni vor fi efectuate de roboți, iar pentru a aduna bani la buget va trebui ca aceștia să fie impozitați.

”Generația tânăra va ajunge la momentul când roboții vor fi impozitați. Se va ajunge peste 10 ani ca roboții să facă tot mai multe munci făcute de oameni. În America, la un restaurant McDonald roboții au înlocuit deja oamenii. Acesta este un exemplu mărunt, dar se va multiplica și atunci pentru a avea resurse ca să poți susține educația, sănătatea, se va ajunge ca roboții să fi impozitați. Treptat astfel de tehnologie va ajunge în toată lumea. Inevitabil, vrem sau nu vrem la asta se va ajunge. În Japonia deja se testează mașinile fără șofer”, potrivit lui Boc

Centru de creativitate și imaginație civică la Cluj

Pentru a fi pregătiți pentru momentul când roboții vor înlocui oamenii, Boc va inaugura în cadrul primăriei Biroul de creativitate și imaginație civică. Scopul acestui proiect este de a aduna idei inovative de la clujeni.

”Începând cu luna iulie vom avea pentru prima dată în România un centrul de creativitate și imaginație civică. Va fi o structură în cadrul Primăriei ce va funcționa la Casino unde o dată pe săptămână, toți cei care au recomandări și idei creative, vor avea un spațiu unde pot să discute cu reprezentanții primăriei și între ei, ce se poate face pentru oraș.

Este o altă modalitate de a aduna idei creative despre ce se poate face în oraș. Primesc pe Facebook recomandări privind benzile dedicate de transport, utilizarea unui spațiu verde, cum am putea utiliza inteligența artificială și robotica pentru comunicarea cu cetățenii.  Acest birou este conceput ca un loc unde toți cei care au idei inovatoare, creative, să se întâlnească. Sunt convins că din 100 de idei câteva tot vor putea fi implementate. Clujul se pretează pentru acest proiect. Avem 15.000 de persoane care lucrează în IT ce vor veni cu propuneri de aplicații pentru domenii din viața publică. Ne propunem să culegem aceste idei și Primăria va oferi prin acest birou locul unde să se manifeste”, a declarat Boc.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii