Tags Posts tagged with "alergare"

alergare

0

Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită anul acesta pe Platoul Cheile Turenilor prin programul Mega Image Kids Race & Cross. Evenimentul s-a aflat la prima ediție, sprijinită de Primăria Tureni. Astfel, prichindeii s-au putut întrece cu bicicletele sau la alergare pe un traseu special amenajat cu un grad de dificultate redus, cursele fiind puțin solicitante și amuzante. La acest eveniment au participat peste 200 de persoane.

Întrecerile pentru copiii prezenți au avut două probe: mountain bike și alergare. Fiecărei probe i-au fost alocate câte trei starturi, organizate în funcție de vârstele participanților, iar categoriile au fost împărțite astfel: 3-9 ani, 10-14 ani și 15-17 ani. Gradul de dificultate al probelor a fost de asemenea împărțit pe categorii. Cei mici au parcurs o singură tură a traseului lung de 700 de metri, categoria mijlocie două ture, iar a treia categorie trei ture. Aceste reguli au fost stabilite atât pentru proba de biciclete cât și pentru proba de alergare. Fiecare copil a primit la finalul cursei câte o medalie din partea Primăriei Tureni, iar câștigătorii curselor au fost premiați cu diplome și cupe oferite de organizatori. De asemenea, copiilor li s-a oferit apă plată și turtă dulce pe toată durata concursului.

De amenajarea Platoului Cheilor Turenilor s-au ocupatangajații Primăriei Tureni. Aceștia au pregătit și marcat traseul pe care s-a desfășurat concursul, dar nu au uitat nici de distracția prichindeilor. Astfel, pentru ca așteptarea să le fie mai ușoară, cei mici s-au putut bucura de muzică și de prezența a două personaje din desenele animate, respectiv un claun și un șoricel, care au pictat copiii pe față, le-au oferita baloane modelate în diferite forme și un mic spectacol cu baloane de săpun.

Nici părinții nu s-au lăsat mai prejos. La finalul întrecerilor dintre copii, pentru cei mari a fost organizată o cursă de alergare și biciclete iar sfârșitul evenimentului a fost marcat de o cursă numită ,,Family” unde cei mici au mai parcurs încă o dată traseul de 700 de metri, de această dată însă însoțiți de un părinte.

Întrecerea s-a desfășurat sub supravegherea jandarmilor și a unei echipe de medici, însă nu s-a înregistrat nici un eveniment neplăcut și nici o accidentare. De asemenea, nici vremea nu le-a dat bătăi de cap participanților, aceștia având parte de soare pe tot parcursul curselor.

