Tags Posts tagged with "adminstrator"

adminstrator

2
Vasile Pastor
Vasile Pastor
Articolul ClujManifest despre scandalul parcărilor UMF din incinta Spitalului Județean a avut un efect invers decât cel scontat: administratorul, criticat de către angajații IML, ai Anatomiei Patologice și Anatomiei Umane pentru comportamentul său inacceptabil, s-a răzbunat în această dimineață – nici mai mult, nici mai puțin – pe mașina de intervenții a IML. Aceasta trebuia să ajungă, de urgență, la un caz pe care-l avea la Dej, iar Vasile Pastor și paznicii din subordinea sa a blocat ieșirea autovehiculului instituției, o Dacia Duster, refuzând să ridice bariera, pe motiv că șoferul nu deține telecomandă... Uitând subit că mașina respectivă a fost procurată de către IML după instalarea barierei, șoferul dubiței neprimind telecomandă! Iritat de atitudinea (încă) administratorului Vasile Pastor, doctorul legist Mugur Pop, cel care trebuia să ajungă de urgență la caz și-a pierdut răbdarea și a ridicat, personal, bariera pentru a-i face loc mașinii. Din nefericire, acest gest a avut darul s-o defecteze, însă gravitatea cazului pretindea o deplasare rapidă la fața locului, iar legiștii clujeni nu puteau aștepta după mofturile administratorului Pastor!  Gestul acestuia a avut darul să-i determine și pe alți angajați, care până acum au rămas în expectativă, să vorbească. „A avut tupeul să-i spună doctorului Pop: cine sunteți voi, ăștia de la Medicină Legală, vreți să fiți stat în stat? M-am săturat până peste cap de voi” – declară, indignat, unul dintre cei care au asitat la penibila scenă.  Apoi adaugă: „Recent le-a spus unor aparținători ai unui decedat că nu pot intra cu mașina în incinta Medicinii Legale, dar pot să le lase hainele de îngropăciune...din elicopter. ” Sesizat asupra celor întâmplate, șeful serviciului administrativ al UMF,  economistul  Liviu Lazea a anunțat personalul de la IML că va descinde, luni, în incintă, pentru a face lumină în acest caz. Scandalul a început cu mai multe săptămâni în urmă după ce consiliul de administrație al UMF Cluj a decis ca fiecare angajat al IML, Anatomiei Patologice sau Anatomiei Umane, deținător de autoturism, care dorește să parcheze pentru câteva ore pe zi în spațiul Universității trebuie să plătească o taxă de 380 de lei pe an. Practic, de peste cinci ori mai mare decât cea percepută, de pildă, de Primăria Cluj-Napoca cetățenilor Clujului pentru un loc de parcare! DSCN4771 DSCN4776
css.php

Sustine cel mai nou ziar din Cluj!

Daca ti-a placut siteul nostru si apreciezi munca depusa de noi, ajuta-ne cu un LIKE!