Tags Posts tagged with "academia de muzica gheorghe dima"

academia de muzica gheorghe dima

„Cu cât ştii mai multe, cu atât sesizezi mai uşor nefericirea celorlalţi”

Dascăl în toată puterea cuvântului, Ioan Bocşa ctitoreşte o adevărată şcoală de muzică tradiţională în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. După numărul mare de studenţi ce urmează Modulul de muzică vocală tradiţională românească, din acest an universitar s-a înfiinţat şi un modul de muzică instrumentală tradiţională. Îşi doreşte, pe viitor, o Secţie de folclor, ca specializare separată.

Pe scenă aduce demnitatea rurală în rang înalt, un nobil ţăran, cu costumul popular crescut parcă din  carnea sa. Mi-l amintesc în anii  ’80, când pietrele Apusenilor păreau şlefuite pe chipul său, ochii pătrunzători, privirea mereu într-o zare îndepărtată, glasul puternic, vibrant, o eleganţă naturală. Nimic teatral, nimic mimat, totul trăit, simţit, rostit şi parcă un plâns reţinut, o tristeţe ascunsă îndărătul actului artistic. Precum în multe din cântecele sale, linia melodică este ritmată, dar versurile, adumbrite de gânduri. Acum, după atâţia ani în care cântecele culese de domnia sa direct din comoara tradiţională românească ne-au intrat în repertoriul sufletesc, tăria chipului s-a îndulcit, dar zâmbeşte cu aceeaşi nobilă demnitate şi vorbeşte cu însufleţire despre pasiunea sa, despre studenţi, despre identitatea naţională.

 N-am crezut că poci ajunge

Să pot şi cânta şi plânge.

Aşe-mi trece de urât

Gura-mi zice, ochii-mi plâng.

Am deschis reportofonul aproape de la început, căci nu m-a lăsat inima să pierd ceva şi bine am făcut. A răspuns de fiecare dată cu reţinere, dar cu bucurie, hâtru pe alocuri.  Discuţia a fost îndelungă, aşa că mai păstrez câte ceva şi pe alte dăţi.

Rep.: Un interpret care urcă pe scenă de atâţia ani mai are loc de timiditate?

Ioan Bocşa: Chiar da. Hai, să nu-i zic timiditate, dar emoţia în scenă... Îs de o viaţă în scenă şi nu mi s-o schimbat cu nimic. Am acelaşi consum, înainte de spectacol.

Rep.: Şi când urcaţi pe scenă dispare emoţia, se transformă, se consumă?

Ioan Bocşa: După ce intri în scenă n-o mai poţi conştientiza. Eu cred că-i legată de responsabilitate. Le tot spun şi studenţilor: scena este o responsabilitate imensă. Muzica este o artă care se desfăşoară în timp. În artele plastice, dacă ai făcut astăzi o greşeală, mâine poţi să o repari sau poimâine sau poţi să faci altă lucrare în aceeaşi idee. Arta noastră se desfăşoară pe viu şi dacă n-ai dat performanţă maximă în unitatea asta de timp, această ocazie e dusă, nu se pot repara lucrurile.

Aşe mi-o fost scris în soarte

Să port dorul pân la moarte

Să port dorul pân la moarte

De ce-am iubit să n-am parte.

Rep.: Cum vă gestionaţi emoţiile? Aveţi un mecanism propriu?

Ioan Bocşa: Ar trebui să fiu profesor de psihologie ca să explic mecanismele. În primul rând, îţi poţi domina emoţiile prin pregătire profesională. Asta este, şi studenţilor asta le spun. Dacă eşti stăpân şi pregătit pentru ceea ce urmează să faci, îţi poţi controla emoţiile. Asta e valabil şi la un examen, dar dacă am o bază, asta mă ajută să trec peste emoţii şi să mă cencentrez la subiectul ca atare sau la actul artistic din momentul respectiv.

Rep.: Poate cu cât ştim mai multe, cu atât suntem mai conştienţi şi de lipsuri?

Ioan Bocşa: Acum să nu citez iar „Fericiţi cei săraci cu duhul”, dar în viaţă, cu cât ştii mai mult, cu atât îţi creşte responsabilitatea faţă de sine, faţă de cei din jurul tău. Pe de altă parte, în viaţa Viaţă, cu cât ştii mai mult, cu atât, nu că eşti mai nefericit, dar sesizezi mai uşor nefericirea celorlalţi.

Rep.: Care e responsabilitatea unui artist faţă de oameni? Sunt doctorii de trupuri şi doctorii de suflete. Unde se situează un artist pe scenă?

Ioan Bocşa: Eu cred că cea mai mare responsabilitate a unui artist este sinceritatea în scenă. Degeaba zice lumea că în scenă poţi face teatru, poţi juca un rol. Publicul te radiografiază şi te diagnostichează foarte rapid, dacă eşti sincer în ceea  ce faci sau simulezi.

Din păcate, nu reţin cine, dar sigur cineva mai deştept decât mine a spus „ Nu încerca să mă faci pe mine să plâng atâta timp cât tu nici măcar nu lăcrimezi”. Exact asta e şi în arta noastră. Rolul nostru e să reuşim să-i emoţionăm pe cei din faţa noastră şi mai mult decât atât, să-i facem să aibă sentimentul apartenenţei, să reuşim să le trezim din ce în ce mai pierduta mândrie naţională.

Rep.: Multă lume s-a agitat acum, când Ministerul Culturii a primit în titulatura sa şi sintagma „Identitate naţională”. În vremurile acestea turlburi ar trebui să avem mai multă grijă de conservarea identităţii naţionale?

Ioan Bocşa: Aţi atins un subiect care mă preocupă de foarte multă vreme şi dau doar un exemplu. În 1996 am înfiinţat o fundaţie culturală TerrArmonia, o combinaţie de două cuvinte, Terra şi Armonia. În statutul ei, fără să ştiu ce vremuri vor urma, obiectivul principal al activităţii este salvarea, păstrarea şi promovarea identităţii noastre naţionale. După asta a venit Uniunea Europeană cu ideea de unitate în diversitate.

Nu mi se pare deloc exagerată preocuparea ministerială pentru identitatea naţională. Din contră, mi se pare un pic târziu. Alte naţiuni din jurul nostru au fost şi sunt mult mai grijulii decât noi cu identitatea lor naţională. Noi, în dulcele spirit românesc, să nu zic ardelenesc, spunem: „Ce ne tot ridicăm atâtea probleme cu identitatea naţională, doar suntem aici de 2000 de ani şi cu asta basta”.

Eu am o convingere intimă că preocuparea pentru identitate şi lupta pentru păstrarea identităţii naţionale nu trebuie să o aibă doar naţiunile mici sau minorităţile, ci şi naţiunile puternice. Identitatea nu este un dat pe veci. Ne-am născut cu această identitate, dar ea trebuie câştigată în permanenţă şi afirmată în permanenţă. Dacă ar fi după mine aş scrie: Ministerul Culturii, după care cu majuscule şi bold şi a IDENTITĂŢII NAŢIONALE. Sper să începem să avem o strategie naţională pe termen lung pentru păstrarea şi afirmarea identităţii.

Rep.: Chiar un plan de ţară?

Ioan Bocşa: Da, ar putea fi un plan care să ne adune, nu să ne dezbine.

Rep.: Până una alta, dumneavoastră faceţi acest lucru pas cu pas, cu studenţii de aici, cu munca de teren pe care o faceţi, cu scena. Câte judeţe aţi cucerit până acum cu activitatea de cercetare?

Ioan Bocşa: De cucerit, o facem  cu arta noastră, cu grupul „Icoane”  putem zice că am „cucerit” ţara.

Rep.: Inimile spectatorilor sigur le-aţi cucerit.

Ioan Bocşa: Ansamblul „Icoane” este unul de notorietate la noi în ţară, pot spune că e un ansamblu-pilot, un model pentru toţi cei care se apropie într-un fel sau altul de folclorul muzical. Am reuşit să cucerim şi teritorii străine, am dat concerte şi în străinătate şi am fost primiţi foarte bine.

Personal, mă ocup de cercetare în mod sistematic de aproximativ 25 de ani. Genul de suflet, de care m-am ocupat cu prioritate, nu exclusiv, este colinda românească tradiţională. Am cules şi alte producţii muzicale, cântece rituale de mireasă, de cătănie, repertoriu funebru. Colinda rămâne legată de sufletul meu. Am cules multe producții muzicale folclorice în judeţul Alba, în Hunedoara, în Sălaj, în Bistriţa. Mai am cercetări începute, gânduri...

Am noroc că ştiu cânta

Şi-mi astâmpăr inima

Am noroc că ştiu să cânt

Şi să-mi petrec pe pământ.

Rep.: Câte colinde s-au adunat? Primele publicate au fost 1484.

Ioan Bocşa: 1484 de colinde este prima carte pe care am coordonat-o, în două volume, o carte de pionierat, aş putea spune şi pentru mine şi pentru mai tinerii mei colegi cercetători. Colindele de acolo, culese din judeţele Alba şi Hunedoara sunt un material foarte valoros. Cartea am revizuit-o şi refăcut-o după câţiva ani, împreună cu doamna profesor Ileana Szenik. Domnia sa mi-a fost conducător de doctorat şi am învăţat foarte mult de la dânsa. Am reuşit să coordonez şi să editez celelalte două volume Colinde româneşti, cu peste 1500 de colinde, volume răsplătite şi recunoscute la nivel naţional cu Premiul „Ciprian Porumbescu”al Academiei Române.

Dacă mă întrebaţi cifric câte colinde am cules personal, sunt cam 2500. Am editat însă, împreună cu doamna profesor Ileana Szenik cea mai importantă lucrare pentru mine, din punct de vedere profesional, volumele Colinda în Transilvania - Catalog tipologic muzical. Din culegeri ale înaintașilor, din fonoteca Institutului de Folclor din Cluj şi a Academiei de Muzică și din culegerile proprii, am catalogat peste 7500 de colinde.

Este o carte bilingvă, română-engleză, încercând astfel să sporim vizibilitatea acestor valori, pe care, rămâne vorba între noi, nu le mai are nicio naţie. Să mai scoatem în evidenţă şi lucrurile bune, că celelalte se văd cu ochiul liber, din păcate.

Nu am renunţat la concertele personale, dar satisfacţia cea mai mare în scenă mi-o dă prezenţa şi integrarea mea în ansamblul „Icoane”.

Ansamblul „Icoane” are în momentul de faţă în jur de 70 de membri. Există un grup de absolvenţi, profesori de muzică, avem cadre universitare şi colaboratori din alte specialităţi pasionaţi de muzica tradiţională. Cam 15-20 de membri alcătuiesc nucleul stabil. În fiecare an, o parte din cei mai  bine pregătiţi studenţi, cei din anii terminali pleacă şi vine un eşalon proaspăt, cu care trebuie să o luăm de la capăt. Avantajul este că primim ”sânge tânăr” în permanenţă. Asta ne ajută să ne menţinem. Sunt mulţi doritori. În decembrie am avut turneul „Trans Transilvania”. Un turneu de colinde cu nouă concerte, inclusiv la Teatrul Naţional Bucureşti, transmis în direct pe TVR și reluat în Ajunul Crăciunului și în Ziua de Crăciun.

Cei 70 de membri dau un examen înainte de fiecare turneu, şi în funcţie de nivelul de însuşire a repertoriului, de aportul vocal tragem linia sub 50. De ce? Fiindcă asta e capaciatatea unui autocar. Cu regret, cu plânsete câteodată, unii sunt mai vechi în ansamblu şi nu se califică pentru un anumit turneu, alţii sunt veniţi în anul respectiv  şi cu multă dăruire, voinţă şi pasiune ajung în partea activă a momentului respectiv.

Dincolo de Ansamblul „Icoane”, studenți la Modulul de muzică vocală tradițională avem cam 40; în fiecare an vin 8-10-12 studenţi noi.

Rep.: Aşadar, la dumneavoastră se întâmplă ca la marile şcoli de muzică, precum am văzut doar în filme.

Ioan Bocşa: Fără lipsă de modestie, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” este, la propriu, o mare şcoală, recunoscută pe plan naţional şi internaţional.

Rep.: Toţi cei ce vibrează la ascultarea muzicii tradiţionale v-au remarcat şi v-au urmărit. Nu ştiu cine a mai adus doina și sufletul moţilor atât de frumos pe scenă.

Ioan Bocşa: În folclor e foarte greu de făcut ierarhizări. Radiourile zonale şi locale cu care am colaborat îmi cereau, adesea să fac un top al interpreţilor, ori e imposibil să faci un top realist. Care sunt unităţile de măsură? Nu poţi stabili o ierarhie comparând un interpret din Apuseni cu unul din Teleorman sau un interpret bărbat cu o femeie; sunt alte criterii. O spun cu sinceritate, nu cu exces de modestie, dar cuvântul „vedetă” în folclor nu-şi are locul.

Rep.: Dar îşi are loc un corespondent în sufletul oamenilor, în inima publicului care vă ascultă, care vă urmăreşte la spectacole, pe micul ecran. Ei aşteaptă să vadă mereu lucruri noi, dar şi cântecele consacrate. Felul în care acest ansamblu impregnează în sufletul spectatorilor dragostea şi respectul pentru cântecul tradiţional e admirabil. Munca de teren, noutăţile cu care veniţi fac folclorul mereu proaspăt.

Ioan Bocşa: Unii se miră şi mă întreabă dacă acesta e cu adevărat folclorul nostru. Ideea în jurul căreia am adunat acest ansamblu și cu care ne continuăm activitatea, nu este aceea de a desfiinţa manifestările folclorice superficiale, întâlnite adesea în scenă. Noi avem obligația și dorim să oferim publicului o alternativă în care să-i convingem să creadă. Este, din nou, o problemă strict identitară. Lumea trebuie să cunoască și să știe care este folclorul autentic ce ne reprezintă și cine suntem, cu adevărat. Diversitatea şi libertatea de exprimare artistică este foarte bună, dar lipsa unei cenzuri a bunului simţ și a specialiştilor, poate duce la distorsionări grave ale identităţii noastre naţionale.

Rep. În artă cred că e precum într-o campania electorală. Este mai eficient să arăţi că tu eşti bun, decât să spui că celălalt e rău.

Ioan Bocşa: Nu, e mai eficient să arăți și să spui: „ Eu sunt aşa” şi să hotărască cei din jur dacă eşti bun sau nu.

0
Fundația „Mitropolitul Bartolomeu”, în parteneriat cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și cu Filarmonica de Stat Transilvania, organizează vineri, 25 martie, un concert de muzică clasică, susținut de Cvartetul Transilvan. Evenimentul nu este o noutate, concertul având deja câțiva ani de tradiție. Intrarea este liberă. Programul concertului va include atât compoziții de renume din repertoriul european, semnate de mari compozitori precum Franz Schubert, Antonin Dvorak sau Joseph Haydn, dar și piese de sorginte locală, precum „Suita românească”. De asemenea, concertul va fi deschis de un recital al Coralei „Psalmodia Transylvanica”, dirijată de Pr. Prof. univ. dr. Vasile Stanciu. Înființată în anul 2008 de fostul arhiepiscop și mitropolit Bartolomeu Anania, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” are ca scop principal „acordarea de burse tinerilor merituoși, dar lipsiți de posibilități financiare”. Conform site-ului fundației, aceasta a acordat până în prezent 145 de burse în valoare totală de 363.300 de lei. Serafim Armanca

0
Joi, 16 ianuarie,  începând cu ora 19:00, în Studioul de Concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, va avea loc Gala extraordinară de operă susținută de tinerii cântăreți și de Orchestra Simfonică „Camerata Academica”, dirijată de Cristian Sandu. Îşi vor da concursul câțiva dintre cei mai talentați studenți, printre care Antoniu Butiurca, Paula Iancic, Hilda Starmüller, Bogdan Sâmpetrean, Ion Stancu, Andrei Nicoară, Corneliu Huțanu, Sándor Köpeczi, Aida Pavăl, Victoria Kormos, Ioan Mocian, Tiberiu Szasz, Paula Seichei. Repertoriul interpretat va cuprinde uverturi, arii și duete din operele Don Pasquale, Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti, Cosi fan tutte, Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart și Căsătoria secretă de Domenico Cimarosa. Intrarea este liberă. Cristina Pascu

0
Maria Marica, Foto: www.vioaraluienescu.ro
În Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” s-a desfăşurat cea de-a XXII-a ediţie a Concursului de Interpretare din cadrul Festivalului “Mozart”. La această ediţie, dedicată sonatelor pentru vioară şi pian, au participat 17 formaţii. Câştigătorii concursului au fost: Premiul I, in valoare de 4000 de lei -Maria Marica – vioară şi Cadmiel Boţac – pian; Premiul II, in valoare de 3000 de lei, Dan-Iulian Druţac – vioară şi Marcel Lazăr – pian; Premiul III in vloare de 2000 de lei- Dora Lăpuşte – vioară şi Diószegi Benjámin – pian; Premiul Special “Rotary Visio”, in valoare de 1000 de lei, pentru cea mai tânără formaţie admisă în etapa a doua, nepremiată de juriu- Racz Estera– vioară şi Ştefan Macovei – pian; Premiul Special “Rotary Visio”, in valoare de 1000 de lei, pentru cea mai tânără formaţie admisă în etapa a doua, nepremiată de juriu; Premiul Special din partea juriului, in valoare de 1000 de lei- Paul Moldovan – vioară şi Luca Pulbere – pian. De asemenea, laureaţii primelor trei premii au primit din partea editurii Bärenreiter partituri ale sonatelor pentru vioară şi pian de Mozart în ediţia Neue Mozart Ausgabe. Juriul a fost alcătuit din personalităţi artistice de anvergură internaţională: Marialena Fernandes (Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Viena), Ştefana Ţiţeica (Münchner Rundfunkorchester), Diana Moş (Universitatea Națională de Muzică din București), Adriana Bera (Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca), Melinda Béres (Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca), Sorin Dogariu (Universitatea de Vest din Timișoara), Nicolae Făgărăşan (Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca). C.M
css.php

Sustine cel mai nou ziar din Cluj!

Daca ti-a placut siteul nostru si apreciezi munca depusa de noi, ajuta-ne cu un LIKE!