Tags Posts tagged with "alcool de contrabanda"

alcool de contrabanda

0
Poliţiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj și inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare Cluj au aplicat sancţiuni de peste 12.000 de lei, în urma unei acţiuni în trafic care a vizat verificarea condiţiilor de transport a produselor alimentare. Totodată, a fost identificată o autoutilitară cu care se transportau ţigarete şi alcool pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă. Astfel, a fost dispusă confiscarea a 6.000 de ţigarete și a zeci de litri de alcool. Poliţiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul de Ordine Publică și Secţia 5 Poliţie Rurală Dej - împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor au acţionat, ieri, pe raza localităţii Cuzdrioara. Acţiunea a vizat verificarea condiţiilor de transport a produselor alimentare, a modului de respectare a regulilor sanitar-veterinare. În cadrul acţiunii au fost verificate 62 de autovehicule, fiind aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 12.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, a Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, precum și a O.U.G. 195/2002 privind regimul rutier. Astfel, au fost identificaţi transportatori de alimente și produse de origine animală care nu aveau autorizaţie sanitar-veterinară. De asemenea, au fost constatate condiţii de igienă improprii transportului produselor de origine animală. Poliţiștii au dispus confiscarea a 6.000 de ţigarete și a 66 de litri de alcool, bunuri transportate fără documente de provenienţă. Acţiunile continuă în perioada următoare. Laura Ciobăniţă
css.php

Sustine cel mai nou ziar din Cluj!

Daca ti-a placut siteul nostru si apreciezi munca depusa de noi, ajuta-ne cu un LIKE!