Alin Tișe: Se reiau lucrările la CMID

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a anunțat deblocarea situației construirii Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (C.M.I.D.) din judeţul Cluj.

!CMID este un proiect blocat din 21 octombrie 2014. A fost blocat 2 ani, de la momentul rezilierii contractului cu Societatea Confort. Am finalizat licitația și am adjudecat continuarea lucrărilor la CMID. Câștigătorul licitației este un consorțiu format din Câştigătorul licitaţiei este un consorţiu format din firma Krantz Eurocenter, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice – ISPE care a câştigat licitaţia cu o ofertă de aproximativ 111 milioane de lei, respectiv 24 milioane de  euro. A mai fost o ofertă, una singură, a doua ofertă depusă de SC Iasicon SA-SC TCI Contractor General SA , care au avut o ofertă de 27 milioane de euro. În curând, după expirarea termenului de contestaţii, vom putea semna contractul de continuare a lucrărilor. Este vorba de proiectare şi execuţie pe lucrările rămase la CMID, termenul fiind  de aproximativ 18 luni, proiectare şi execuţie. Încercăm ca în aproximativ un an să finalizăm acest Centru de Management Integrat al Deşeurilor. Mă bucur că am reuşit să finalizăm această procedură începută undeva în luna mai sau iunie şi după câteva luni am reuşit să adjudecăm și să continuăm acest proiect important. Sper ca în cel mai scurt timp să dăm ordinul de începere al lucrărilor și să ne încadrăm în termene. E important că l-am deblocat pentru că doi ani practic s-a stat pe loc. În acei doi ani, dacă nu existau acele probleme, acel centru putea fi finalizat”, a explicat Tişe.

Tișe a ținut să menționeze că o atenție deosebită i va fi acordată acestui proiect, în permanență cineva se va afla pe șantier și va monitoriza lucrările.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

“Vom avea permanent oameni pe şantier, vom încerca zi de zi să monitorizăm, astfel încât noi să ne facem datoria, să facem plăți la timp şi să susţinem constructorul în tot ce are nevoie, iar ei se încadreze în termene, poate chiar să scurtăm aceste termene, fiind o urgenţă maximă problema gunoaielor pentru judeţul nostru şi pentru oameni. Deja oamenii noştri au fost pe teren, ştim exact ce avem de făcut acolo. E atât de vechi proiectul acesta încât toţi clujenii cunosc problema cu CMID şi cu celulele, însă asta a fost situaţia, am găsit în această fază proiectul şi suntem datori să îl ducem mai departe cât și mai repede să îl finalizăm”, a mai spus Tişe.

Banii primiți de la UE pentru realizarea primei celule se ridică la suma de 24 de milioane de euro. De asemenea, în aceați timp se caută soluții ca în locul celei de-a doua celule să fie realizat un incinerator.

”Dacă noi nu continuăm această primă celulă şi nu o facem, practic ar trebui să dăm înapoi şi ce am atras până acum care înseamnă vreo 54 de milioane de lei, aproximativ 12-13 milioane de euro. Am convenit şi am discutat cu Primăria ca în paralel cu realizarea primei celule, noi deja să gândim soluţia definitivă, ceea ce se va întâmpla după finalizarea şi umplerea primei celule. Aici, cu Primăria, ne gândim la soluţia incineratorului, ca soluție definitivă. Având în vedere că toate comunele au stații temporare sau folosesc rampe de transfer, o dată ce le vom aduce toate în prima celulă, în scurt timp se va umple. Prima celulă se va umple foarte repede. Incineratorul ar urma să fie gestionat de ADI Eco-Metropolitan. În proiectul de CMID sunt două celule, două gropi ecologice cu membrană specială care nu permite poluarea. A doua celulă urmează să fie făcută abia după ce se umple prima. Dorinţa noastră pentru a doua celulă este să nu mai atragem bani europeni ca să nu trebuiască să-i dăm înapoi şi în locul celei de-a doua celule să gândim soluţia alternativă, definitivă a unui incinerator. Practic, nu oprim proiectul să dăm banii înapoi, dar îl dimensionăm ca a doua parte din el să ducă la o soluţie definitivă”, potrivit lui Alin Tișe

A fost deblocată procedura de închidere a rampelor de deşeuri din judeţ

O altă veste bună în ceea ce privește problema deşeurilor din județul Cluj o reprezintă deblocarea activității de închidere a rampelor neconforme de la Cluj-Napoca (Pata Rât), Turda, Gherla și Huedin – Lot nr. 1, ca urmare a obţinerii Acordului de mediu în data de 13 septembrie a.c., rampele urmând să fie închise definitiv în maximum 30 de zile. Amintim în acest context faptul că lucrările la acest prim lot, conform contractului de achiziţie publică „Închidere şi ecologizare depozite neconforme de deşeuri urbane din judeţul Cluj”, au fost adjudecate încă din anul 2015 de către Asocierea SC Nord Conforest SA, SC Interdevelopment SRL, SC Finara Consult SRL, la o valoare de 27.267.933,79 lei, termenul de execuție fiind de 8 luni. În ceea ce privește Lotul nr. 2, Consiliul Județean Cluj va demara în perioada imediat următoare o nouă licitație pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de închidere a depozitului neconform de deșeuri urbane din Câmpia Turzii. Referitor la depozitul neconform din municipiul Dej, Consiliul Județean Cluj așteaptă decizia Consiliului Local Dej, de transmitere, în domeniul public al județului Cluj, a unei suprafețe suplimentare de 0,855 ha, parcelă absolut necesară pentru a evita o soluție tehnică costisitoare. Ulterior acestei decizii, forul administrativ județean va demara procedurile de relicitare a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de închidere a depozitului neconform dejean.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii