Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită anul acesta pe Platoul Cheile Turenilor prin programul Mega Image Kids Race & Cross. Evenimentul s-a aflat la prima ediție, sprijinită de Primăria Tureni. Astfel, prichindeii s-au putut întrece cu bicicletele sau la alergare pe un traseu special amenajat cu un grad de dificultate redus, cursele fiind puțin solicitante și amuzante. La acest eveniment au participat peste 200 de persoane.

Întrecerile pentru copiii prezenți au avut două probe: mountain bike și alergare. Fiecărei probe i-au fost alocate câte trei starturi, organizate în funcție de vârstele participanților, iar categoriile au fost împărțite astfel: 3-9 ani, 10-14 ani și 15-17 ani. Gradul de dificultate al probelor a fost de asemenea împărțit pe categorii. Cei mici au parcurs o singură tură a traseului lung de 700 de metri, categoria mijlocie două ture, iar a treia categorie trei ture. Aceste reguli au fost stabilite atât pentru proba de biciclete cât și pentru proba de alergare. Fiecare copil a primit la finalul cursei câte o medalie din partea Primăriei Tureni, iar câștigătorii curselor au fost premiați cu diplome și cupe oferite de organizatori. De asemenea, copiilor li s-a oferit apă plată și turtă dulce pe toată durata concursului.

De amenajarea Platoului Cheilor Turenilor s-au ocupatangajații Primăriei Tureni. Aceștia au pregătit și marcat traseul pe care s-a desfășurat concursul, dar nu au uitat nici de distracția prichindeilor. Astfel, pentru ca așteptarea să le fie mai ușoară, cei mici s-au putut bucura de muzică și de prezența a două personaje din desenele animate, respectiv un claun și un șoricel, care au pictat copiii pe față, le-au oferita baloane modelate în diferite forme și un mic spectacol cu baloane de săpun.

Nici părinții nu s-au lăsat mai prejos. La finalul întrecerilor dintre copii, pentru cei mari a fost organizată o cursă de alergare și biciclete iar sfârșitul evenimentului a fost marcat de o cursă numită ,,Family” unde cei mici au mai parcurs încă o dată traseul de 700 de metri, de această dată însă însoțiți de un părinte.

Întrecerea s-a desfășurat sub supravegherea jandarmilor și a unei echipe de medici, însă nu s-a înregistrat nici un eveniment neplăcut și nici o accidentare. De asemenea, nici vremea nu le-a dat bătăi de cap participanților, aceștia având parte de soare pe tot parcursul curselor.

Oana Rațiu  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here