cel mai mare buget

Angajații societății de Pază și Protecție, societate a cărui acționar principal este Consiliul județean,  au fost prezenți în plenul Consiliului pentru a-i cere președintelui Alin Tișe să îi ajute să își păstreze locurile de muncă.

Firma, aproape de faliment

Directorul societății a declarat că a fost depusă cererea pentru intrarea în insolvență, iar următorul pas va fi, cel mai probabil, falimentul.

”Firma intră în faliment și este o problemă delicată din punctul nostru de vedere. Suntem plătiți cu salarul minim pe economie. Dorim să ne ajutați cumva să trecem înapoi în direcție. Această societate s-a transformat în direcție și apoi in societate, suntem plătitori de TVA și ne afectează foarte tare. 180 de angajați în acest moment. În 2010 s-au făcut restructurări, iar acum suntem și noi în situația de a ne pierde locurile de muncă. Solicităm să redevenim direcție în cadrul Cj Cluj”, a menționat una dintre angajate

Societatea a solicitat intrarea în insolvență și în 2015

Conducerea Societății de Pază și Protecția a fost somată în 2015 de către ANAF Cluj pentru suma de 218.492 lei reprezentând obligaţii de plată neachitate. Societatea a reuşit să achite suma de 109.133 lei, iar debitul neachitat a ajuns astfel la suma de 109.359 lei. Au fost efectuate demersuri pentru remedierea situaţiei şi au fost dispuse măsuri, însă situaţia economică a societăţii nu poate fi remediată într-un termen scurt, iar dobânzile şi penalităţile pentru neplata la termen a obligaţiilor legale vor creşte în continuare. Astfel, conducerea societăţii considera că singura soluţie viabilă este reorganizarea judiciară.

”Am adoptat și ne-am asumat o reorganizare judiciară, insolvența. Credem că această societatea are un viitor dacă va fi condusă cum trebuie”, a declarat administratorul societății de la acea vreme, Axente Husar

Angajații cer ca societatea să redevină direcție

Soluția găsită de angajați, cea de a redeveni direcție va fi analizată în Consiliul județean, potrivit președintelui CJ Cluj, Alin Tișe.

”Vom analiza această posibilitate, să vedem în ce măsură societatea poate să devină direcție, dar va fi extrem de dificil. Vom analiza această posibilitate de a prelua total sau parțial angajații acestei societăți. Vom vedea dacă legal și din punct de vedere al bugetului vom putea să preluăm angajații societății. Continuarea finanțării nu se poate. Trebuie să analizăm ce datorii sunt, de ce nu sunt competitivi”, a declarat Alin Tișe.

Societatea a fost înfiinţată de către Judeţul Cluj, prin Consiliului Judeţean Cluj, în calitate de asociat unic, cu personalitate juridică, prin reorganizarea Direcţiei Judeţene de Pază şi Ordine Cluj.