Tags Posts tagged with "Adrian Peake"

Adrian Peake

0
Să conduci o reţea medicală nu înseamnă doar să semnezi nişte documente, ci să faci în aşa fel încât să configurezi şi să aloci resursele financiare în mod optim, pentru a oferi servicii medicale private la cel mai înalt nivel, capabile să acopere lipsurile sistemului de sănătate de stat din România, adesea decavat de resurse sau erodat de vechi metehne. Una din reţelele de succes care îşi desfăşoară de peste 20 de ani activitatea în oraşele noastre este Medicover, iar managerul pentru România este Adrian Peake. Cu o experiență internațională de peste 25 de ani în industria FMCG și sectorul serviciilor medicale, Adrian Peake este directorul general al Medicover România începând cu anul 2015. Specializat în contabilitate și finanțe, Adrian dispune de o înțelegere aprofundată a tuturor aspectelor de business. De-a lungul anilor, el a ocupat diferite poziții de conducere în companii importante precum Unilever, Coca-Cola, Associated British Foods, BMI Healthcare și Circle Health. Este asociat al Chartered Institute of Management Accountants și deține o diplomă de licență în Business Studies de la Universitatea din Brighton, Marea Britanie. Adrian a fost dintotdeauna un adept al spiritului de echipă și al principiului de leadership „ușa este mereu deschisă”. Printre pasiunile sale se numără ciclismul, tenisul și golful. Adrian este căsătorit și are trei fiice. Medicover este prezent de peste 20 ani pe piața serviciilor medicale private  din România și a construit o rețea de 18 clinici proprii în București,Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Brașov, Galați, precum și un spital generalist – Spitalul Medicover. Aceste  include toate departamentele: ambulator, spitalizare de zi, precum şi o gamă variată de specialități medicale şi chirurgicale – Oncologie Medicală, Chirurgie Generală, Chirurgie Bariatrică, Chirurgie Ginecologică, Chirurgie Ortopedică, Chirurgie Oncologică, Chirurgie Plastică, precum și Maternitate, Medicină Materno-Fetală, Neonatologie și Pediatrie, corespunzând celor mai înalte standarde medicale, modern, sigur, aproape de pacienți. Cu ocazia inaugurării celei de-a doua clinici de la Cluj-Napoca, situată în cadrul Liberty Technology Park de pe Strada Gării, după o muncă de câteva luni şi o investiţie de 300000 euro, am stat de vorbă cu Adrian Peake. Britanicul care a ridicat o reţea medicală de succes nu este de multă vreme în România, dar se implică afectiv în misiunea pe care o conduce, iar angajamentul Medicover în ţară este din ce în ce mai mare. Deşi dezvoltarea extensivă a reţelei prevedea câte trei obiective anual, la Cluj s-a inaugurat la începutul lunii iulie cel de-al patrulea obiectiv pentru 2016, ceea ce a însumat nu mai puţin de 2 milioane de euro, investiţi în sănătatea românilor în acest an. Faptul că în afara Bucureştiului, Clujul este singurul oraş care are două clinici Medicover înseamnă o recunoaştere implicită a importanţei acestui oraş în economia serviciilor medicale româneşti, dar şi în structura profesională a acestui oraş, important centru de business şi IT, care a reuşit să coaguleze oameni cu înaltă pregătire, care au nevoie de servicii medicale racordate la cele mai noi descoperiri. Cei 20 de ani de activitate din România nu înseamnă doar extinderea reţelei Medicover la nivelul tuturor regiunilor ţării, ci şi o dezvoltare intensivă, până la cel mai înalt nivel al lumii medicale. Grupul Medicover Grupul Medicover este prezent în 14 țări europene: Belarus, Bulgaria, Georgia, Ungaria, Germania, Moldova, Polonia, România, Rusia, Serbia, Suedia, Ucraina, Turcia și Marea Britanie. În această configuraţie îşi desfăşoară activittaea peste 13.000 de angajați, 6,5 milioane de pacienți anual, precum și o rețea operațională formată din peste 100 de clinici, 4 spitale, 80 de laboratoare și 400 de puncte de recoltare de sânge. De asemenea, din grup face parte Synevo, cea mai extinsă rețea de laboratoare medicale din România. Synevo este prezentă în 11 state europene: Polonia, România, Ucraina, Belarus, Georgia, Moldova, Bulgaria, Turcia, Serbia, Rusia și Germania (sub denumirea IMD). Grupul Medicover dispune de acționariat privat și are o viziune pe termen lung pentru toate țările în care este prezent. Astfel, acționarii companiei reinvestesc în fiecare an întregul profit realizat, pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă și un nivel înalt de calitate în operațiunile sale. Adrian Peake şi valorile în care crede E nevoie de resurse financiare, de investiţii în unităţi şi