Tags Posts tagged with "„De la străin la străini”"

„De la străin la străini”

Fragmente din Conferinţa susţinută de George Banu

George Banu la Festivalul Interferente 2016

Europa a cunoscut acum 40 de ani o perioadă de visuri înalte, deschisă artiştilor, altor popoare, altor culturi şi oferind acces la valorile culturii mondiale, de care au profitat mulţi oameni interesaţi de asta, inclusiv oameni ai teatrului, printre care şi George Banu, după cum singur admitea asta.

George Banu aparţine deopotrivă culturii teatrale române şi celei franceze şi această dublă ipostază îl situează într-o poziţie favorabilă teatrului nou şi artiştilor de azi din ambele spaţii, precum şi unui dialog fructuos al culturilor teatrale. El are o mai multe viziuni asupra teatrului din perspectiva lumii, câtă vreme teatrul rămâne o lentilă socială foarte prezentă, de vreme ce scena nu poate să fie mai pură decât strada, cum spunea Peter Brooke.

dsc_1922-500x281

Astăzi asistăm la un fenomen de închidere, la o repliere, la o ascensiune a populismului, a naţionalismului şi nicio ţară nu este la adăpostul acestei mişcări. Nu întâmplător, tema din acest an a Festivalului Internațional de Teatru Interferenţe 2016 a fost Odiseea Străinului, o temă veche, dar reactualizată, iar criticul de teatru George Banu a întreţinut un dialog memorabil, o dezbatere-conferinţă intitulată „De la străin la străini” alături de directorul Teatrului Maghiar, Tompa Gábor, de Visky András, precum şi alţi oameni de teatru din România şi din alte ţări europene.

„În lumea noastră fenomenul migrației capătă amplori nevăzute în ultimii 50 de ani, iar străinii, migranții, călătoria lor este precedată deja de un fel de refuz. Refuz generat de frică, de posibilitatea ca un grup mare de migranți să nu poată fi asimilați sau chiar să nu dorească să fie asimilați, neasumându-și tradiția, obiceiurile și uneori chiar legile societății”. Aceasta a fost premisa de la care Tompa Gábor a deschis conferinţa desfăşurată la Casa Tiff n cea de-a treia zi a Festivalului Internațional de Teatru „Interferențe” 2016.

„Străinul este Ulise, străinii sunt calul troian…” afirma George Banu cu o metaforă, căci valurile de migranți de azi pun probleme complexe pentru civilizația occidentală, pentru integrarea sau neintegrarea lor.

O metaforă poate să devină foarte confortabilă, cum e cea a calului troian, iar exemplele sunt elocvente în sensul că străinul devine întotdeauna o persoană,chiar dacă generează un conflict, personalizarea străinului oferă şi o posibilitate de remediere a acelui conflict, iar calul troian este imaginea războiului, imaginea dispariţiei şi a refolmulării unei culturi. Chiar în textul original al Medeei este folosit cuvântul xenofobie, unul atât de familiar nouă. Cum se va raporta teatrul la paradigma pe care cultura vestică o percepe ca fiind una apocaliptică, ce creează culturilor un disconfort?, întreba şi se întreba Visky András în debutul întâlnirii. „Cuvântul apocalipsă are pentru mine conotaţii pozitive, pentru că înseamnă o nouă vedere, un nou mod de a percepe lucrurile, de a ne raporta la aceste semnificaţii pe care încă nu le simţim” a mai adăugat el, îndemnându-l pe criticul de teatru George Banu să deschidă subiectul.

Ai o profeţie?

„Eu fiind străin, când am ajuns în Franţa mă duceam cu un prieten, (era şi Roland Barthes şi stânga şi extrema stângă, mergeam tot timpul, poate erau coqtailurile agreabile, atmosfera simpatică), la o organizaţie numită Les futurribles, Oamenii viitorului. După vreo 20 de ani am vorbit cu acest prieten şi am vrut să vedem ce spuneau ăştia: nimic nu s-a realizat, pentru că, din fericire, cred că umanitate dispune de reacţii imprevizibile, de reacţii care nu sunt dominate tot timpul de „political correctness” şi ceea ce nu se poate spune, se poate face. Régis Debray a scris o carte extrem de provocatoare „Éloge des frontières”, „Elogiul frontierelor”, dar elogiul nu este adresat celor geografice, ci frontierelor identitare şi prin ceea ce propune el, este dificil să te asimilezi discursului.

„În Franța, tot ceea ce cântărește și contează este dorit și denumit "fără frontiere". Și dacă liber-frontiérismul a fost o momeală, o scurgere, o lașitate?

În întreaga lume, împotriva tuturor aşteptărilor, se crede în renaşterea frontiere noilor și anticelor frontiere. Aceasta este realitatea.

Ca bun european, am ales să sărbătoresc ceea ce alții deplâng: granița ca un vaccin împotriva epidemiei zidurilor, remediu contra indiferenței și salvgardare a ceea ce este viu.

De aici acest Manifest în răspăr, care uluieşte și izbeşte dar care,  descifrând trecutul nostru, îndrăzneşte să se confrunte cu viitorul” spune Régis Debray despre cartea sa.

