Tags Posts tagged with "aghires"

aghires

0
foto: Cluj Manifest
La cei 18 ani ai săi, Alexandru provine dintr-o familie nevoiaşă din Aghireş. Are la activ câteva furturi mărunte de prin gospodăriile oamenilor din localitate: câte un patent, câte o secure şi alte mărunţişuri, pentru care a şi plătit la vremea respectivă. Însă  acum Alexandru suferă enorm, din punct de vedere fizic, şi e trist peste măsură, fiindcă un bărbat l-a  bătut rău de tot, mai mult din sadism,  pentru un furt care – se jură el – de data aceasta nu l-a comis. ”M-a călcat în picioare pentru furtul unui celular, eveniment care i s-a petrecut – nu lui!, ci unui prieten de-al său. Totuşi, m-a urmărit cel puţin un kilometru şi m-a bătut chiar în gospodăria unui om, unde intrasem să-i achit o datorie de douăzeci de lei, pe care o aveam la el. Agresorul e un băiat de vreo 25 de ani din comună, pe care-l ştiu numai din vedere. Oricât l-am implorat să se uite pe înregistrările de la camerele de supraveghere, din barul unde i-a fost furat prietenului său celularul, n-a ţinut cont de vorbele mele. Dacă ar fi fost cerute imaginile, acestea ar fi dovedit limpede că n-am avut niciun amestec în furt. De atunci sufăr cumplit, sunt deja două nopţi de când nu pot dormi întins în pat. Dorm pe şezut, cu capul pe masă, iar mama şi tata plâng de mila mea, lângă mine...”, a declarat tînărul pentru ClujManifest. Însă, ajuns la Intitutul de Medicină Legală din Cluj, cu ordonanţă de trimitere din partea poliţiei, alt necaz. Alexandru s-a trezit că trebuie să plătească suma de 63 de lei pentru obţinerea certificatului care să ateste agresiunea, dar despre care poliţistul care se ocupase de cazul său nu-i suflase o vorbă. Ori, el a venit cu chiu cu vai, până la Cluj, fără un ban în buzunar. În ciuda suferinţei şi a ghinionului său, tânărul a avut puterea să declare: ”Mă întorc imediat acasă şi după ce fac rost de bani am să mă întorc aici pentru certificat, săptămâna viitoare. Continui acţiunea, nu mă las! Până atunci am să trec pe la medicul de familie, să vadă şi el ce am păţit.” Sorin Grecu
css.php

Sustine cel mai nou ziar din Cluj!

Daca ti-a placut siteul nostru si apreciezi munca depusa de noi, ajuta-ne cu un LIKE!