Sunteti aici:SocialTrupa ,,Morgana” a Penitenciarului Gherla din nou în lumina reflectoarelor

Trupa ,,Morgana” a Penitenciarului Gherla din nou în lumina reflectoarelor

Publicat in data

Studioul „Euphorion“ al Teatrului Național Cluj-Napoca va fi în data de 05 octombrie 2016, începând cu ora 16.00, gazda premierei spectacolului Selfie, a cărui distribuție este formată din opt deținute ale Secției exterioare Cluj-Napoca din cadrul Penitenciarului Gherla.

Spectacolul este realizat în parteneriat cu Teatrul Național Cluj-Napoca, iar regia și scenariul sunt semnate de Andreea Iacob.

Scenariul este unul original, creat pe baza unor poveşti reale din viaţa femeilor din distribuţie, care participă la acest spectacol nu doar jucând, ci şi împărtăşind cu spectatorii fragmente, imagini şi stări din istoria familiilor lor. Astfel, spectacolul va reuni, ca un puzzle, fire din viaţa bunicilor şi a copiilor acestor femei, poveşti-oglindă din trecutul şi din viitorul lor, care le oglindesc propriile vieţi.

Montarea face parte dintr-o serie de spectacole de teatru realizate în cadrul Penitenciarului Gherla, începând din anul 2009, cu scopul de a diversifica activităţile dedicate persoanelor private de libertate din sistemul penitenciar şi de a crea un liant între aceste persoane şi cele de „afară“. De fiecare dată, Teatrul Naţional Cluj-Napoca a fost partener al acestui proiect, astfel încât aceste spectacole au avut câte o reprezentaţie în Studioul „Euphorion“.

Noutatea acestui an o reprezintă faptul că acest spectacol este o producţie a Teatrului Naţional Cluj-Napoca. Astfel, montarea va intra în repertoriul teatrului şi va avea mai multe reprezentaţii, Teatrul Național Cluj-Napoca devenind prima instituţie profesionistă din România care îşi asumă un astfel de demers comunitar.

 

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Alte articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...