Atunci când Peter Broke şi Ariane Mnouchkine au produs aceste distribuţii planetare cu persani, japonezi etc, gestul lor era un gest polemic. Astăzi o distribuţie planetară e un gest stereotipal, unul prea politically correct: „trebuie să avem şi negri, trebuie să avem şi chinezi” şi din cauza asta poate e mai interesant să vedem teatre comunitare, în care o comunitate îşi afirmă o identitate.

Cred că nu se poate prevedea absolut nimic. În Germania, marile trupe, trebuie să admitem sunt pure, nu vezi o culoare pe scenă. La Ostermeier(Thomas Ostermeier, regizor german N.R.) ce culoare vezi? În acelaşi tip, tot în Germania există teatrul Maxim Gorki care a transformat în politică managerială multiculturalitatea. Cine va câştiga din această relaţie care e una dialectică?  se întreba George Banu, adresându-se unei instanţe nevăzute.

Ceea ce înainte era o relaţie polemică, azi e o relaţie problematică

„Recentele fenomene ale migraţiei au schimbat paradigma străinului, iar lumea este mult mai diversă. Noi nu avem această experienţă deplină, cât timp din punct de vedere economic, ţara noastră nu este atât de ofertantă, a afirmat  regizorul Tompa Gábor,directorul Teatrului Maghiar Cluj-Napoca. Diversitatea se reflectă şi în teatru, dincolo de felul în care e prezentată distribuţia, şi este utilizată pentru a evita din start izolarea, inclusiv în sens cultural. Ei fac parte din această societate, iar o piesă de teatru li se adresează şi lor”.

George Banu a continuat, încercând să stabilească nişte limite. „ Principul creştinismului este cel cultivat în cazul migranţilor, şi anume să fim vinovaţi. Eu nu cred că suntem tot timpul vinovaţi, iar migranţii care vin în Europa nu sunt primiţi în state arabe care construiesc terenuri de footbal cu aer condiţionat.

Eu însumi am asistat la o tentativă. Era un actor algerian care lucra cu Victor Garcia, marele regizor sud-american şi care a creat la Paris un teatru algerian. Mă duceam din când în când, eram tânăr, îmi plăcea să merg peste tot. După doi ani el a trebuit să pună cheia sub uşă, pentru că nu mai avea niciun spectator. Deci, propria lui comunitate i-a transmis refuzul de-a urmări un teatru comunitar. Cred că e foarte complicată această relaţie „binevoitoare”, dar necesară.

Fiecare avem exemple. Eu am făcut o fotografie la Comedia franceză. Acolo, în Franţa îi duce pe copii cu autobuzele la teatru, dar sunt foarte educaţi. Nu e ca pe vremea comunismului când erau duşi cu forţa, la noi elevii sau armata. Într-o zi, un băiat simpatic, un arab, care venea după un spectacol parizian, m-a întrebat dacă nu vreau să-i fac şi lui o poză. „Ce poză?”, l-am întrebat. „Aici, cu Moliere”. Pentru mine era un semn autentic personal, individual, de integrare într-o cultură, la care nu avea acces din  motive sociale, din motive de marginalitate etc.

Curentul de hibridare a spectacolelor de teatru occidental cu cel japonez, de exemplu, a devenit puţin problematic. Eu sunt sceptic şi personal, prefer să văd un teatru de Nō adevărat(o formă de teatru tradițional japonez), un teatru occidental adevărat şi mai puţin un mixt de cultură  cum e cel al lui Ariane Mnouchkine, unde istoria este pasionantă, dar din când în când mai trebuie să vezi şi 20 de minute de Mahabharatha. Mă întreb dacă ai face un spectacol de teatru în India şi ai începe să le povesteşti indienilor de Achile, de Hector i-ar interesa?

Eu cred că mixtitatea e azi mai puţin polemică, mai puţin sursă a unor energii creatoare, decât frontierele interne în care putem vedea o cultură curată.

Diversitatea trupelor nu vine neapărat dintr-o corectitudine politică, ci, mai degrabă dintr-o corectitudine a reflectării unor teme tot mai prezente în societate şi pe măsură ce ea devine diversă, chiar în ţări mai izolate, ca a noastră, sub impactul globalismului scena nu poate să nu reflecte această diversitate socială.

În ultimul timp, atât în Franţa, cât şi în America a început să se creeze o mişcare revendicativă, dar există şi o sensibilitate la natura plurietnică a teatrului, ea trebuie apărată, dar nu neapărat oficializată”.

Personajele-străini, actorii-străni şi diversele lor ipostaze, aportul nu doar de culoare, ci de experienţă culturală pe care le aduc, de accent au fost jaloanele prin care George Banu ne-a condus prin lumea teatrului mondial, cu exemple celebre din spectacole nu mai puţin celebre, cuprinse în cartea sa, lansată cu acest prilej, „Teatrul în dialog cu „străinul". - turnee, personaje, regizori”. Volumul publicat de festivalul „Interferenţe” a fost realizat în patru limbi şi construit ca o antologie în miniatură a unor texte vechi și mai noi semnate George Banu.  Eseurile sale sunt coagulate de tema străinului, de relația dintre prezențele străine pe scena occidentală, cu precădere, o temă îndelung şi atent cercetată de George Banu de-a lungul anilor.

css.php

Sustine cel mai nou ziar din Cluj!

Daca ti-a placut siteul nostru si apreciezi munca depusa de noi, ajuta-ne cu un LIKE!