dotare, în personal calificat profesional, la nivelul anului 2016, dar mai este nevoie şi de suflet. Adrian Peake : Da, este multă nevoie. Mai ales de multă dăruire, oamenii aşteaptă multe de la mine, pentru că sunt englez şi nu român, e o oarecare fascinaţie din partea lor, dar şi responsabilitate crescută din partea mea, pe care o resimt până târziu în noapte. De ce aţi ales domeniul sănătăţii şi îngrijirilor medicale? Adrian Peake : De ce sănătatea? Pentru că vreau să schimb ceva, să las altceva în loc, să fac palpabile diferenţe în modul şi calitatea actului medical. Am privit adesea omul bolnav când eram în U.K. şi mi-am spus „putea fi soţia mea, puteau fi copiii mei” şi mi-am dorit să asigur alte condiţii de tratament.  Am făcut acest lucru în U.K. şi o fac şi în România, mai ales că aici am văzut în numeroase spitale condiţii dramatice, care m-au întristat, aşa că trebuia să schimb ceva. Cred că oricine merită să aibă parte de condiţii decente şi de calitate atunci când e vorba de starea de sănătate, de acte medicale care să-i permită să muncească, să asigure bunăstarea şi fericirea familiei sale. Medicover îmi oferă oportunitatea de a cultiva şi la locul de muncă aceleaşi valori pe care le onorez şi le aplic în viaţa privată. Eu nu am pregătire medicală şi e oarecum delicat să lucrezi şi toţi de acolo să ştie lucruri pe care nu tu ne le ştii, însă faptul că fac posibilă funcţionarea Medicover aici este pentru mine îndeajuns. Cum de aţi venit în România? Adrian Peake : De ce nu? E o ţară extrem de frumoasă, unde serviciile medicale sunt necesare şi e o ocazie să schimbăm ceva, chiar o mare şansă de a oferi ceva diferit. Visul meu este ca atunci când mă voi întoarce la Londra să pot privi înapoi şi să spun că mi-am făcut datoria în România. Aş fi fericit, aş fi mulţumit. Având în vedere noile reconfigurări europene, intenţionaţi să încurajaţi britanicii să vină în România, să investească, să se stabilească, cel puţin pentru o perioadă aici? Adrian Peake : Cred că nu doar britanicii, dar orice străin ar fi fericit să vină aici. E o ţară frumoasă, iar Marea Britanie este foarte prezentă în viaţa economică a României, în diverse domenii, de la linii aeriene la infrastructură, IT şi multe altele. Sperăm să încurajăm şi dezvoltarea turismului medical, dar turismul, în general merrită atenţie în România, pentru că are toate datele necesare să devină un element important, cum spuneam, e o ţară  foarte frumoasă. Când aţi venit pentru prima oară aici? Adrian Peake : Acum 15 luni, şi ceea ce mi-a plăcut prima oară au fost oamenii. M-am îndrăgostit de acest popor, îmi face plăcere să le ofer un alt mod de a se trata, pentru că în acelaşi timp, subt şi eu pacient al Medicover, iar modul în care sunt tratat îmi dovedeşte că am făcut aici o treabă bună. Am văzut la Iaşi o frumoasă implicare în acţiuni de responsabilizare socială. Ce intenţionaţi să faceţi din punct de vedere social aici,în Cluj? Adrian Peake : Medicover se implică şi în acţiuni de caritate. Investim întregul profit în fundaţia noastră şi încercăm să ajutăm sistemul local. Cred că avem un rol important în sprijinirea altor iniţiative caritabile, dar pentru moment nu avem fixate în agenda noastră acţiunile în care să ne implicăm. Iertaţi-mi curiozitatea feminină şi de jurnalist, dar vă veţi orienta în acţiunile caritabile asupra copiilor, vârstnicilor sau pe susţinerea anumitor categorii de bolnavi cronici? Adrian Peake : Dacă vă uitaţi în portofoliul Medicover, veţi vedea o aplecare înspre ocrotirea copiilor. Ce faceţi pe latura educaţională? Adrian Peake : Educaţia medicală este extrem de importantă. Vom continua să investim în tehnologie medicală de top şi să pregătim personalul, iar în acest sens avem o colaborare cu Sussex University, pentru un program de leadership, care să-i ajute să se dezvolte din punct de vedere profesional. Noi investim mult în oameni. Ce i-aţi cere acum Zânei sănătăţii? Adrian Peake : E o întrebare grozavă! Pentru copii e uşor, dar ce ar putea cere un adult? Dacă ar fi zâna unei  singure dorinţe, cred că eu i-aş cere un leac pentru cancer. Aceasta ar fi dorinţa mea.   Aşa să fie! Iar dacă vreodată o vom întâlni, n-ar strica să alegem şi noi îndeplinirea unei dorinţe care să ofere alinare nu doar în imediata noastră apropiere, nu doar în familia restrânsă, ci, ca cetăţeni ai acestei lumi cu zâmbete şi multe dureri, să aducem cu gândul nostru de bine o lumină în plus.
css.php

Sustine cel mai nou ziar din Cluj!

Daca ti-a placut siteul nostru si apreciezi munca depusa de noi, ajuta-ne cu un LIKE!