D.G.A.S.P.C. Cluj

Angajări fără concurs la DGASPC Cluj

Într-o conferință de presă susținută azi, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a dezvăluit mai multe nereguli descoperite la DGASPC Cluj. În urma unei sesizări primite de la liderul de sindicat au descoperit că la direcție s-au făcut angajări fără concurs.

În 2013 a fost scos la concurs un post de psiholog la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă al DGASPC   dinLuna de Jos. Au fost  doi candidați care s-au înscris la concurs. Ulterior, candidatul care nu a obținut postul a fost angajat fără concurs la centrul din Gherla.

”În august 2013 a fost scos la concurs un post de psiholog la centrul Luna de Jos. Au participat două persoane la concurs. După ce s-a terminat acest concurs, printr-o dispoziție semnată de directorul DGASPC Cluj, în 2 septembrie este angajată psiholog la centrul din Gherla persoana care nu a luat concursul din Lua de Jos, post care nu fusese scos la concurs. Respectiva persoană este consilier local PSD la Gherla.  Practic acea doamnă a primit salariu ilegal trei ani. În acest moment este șefă de centru ș are un salariu egal cu al unui vicepreședinte al CJ Cluj, 4800 de lei. . În adresa primită de la direcție. directorul recunoaște că doamna X este angajată la Gherla din 2 septembrie 2013 pe funcția de psiholog, iar postul de concurs a fost scos la Luna. Comisia de concurs a recomandat să fie angajată și această doamnă care a obținut o notă mare”, a declarat Alin Tișe

Pe lângă acest caz, a existat un alt caz în care au fost scoase la concurs patru posturi și au fost angajate opt persoane.

”Nu este singurul caz. S-a făcut concurs pentru patru posturi și au fost angajate opt persoane. Au luat note bune și le-au angajat pentru că aveau nevoie de oameni. Atunci de ce nu au organizat concurs pentru opt posturi?  Dacă postul era vacant de ce nu a fost scos la concurs?” se întreabă Alin Tișe

Alin Tișe a menționat că se va discuta în Consiliul județean retragerea din bugetul DGASPC Cluj sumele chletuite ilegal.

”Vom face o rectificare bugetară și toate sumele care au fost cheltuite ilegal le vom retrage din bugetul direcției.  Vom reduce bugetul de investiții și vom deschide proces contra direcției pentru recuperarea banilor. Bani pe care direcția îi cheltuie sunt bani publici de la CJ Cluj. Cel care a cheltuit aceste sume ilegal să răspundă, ulterior voi urma procedura legală de demitere”, a declarat Tișe

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii