Tags Posts tagged with "abandon scolar"

abandon scolar

0
foto: eclujeanul.ro

Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanțe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului școlar, în condițiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri.

Decizia a fost luată astăzi de Guvern, printr-o Ordonanță de Urgență, având în vedere faptul că în anul școlar 2015-2016 peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri.

Potrivit actului normativ, operatorii de transport rutier vor avea obligația să emită abonamente pentru transportul elevilor, abonamente ce vor fi decontate integral din bugetul autorităților publice locale pentru distanțe de până la 50 de kilometri.

Trebuie menționat faptul că, începând cu anul 2013, mecanismul de decontare a navetei elevilor a fost plafonat și nu acoperă integral tariful decât pentru o mică parte din abonamentele emise de transportatori. În multe cazuri, diferența de preț nedecontată este mare și constituie motiv de abandon școlar, mai ales în zonele slab dezvoltate, unde costurile cu naveta sunt ridicate în raport cu veniturile familiilor. Distanța medie la nivel național pe care trebuie să o parcurgă un elev care face naveta este de 18 kilometri. Prețul mediu al unui abonament lunar pentru această distanță este de circa 150 lei. Din această sumă, elevului i se decontează în prezent 56 de lei, astfel că aproape 100 de lei trebuie acoperiți lunar din bugetul familiei.

În același timp, măsura adoptată astăzi de Guvern a fost luată având în vedere că România este a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii (19,1% din populația de 18-24 de ani), rată care a crescut de la 17,3% în 2013. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că unul din cinci elevi din învățământul secundar superior face naveta pentru a ajunge la ore, peste jumătate din populația cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani locuiește în mediul rural, liceele și școlile profesionale sunt situate în general în zona urbană.

Decontarea integrală a costurilor pentru naveta elevilor a fost, de altfel, una dintre solicitările adresate Guvernului de către asociațiile reprezentative ale elevilor, Organizația Salvați Copiii, federațiile sindicale reprezentative din educație.

Un alt capitol inclus în Ordonanța de Urgență are în vedere reglementarea tarifului maximal per kilometru aferent abonamentului elevilor. Mai exact, actul normativ stabilește că tariful maximal per kilometru aferent abonamentului de transport rutier pentru elevi se stabilește și se actualizează prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, metodologia de calcul a tarifului maximal se aprobă tot prin Hotărâre a Guvernului.

Contractele de transport în curs, valabil încheiate, în baza cărora sunt practicate anumite tarife pentru serviciile publice de transport a elevilor, nu pot fi modificate până la ajungerea la termen decât prin acordul părților.

Reglementarea unui tarif maximal se face în condițiile în care tarifele practicate de operatorii de transport public variază foarte mult pentru aceeași distanță, prețurile maxime fiind de până la 13 ori mai mari decât prețurile minime. De exemplu, în prezent, pentru o distanță de 10 kilometri, valoarea minimă a tarifului de transport este de 29 de lei, cea maximă de 228 de lei, iar valoarea decontată elevului este de 40 de lei. Pentru un traseu de 30 de kilometri, valoarea minimă a tarifului este de 43 de lei, cea maximă de 360 de lei, iar suma decontată elevului este de 80 de lei.

0

75 de copii clujeni proveniţi din familii cu venituri modeste, înscrişi în centrele de zi EveryChild şi Horea, îşi continuă studiile în anul şcolar 2016-2017 şi beneficiază de activităţi specifice centrelor de zi. Astfel, la nivelul municipiului, nu s-a înregistrat niciun abandon şcolar în rândul beneficiarilor serviciilor de tip after school, oferite de echipa multidisciplinară a FRCCF.

Eu cred că îmi va fi destul de greu în clasa a VIII-a, deoarece vin examene şi îmi trebuie note mari. Deoarece înţeleg mai greu la şcoală, am nevoie să vin la centru pentru a mi se explica până înţeleg, şi pentru a îmi face temele” este motivaţia prezenţei Adinei la centru, în fiecare zi.

Una din cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul din ţara noastră este abandonul şcolar, fenomen care generează efecte negative la nivel de individ şi asupra întregii comunităţi” este concluzia sub care a publicat Institutul Naţional de Statistică cifrele referitoare la abandonul şcolar în publicaţia „Proiectarea populației şcolare din România, la orizontul anului 2060. Conform publicaţiei citate, în anul 2013/2014, rata de abandon şcolar în învăţământul primar şi gimnazial a fost de 1,5% (1,3% în învăţământul primar şi 1,9% în învăţământul gimnazial).

Rezultatele şcolare bune obţinute de elevii noştri, în comparaţie cu aceste cifre, reprezintă răsplata muncii depuse de echipa FRCCF în îndeplinirea obiectivului organizaţiei, cheia succesului regăsindu-se în pasiunea şi constanţa specialiştilor noştri.

Prima întâlnire cu copiii FRCCF, care în scurt timp au devenit ai mei, a fost testul meu de autoritate. La prima vedere, o profă cool, tânără şi uşor de manevrat, deci vulnerabilă, eram uşor de acceptat. Avantajul meu a fost că am profitat de slăbiciunile lor: fiecare confidenţă făcută în faţa mea ne-a apropiat, fiecare moment de sinceritate reciprocă mi-a garantat respectul lor, suficient ca ei să promoveze, să înveţe mai mult, să îşi dorească să cred mai departe în ei” este motivaţia profesoarei de limba română, Ana Maria Mihăilă.

Cauzele unui abandon şcolar sunt reprezentate, cel mai adesea, de situaţia economică precară şi mediul familial dezorganizat, motiv pentru care FRCCF a dezvoltat servicii cu impact asupra acestora, printre altele asigurând şi rechizitele necesare începutului de şcoală. Şi în acest an, partenerii noştri de tradiţie Primăria Cluj-Napoca, Auchan şi Andrei Pătraşcu, prin Campania „Un nou început de şcoală”, ne-au fost alături în acest demers, valoarea totală a rechizitelor oferite copiilor ridicându-se la aproape 12.000 de lei.

Activităţile din centrele de zi sunt susţinute financiar din fonduri private, obţinute în cadrul campaniilor organizate periodic, la care se adaugă finanţarea nerambursabilă obţinută de la bugetul local pentru proiectul Prevenirea abandonului şcolar prin servicii integrate pentru copiii defavorizaţi din Cluj-Napoca, în valoare de 50.000 lei.

0
Datele oficiale atestă că abandonul școlar, insuficiența pregătirii, șomajul în rândul tinerilor au crescut, iar lectura, formarea continuă a populației au dat înapoi în România ultimei decade. În fața realității, decidenții transmit ca noutăți tot felul de măsuri (precum școala celei de a doua șanse, trecerea viitorului cadru didactic printr-o pregătire aparte, curriculum la dispoziția școlii ș.a.m.d.) adoptate deja începând cu 1998. Cum se știe, însă, măsurile punctuale, oricare ar fi, nu capătă sens decât înăuntrul unui întreg bine gândit, încât, la drept vorbind, problema nu mai este astăzi de ameliorare într-un loc sau altul, ci de schimbare cuprinzătoare a educației. Chestiunea direcției se repune, astfel, în mod acut. Toate argumentele realiste sunt pentru revenirea la reforma de recuperare de la sfârșitul anilor nouăzeci. Documentele atestă că această reformă a rămas singura veritabilă și recunoscută în țară și în afară, de instituții și persoane calificate. Revenirea nu echivalează cu întoarcerea la ceea ce a fost, căci simultan trebuie mers înainte, efectuând reforma de compatibilizare cu nevoi existente și cu experiențe noi și, apoi, reforma de înfruntare a competițiilor  lumii în care trăim. Nu reiau aici argumentația din intervenții anterioare (vezi volumul Andrei Marga, Die kulturelle Wende…, Cotitura culturală…, 2005, Presa Universitară Clujeană, pp.541-552, și articole recente). Mă opresc doar la întrebarea: ce schimbare este de cerut școlii? Care ar fi direcția învățării și a învățământului? Se observă ușor că la noi se invocă de obicei intenții. Acestea părând a fi bune, se iau multe aspecte discutabile drept certitudini. Se crede, bunăoară, că educația se face bine, căci sunt olimpici sau absolvenți de succes ajunși la Cambridge, în Sillicon Valley sau în alte locuri. Se trece astfel ușor peste împrejurarea că numeroase sisteme naționale de educație dau absolvenți care reușesc, uneori în pondere chiar mai mare sau în poziții mai puternice. Punctul de plecare al discuției despre învățămînt este, desigur, evaluarea. În mod tradițional, educația este privită prin prisma reușitei în a obține diploma. Dacă tânărul a biruit examenele de pe parcurs, educația se consideră în regulă. Mai nou, se ia în seamă cariera absolventului. Prinderea unei slujbe convenabile e socotită semn al solidității educației. Cel mai recent, evaluarea  este obsedată de “eficiență”. Se admite că, satisfăcându-se criteriile cantitative puse în joc de PISA sau Bologna – de la elev și student, la doctorand și profesorul universitar – educația ar fi în ordine, altfel sunt probleme. Ca și cum nu ar fi probleme, chiar grave, și dacă anumite teste ar fi trecute cu brio, iar competițiile existente câștigate! Să o spunem pe șleau: și dacă elevii români ar trece testele PISA pe primele locuri între țări sau dacă universitățile din țară ar fi între primele din lume în ierarhizările ce se fac, tot rămân probleme grele în educație. Argumentul de bun simț este acela că educația nu poate fi în ordine cât timp profesionalismul este plin de carențe. Este destul să luăm în seamă împrejurarea că nu s-a știut face privatizarea. Ignorându-se, cum se vede cu ochiul liber, importanța obligației de reinvestire a profitului, s-a ajuns la evaporarea cotidiană a acestuia și la dezindustrializare. România pierde din neglijența unora, din cauza coruptibilității altora, din constrângerile situațiilor, dar pierde și datorită slabului profesionalism al celor care decid. Este destul să ne gândim la ceea ce se petrece în sistemul juridic, în care prea puțini înțeleg  distanța de la aplicarea procedurilor și regulilor, la înfăptuirea dreptății. Este evidentă, de asemenea, neputința de a redacta istoria contemporană a țării, care, lipsind, lasă loc manipulărilor. În egală măsură, incapacitatea decidenților de a elabora un proiect de dezvoltare este deja cronică. De extinsa confuzie a valorilor nu mai vorbim. Educația nu a trecut examenele câtă vreme societatea rămâne lovită de lipsuri, nedreptăți și confuzii. De altfel, ar trebui părăsit obiceiul nefast ca instituțiile publice să se autoflateze, raportând îndeplinirea cu brio a misiunii, în timp ce rezultatul general înseamnă mediocritate, pierderi și continua plasare în urma tuturor țărilor europene. Rapoartele sunt pline de emfază, dar oamenii rămân în necazuri elementare, într-o societate care nu se scutură de  nepricepere, sărăcie și proastă funcționare a instituțiilor. S-au încercat, cum se știe, modelări ale educației. Socialismul oriental, prin legislația din 1968, a dat un sistem controlat ideologic, ce furniza cunoștințe, dar insuficiente abilități de folosire și competențe operaționale, transmitea informații, dar forma prea puțin pentru creație și se limita adesea la cunoștințe generale. Reforma din 1997-2001 a pus în joc proiectul unui sistem de sorginte personalistă, în care individualitatea celui care învață și inițiativa dascălului devin cheia dobândirii “cunoștințelor”, “competențelor”, “abilităților de bază“ și a “orientării printre valori”. Un astfel de sistem era chemat să inducă soluții în societate. Lipsind însă răbdarea de a da curs unor inovații salutare, începând cu 2001, educația din România s-a costumat în neoliberalismul împrejurărilor, socotit în mod iluzoriu ca “sfârșit al istoriei”. S-a instalat astfel o vastă birocrație a “măsurării rezultatelor educaței”, pe care legea învățământului din 2011 a instituționalizat-o și cu care autoritățile stau dezorientate în brațe, plătind cu rămânerea în urmă a țării. Așa cum indică nefericitele chinuri de modificare a curriculumului național, se mizează în continuare pe “eficiența educației” plecând, ca și legea amintită, de la o abordare psihologică sumar însușită. Ulrich Neisser (Cognitive Psychology, 1967) a sistematizat această abordare a vieții psihice, iar John R. Anderson (Cognitive Psychology and Its Implications, W.H. Freeman and Company, New York, 1995) i-a dat o formulare ce a făcut carieră în lume. Primul nu a spus niciodată că psihologia umană este epuizată de cognitivism. Al doilea a scris simplu că “psihologia cognitivă încearcă să înțeleagă mecanismele de bază ce guvernează gândirea umană, iar aceste mecanisme de bază sunt importante în înțelegerea tipurilor de comportament studiate de alte câmpuri ale științelor sociale” (p.3). Nicăieri pe suprafața solidei sale opere, John R. Anderson nu a spus că alte abordări psihologice devin de prisos. Firește, psihologia se poate concentra, la un moment dat, asupra cogniției, chiar redusă la prelucrarea logică a informațiilor, dar rămâne o știință alcătuită de fapt din abordări multiple și complementare, fiind dependentă de o cultură teoretică temeinică. Doar la noi s-a ajuns ca dintr-o abordare, desigur fecundă, să se facă o dogmă și apoi o doctrină a organizării educației. Deloc întâmplător, cartea care rămâne și astăzi principala scriere de psihologie ivită în cultura română, Psihologia persoanei a lui Nicolae Mărgineanu (1940), etalează multiplele abordări ce compun psihologia. Și mai concludent, astăzi, în continuare, din mai multe direcții se caută renovarea educației prin apel la abordări ferite de îngustime. Unele, care au inspirat, de altfel, reformele anilor nouăzeci, au plecat de la sesizarea, de către Charles S. Peirce, a întâietății întrebărilor în cunoaștere și au reconstruit psihologia și, prin implicație, pedagogia, însușindu-și teoria “inteligențelor multiple” (Howard Gardner, Frames of Mind. The Theory of Multiple Intelligences, 1983). Aceasta din urmă a creat, de altfel, o breșă în așteptările ca din cogniție să rezulte întreaga configurație a persoanei. Altele au trecut la regândirea comportamentelor, reinterogând natura umană (Dacher Keltner, Jason Marsh, Jeremy Adam Smith, The Compassionate Instinct. The Science of Human Goodness, W.W. Norton and Company, New York, London, 2010) sub aspectul relației dintre conservarea de sine și empatie. Între timp, cercetările consacrate învățării au arătat că aceasta depinde de factori multipli, cognitivi și extracognitivi (cum se poate sesiza și în traducerea recentă Knud Illeris, ed., Teorii contemporane ale învățării, Autori de referință, Trei, București, 2014). Recent, s-a propus lărgirea perspectivei, proiectând asupra educației învățăturile derivate din observarea fenomenului autopoiezei, circumscris de “biologiile” actuale ale cogniției (Humberto R. Maturana, Francisco J.Varela, Autopoiesis and Cognition, Realisation of the Living, D. Reidel, Dordrecht, 1980). În intervenția de față, mă opresc la această propunere. Propunerea își asumă că astăzi, ca urmare a posibilităților de informare aduse de era electronicii, avem acces fără precedent la datele culturii. Oamenii și-ar putea construi liber propria viață mai mult decât oricând . “Nici unei generații nu i-a fost mai ușor să dea formă potențialului celui mai mai bun al indivizilor, propriu acestora, ca întreprinzători capabili să fie fondatori de sens” (Margret Rasfeld, Peter Spiegel, EduAction. Wir machen Schule, Murrmann, Hamburg, 2012, p.8). Conceperea persoanei s-ar putea astfel adânci – dincolo de configurarea prin muncă, comunicare și conștiința de sine – prin captarea în termeni a constituirii sensului propriei vieți. Consecința majoră a  trecerii acestui prag pe terenul educației ar putea fi reformularea criteriilor “succesului școlar” în cadrul regândirii “scopului școlii”. Regândirea “scopului școlii” este impusă, de altfel, de constatări factuale, aflate la îndemâna oricui. De pildă, patruzeci de procente dintre elevi au angoasă la școală. O pătrime dintre tineri nu ajung la o pregătire matură (p.23). Experiențele școlii deturnează de la căutare și plăcere a descoperirii personale, spre conformism. Educația pentru cetățenie rămâne neglijată, încât angajamentul civil al tineretului scade (p.53). Pregătirea se face obsesiv pentru prezent, viitorul ieșind de fapt din discuție. Se gândește egoist, “integrarea și incluziunea fiind cuvinte străine”, iar excluziunea socială mărește frecvența eșecurilor (p.123). Un profesor care întâlnește zilnic în jur de o sută de elevi nu are cum să se ocupe de motivația lor și face o activitate oarecum formală de predare și examinare. Cercetările recente ale creierului atestă că entuziasmul este premisă fundamentală a învățării durabile (p.95) și a creativității. Or, în școlile actuale, tocmai entuziasmul este în suferință. Este prea strânsă în societățile noastre corelația dintre originea socială și încheierea de studii. Notele pe care un profesor le dă la sute de examinări într-o zi nu au cum să fie bazate pe o evaluare precisă (p.107). Pentru a acționa eficace, orice om are nevoie de înțelegerea a ceea ce face și de viziune (p.75). Peste toate, “viitorul este încărcat de nesiguranță” (p.62), încât sporește nevoia de “personalități creative”.  Ar trebui trecut la o “cultură a inovării (Innovationskultur)”, căci “societatea noastră are nevoie mereu mai puțin de simpli executanți ai datoriei și mai curând de figuri creative, gânditori autonomi, oameni cu responsabilitate și coloană vertebrală” (p.24). Concluzia pe care o trag cei doi autori berlinezi este că  “avem nevoie de o schimbare radicală a culturii învățării, de un proces de transformare a instituțiilor noastre de educație. Nu este vorba de repararea vechilor sisteme. Avem nevoie de o nouă gândire, inclusiv în școlile noastre. Avem nevoie de curajul viziunii!” (p.26). Margret Rasfeld și Peter Spiegel își concentrează vederile cu privire la ceea ce este de cerut școlii în propunerea de a reorienta pregătirea tinerilor pe trei direcții corelate: “a învăța să acționezi”, “a învăța cum să dobândești cunoștințe”, “a învăța cum să trăiești împreună cu alții”  și a reorganiza corespunzător activitățile. Prima direcție, “a învăța să acționezi”, constă în prelungirea continuă a însușirii de cunoștințe cu acțiunea pe baza lor, în fiecare disciplină. Este vorba de a crea competențe, dar nu atât competențe prefigurate de programe, cât competențe solicitate de viața in jur, nu atât impuse, cât dobândite de elevul însuși. Este vorba de renunțarea la schema contrafactuală a pedagogiei uzuale în favoarea “sarcinilor cu caracter natural ale vieții”. Aceasta înseamnă plasarea “învățării prin angajament și a efectelor sustenabile ale rezultatelor proiectului” (p.41) în centrul proceselor de învățare. Ceea ce înseamnă, mai departe, punerea elevilor în mediul proiectelor, în școală și în afara ei, de exemplu construcția unui parc, confecționarea de mobilier, crearea unui computer, amenajarea de laboratoare media, digitație creativă, redactarea de texte, organizarea unei dezbateri. “Învățarea prin angajament” devine conceptul director și unificator al activităților școlare, iar școala se deschide spre angajamentul civil și social și ancorează răspunderea în curriculum (p.53). Un proiect care concretizează direcția este “răspunderea” și înseamnă “dezvoltarea competenței, motivarea învățării și identificarea pozitivă cu școala și comunitatea”(p.58). Alt proiect, cel al “provocării (Herausforderung)”, îl familiarizează pe elev cu nesiguranța din jur și-l pune în situația de a concepe soluții, de a le proba și corecta, de a investi încredere în ceilalți oameni și de a coopera cu ei (p.81). A doua direcție, “a învăța cum să dobândești cunoștințe”, constă în reprofilarea de către dascăl, plecând de la curriculum, a activității elevului ca “birou de învățare (Lernbüro)” – adică drept acțiune a elevului însuși de a pune întrebări și de a căuta rezolvări sub supravegherea profesorului, care devine un fel de “antrenor (coach)”. “Odată cu principiul biroului de învățare și al coach-ului, fiecare copil se plasează cu ceea ce are mai puternic în centrul atenției, este luat în serios și își poate desfășura fără angoasa renunțării și cu exigență potențialul propriu. Din obiect ce urmează să fie umplut cu materialul predat, el devine, printr-o mulțime de posibilități de formare și decizie, subiectul propriului proces de învățare” (p.94). În plus, “biroul de învățare” permite inițierea naturală în “munca în grup (Gruppenarbeit)”, pe fondul asigurat de inițiativa personală. Dascălul nu se mai limitează să sesizeze deficitul de pregătire, ci urmărește realizarea pozitivă a elevului, întregul sistem de evaluare mișcându-se dincolo de criteriile cantitative, spre evaluări mai profunde. “Calitatea școlii moderne se manifestă … într-o mentalitate de căutători de comori care descoperă în toți potențialul fiecăruia, îl dezvoltă și creează ocazii de a plasa calitățile în contexte pline de sens” (p.104). Metoda “design thinking” și aplicarea “încrederii creative (creative confidence)” dau acum rezultate. A treia direcție, “a învăța cum să trăiești împreună cu alții”, constă în punea în mișcare a tânărului, prin aplicarea curriculumului, pe direcția nu doar “a creativității”, ci și “a capacității de cooperare cu altul, a cultivării experienței pozitive în condiții de diferențiere, a competenței de acțiune în grupuri eterogene, cu curaj al inițiativei de schimbare” (p.120). Nu este vorba doar de acomodarea tânărului cu un mediu interacțional, ci de mult mai mult, anume, de punerea lui în situația de a folosi avantajele interacțiunilor cu alții. Pe de altă parte, “incluziunea” ar putea deveni cu adevărat axiomă a educației.  “Școala comunității noastre trebuie să fie o casă a învățării în care toți sunt bineveniți și se simt acceptați: copii cu talente de orice fel, copii cu handicap, din foarte diferite cercuri culturale. În această mare eterogenitate și în grupele de învățare cu clase cuplate se poate dezvolta un sentiment al comunității, ca și un climat de acceptare și evaluare a diferenței. Înțelegem multitudinea și ca potențial pentru o conviețuire umană, democratică” (p.124). Formula “învățării colegiale (peer learning)”  devine o cheie a învățării, educația pentru democrație se face prin experiențe trăite, în care se înfruntă situații de viață precum prietenia, presiunea generatoare de stres, marginalizarea, curajul civic într-o atmosferă deschisă (p.139). Mintea tânărului se deschide astfel prin procedee educaționale noi, pliate la “actualele trebuințe” (p.163), spre “sfera publică” (Offentlichkeit) a vieții sociale și, apoi, spre experiența naturii, iar, prin acestea, spre experiența condiției de a fi om între oameni diferiți, uniți de condiția umană pe Pământ. Toate acestea nu doar ca experiențe mediate de lecturi și de televiziune, ci ca experiențe directe. Putem sugera viziunea asupra școlii ce și-a reorientat învățarea și învățământul preluând câteva sintagme din EduAction. Wir machen Schule. Această școală trece de la “furnizarea de cunoștințe (unterrichten)” la “construirea tânărului”; de la dascăl ca “aplicator al curriculumului”, la dascăl ca “dezvoltator de potențial”; de la “motivarea” tânărului, la “entuziasmarea” lui; de la “învățământ (Unterricht)”, la “învățare”; de la “instrucție”, la “autoorganizare”; de la “dacă-atunci” în sala de clasă, la “învățarea experienței în viață”; de la a afla “răspunsuri la întrebări străine”, la a căuta “răspunsuri la propriile întrebări”; de la „răspunsuri corecte și false”, la multe “răspunsuri posibile”; de la “clasa de școală”, la “laboratorul viitorului”; de la “eterogeneitate ca dificultate”, la “eterogeneitate ca și comoară”; de la “uniformitate centrată pe plan”, la “multiplicitate centrată pe învățare”; de la  punerea în valoare a “capului”, la “cap, inimă și mână”; de la “cunoștine”, la “sens”; de la “inteligența cognitivă”, la “inteligențe multiple”; de la “preluarea unei perspective”, la “capacitatea de schimbare a perspectivei”; de la “evitarea riscului”, la “spiritul întreprinzător” (pp.27-29). Aceste treceri, ca și altele, compun tabloul unei schimbări, încât școala să poată întâmpina lumea care se prefigurează – o lume  în care prima întâlnire este cu nesiguranța. Am redat abordarea din EduAction. Wir machen Schule din motivul care m-a făcut să aduc în față experiențe, abordări și idei noi și în 1995, și în 2001, și în 2005 și în 2010, înainte de aceste date și după fiecare. Este vorba de a arăta, cu exemple edificatoare, că lumea se schimbă, iar în România ar trebui să se facă la fel. Căci dacă țări care au dat tonul în învățământul mondial procedează la examinări critice și încearcă idei noi, nu ar fi cazul ca cei care nu au ajuns într-o asemenea poziție să urmeze ruta înnoirii? Desigur, nu dă rezultate simpla imitare a experiențelor, căci soluțiile trebuie să țină seama de dificultățile imediate și de contexte. De pildă, în ceea ce privește configurarea direcțiilor învățării, la noi ar trebui pusă în prim plan o direcție care nu este susținută de alte instituții, cum se întâmplă în societăți precum Germania, sau Franța, sau Anglia. Mă gândesc la direcția însușirii cunoștințelor de bază și a modelărilor valide de limbaj și argumentare. De aceea, la noi ar trebui vorbit de patru direcții ale învățării, dacă ar fi să păstrăm delimitările din volumul EduAction.Wir machen Schule. Sunt de părere, însă, că ceea ce au făcut autorii acestei lucrări este salutar – o regândire a școlii plecând nu de la considerente subiective ale unor decidenți sau alții și nu de la înțelegeri simpliste ale educației și ale vieții sociale, ci de la asumarea stării actuale a societăților în care trăim. Anterioară oricărei delimitări conceptuale este starea de nesiguranță, încât în raport cu aceasta trebuie găsite soluții în administrație, drept, politică, teorie. Cartea EduAction. Wir machen Schule este cea mai profundă analiză de până acum a ceea ce are de făcut școala pentru a înfrunta nesiguranțele lumii ce se anunță.

0
Cluj-Napoca, 27 octombrie 2015 - Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, s-a alăturat proiectului național de combatere a abandonului școlar din România inițiat de Asociația Profesor Gheorghe Balaci, prin lansarea în parteneriat a programului de „Educație prin igienă.” Acest proiect face parte dintr-un demers amplu de reducere a abandonului școlar, desfășurat în comunitățile rurale din România, având ca scop principal creșterea gradului de igienă în rândul elevilor și al membrilor din aceste zone, atât prin educare, cât și prin asigurarea de produse de îngrijire personală. În cadrul programului demarat de Asociația Profesor Gheorghe Balaci cu susținerea companiei Farmec, peste 100 de copii de la Școlile Gimnaziale Aghireșu și Cămărașu din județul Cluj, care se află în pericol de abandon școlar, au primit până acum produse de igienă personală din portofoliul Farmec (pastă de dinți, apă de gură, șampoane, geluri de duș, săpunuri și deodorante) și sfaturi pentru menținerea sănătății și igienei corporale. De asemenea, copiii vor beneficia de cursuri de dezvoltare personală susținute de membrii Asociației Profesor Gheorghe Balaci, alături de două echipe de profesori. farmec 2 (Small) „Creșterea calității vieții copiilor și familiilor din zonele defavorizate va ajuta enorm la scăderea ratei abandonului școlar. Educația este vitală pentru dezvoltarea societății în general și a acestor comunități în particular și ne-am implicat în acest proiect cu speranța că fiecare copil va avea șansa la un trai mai bun și la un viitor mai frumos”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec. Asociația Profesor Gheorghe Balaci, Organizație Non Guvernamentală din Cluj, are ca scop înființarea, sprijinirea și dezvoltarea de servicii educaționale și programe culturale menite să sprijine elevii din diferite comunități, aflați în pericol de abandon școlar sau în imposibilitatea de a urma cursurile școlare. Printre aceste acțiuni se numără crearea de programe de tip after-school în școlile situate în zone defavorizate, oferirea de burse școlare și de performanță atât elevilor, cât și profesorilor, consiliere și sprijin oferite familiilor care decid retragerea copiilor din sistemul de învățământ (cauzele fiind de cele mai multe ori legate de situația materială precară), dotarea unităților de învățământ cu materiale școlare de bază sau renovarea școlilor. Despre Farmec SA Cluj-Napoca Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale și moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaționale ale proceselor de fabricație și comercializează produsele din portofoliu în peste 30 țări. Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media. Twitter: https://twitter.com/farmec Facebook: facebook.com/farmec.company

0
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, printr-o hotărâre, programul național “Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă “Guvernul a adoptat un proiect de hotărâre privind aprobarea programului național ‘Sprijin la bacalaureat, acces la facultate’. Este un program care se întinde pe șapte ani de zile, cu o finanțare asigurată de la bugetul de stat de aproximativ 200 de milioane de euro. Și își propune reducerea abandonului în primii ani de facultate, precum și accesul mai accelerat la studiile superioare, inclusiv prin ridicarea procentului de promovabilitate la bacalaureat”, a declarat Calotă, citat de Agerpres. Calotă a mai precizat că programul se adresează liceelor și unităților de învățământ superior de stat. “Programul se adresează liceelor și facultăților care vor organiza activități potrivit specificului pedagogic al fiecăruia cu scopul de a spori coeficientul de promovabilitate la bacalaureat. Se intenționează ca acesta să ajungă la 59%, minim, pentru cele mai slabe licee. Și pentru a se reduce gradul de abandon școlar în anul I și II de facultate, care este destul de accentuat. Deci, se adresează liceelor și unităților de învățământ superior de stat”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului. Potrivit lui Calotă, hotărârea de guvern prevede că “prin ordin al ministrului se vor aproba în mod expres, direct, cuantumurile de asistență destinate liceelor și instituțiilor de învățământ superior”, informează Agerpres. “Nu se acordă persoanelor, aș vrea să precizez”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
css.php

Sustine cel mai nou ziar din Cluj!

Daca ti-a placut siteul nostru si apreciezi munca depusa de noi, ajuta-ne cu un LIKE!