Oana Rațiu  

0
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi cea mai mare companie aeriană din România şi-a anunţat astăzi extinderea semnificativă plănuită pentru anul 2017 în Cluj-Napoca. Cea de-a şasea aeronavă se va alătura flotei din Cluj-Napoca în martie 2017, împreună cu deschiderea a patru noi rute interesante către patru ţări – Stockholm, Bratislava, Larnaca şi Malta,  precum şi adăugarea a trei rute temporare către Baden-Baden şi Frankhurt Hahn (Germania) şi Budapesta (Ungaria), care vor fi operate de la Cluj în timp ce lucrările pistei de la aeroportul din Târgu Mureş se află în desfăşurare. A şasea aeronavă reprezintă o investiţie suplimentară de 98 de milioane €* realizată de WIZZ în România, mărind cu 36 de locuri de muncă directe echipa din Cluj-Napoca, formată din 163 de angajaţi. Destinaţiile populare anunţate astăzi creează noi oportunităţi pentru clienţii noştri de a călători în Suedia, Slovacia, Germania, Cipru şi Malta. Noile rute vor fi introduse începând cu sfârşitul lui martie 2017, iar bilete pe aceste rute se găsesc deja în vânzare pe wizzair.com începând de la doar 39 RON**. Împreună cu noile rute lansate, Wizz Air mai anunță o creștere a frecvenței pe cele mai populare zboruri din Cluj-Napoca spre Basel, Barcelona, Nuremberg, Milano Bergamo, Dortmund și Londra Luton. Demonstrându-şi angajamentul pentru comunitatea din Cluj-Napoca, şi întreaga regiune a Transilvaniei, WIZZ îşi anunţă prima sponsorizare principală a celei mai mari competiții de alergare din Transilvania, Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca, care va avea loc pe 9 aprilie 2017. WIZZ este recunoscută pentru organizarea unora dintre cele mai populare maratoane din Europa Centrală şi de Est promovând un stil de viaţă activ şi mişcarea. Similiar atitudinii WIZZ de a democratiza călătoria, alergatul este un sport care poate fi practicat de aproape oricine, oriunde, fără a necesita o investiţie majoră din partea indivizilor. În anul 2017 maratonul va fi ţinut la Cluj-Napoca pentru a şaptea oară şi peste 5,200 de alergători din 25 de ţări sunt aşteptaţi să participe în cadrul celui mai important maraton internaţional din Transilvania, care anul viitor va purta culorile WIZZ. În ultimul deceniu, de când WIZZ şi-a deschis baza din Cluj-Napoca, compania a investit în mod constant în reţeaua sa aflată în continuă creştere, ajungând să opereze în acest moment 34 de rute către 16 ţări, inclusiv ruta internă către Bucureşti. În ultimele 12 luni, până la 30 noiembrie 2016 Wizz Air a transportat mai mult de 1,3 milioane de pasageri către şi de la baza sa din Cluj-Napoca, a susținut piaţa forţei de muncă locală din domeniul aviaţiei şi sectorul turistic şi a sprijinit peste 950*** de locuri de muncă în industriile conexe. Operaţiunile Wizz din şi spre România oferă preţuri accesibile atât pentru cei ce aleg să călătorească de plăcere sau în scop de afaceri şi sprijină locurile de muncă în sectoarele de aviaţie şi de turism. Peste 750 de angajaţi permanenţi lucrează la Wizz Air în România și sunt nerăbdători să întâmpine pasageri la bordul uneia dintre cele 20 de aeronave, inclusiv a celor 4 aeronave Airbus A321 noi, ultra-eficiente, cu 230 de locuri la bord. Demonstrând angajamentul WIZZ faţă de pasagerii săi, compania investește constant în operaţiunile sale din România. De-a lungul anului 2016 WIZZ a anunțat deja și va lansa 28 de rute noi care fac legătura între ţara noastră şi restul Europei, iar în prima parte din 2017 alte 16 noi rute, deja anunțate, vor începe să fie operate din România. Cele mai noi rute anunţate pentru pasagerii din România sunt cele de la Suceava spre Veneţia Treviso, Bologna şi Roma Ciampino, dar şi cele de la Craiova spre Koln, Liverpool şi Madrid, toate cu începere din luna martie 2017. CELE MAI NOI RUTE WIZZ AIR DIN CLUJ-NAPOCA    
Destinaţia Zilele de plecare Începe din Preţuri de la **
Frankfurt Hahn marţi, sâmbătă deja deschisă RON 39
Stockholm luni, vineri 27 martie 2017 RON 69
Bratislava luni, vineri 10 martie 2017 RON 99
Baden -  Baden miercuri, duminică deja deschisă RON 99
Larnaca marţi, joi, sâmbătă 28 martie 2017 RON 99
Malta miercuri, duminică 26 martie 2017 RON 99
    FRECVENŢE CRESCUTE DE RUTE WIZZ AIR DE LA CLUJ-NAPOCA    
Destinaţia Zboruri săptămânale
Basel 3 de la 2
Nuremberg 3 de la 2
Dortmund 4 de la  3
Barcelona 6 de la 5
Bergamo în fiecare zi, de la 6
Londra Luton 19 de la 16
  Aflată la o conferinţă de presă în Cluj-Napoca, Tamara Vallois, Head of Communications Wizz Air, a declarat: “Anunţul de astăzi subliniază încă o dată angajamentul nostru faţă de România şi de Transilvania. Cea de-a şasea aeronavă ce va sosi în martie 2017 va determina şi mai multe oportunităţi de călătorie şi preţuri scăzute pentru clienții din Cluj-Napoca şi vizitatorii acestora. Investiţia în baza din Cluj-Napoca cu alocarea unei noi aeronave, lansarea celor şase rute noi, dar şi mărirea frecvențelor pe rutele deja existente, vor ajuta şi mai mult industriile de turism şi hotelieră şi vor întări şi mai mult relaţiile de afaceri dintre ţări. De asemenea, suntem mândri că am devenit sponsorii principali ai celui mai mare eveniment de alergare din Transilvania şi suntem nerăbdători să întâmpinăm numeroși alergători locali, dar şi veniţi din străinătate la Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca 2017, ce se va desfăşura anul viitor, în aprilie. WIZZ crede într-un stil de viaţă sănătos şi activ, şi, ca să sărbătorim această veste, anunţăm o reducere de 20% pentru toate rutele spre şi dinspre România, precum şi WIZZ Value Voucher cu reducere de 20 de euro pentru copiii participanţi la maraton. Rămânem dedicaţi pasagerilor din Cluj-Napoca şi vom continua să creăm noi oportunităţi pentru ei şi vizitatori.” Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tișe a declarat: „Suntem foarte încântați de faptul că parteneriatul dintre aeroportul clujean și compania aeriană low-cost Wizz Air a atins un nou nivel. Alocarea celei de-a 6-a aeronave și noile destinații sunt dovada eforturilor depuse în dezvoltarea infrastructurii aeroportuare și cu siguranță vor spori conectivitatea județului cu orașe mult așteptate de către clujeni.” Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, domnul David Ciceo, a precizat la rândul său: „Aeroportul Internațional Cluj cunoaște o creștere semnificativă de pasageri, iar alocarea celei de-a 6-a aeronave a companiei aeriene Wizz Air și lansarea noilor destinații vor contribui la extinderea și dezvoltarea rețelei de rute existente, ajungându-se astfel în anul 2017, la aproape 3 milioane de pasageri.” Horațiu Morar, Președintele Runners Club a declarat: „Suntem bucuroși să anunțăm colaborarea dintre Wizz Air și Asociația Runners Club prin intermediul Wizz Air Cluj-Napoca Maraton. Astfel, pentru următorii 3 ani ne propunem: să atragem un număr cât mai mare de alergători din străinătate, să creștem renumele concursului la nivel internațional, să promovăm Cluj-Napoca în comunitățile practicante de turism sportiv, să completăm palmaresul evenimentelor din Cluj-Napoca cu un eveniment sportiv de talie internațională.”
css.php

Sustine cel mai nou ziar din Cluj!

Daca ti-a placut siteul nostru si apreciezi munca depusa de noi, ajuta-ne cu un LIKE!