Sunteti aici:SocialSe intervine sau se efectuează revizii pe nu mai puţin de 52 de drumuri judeţene pentru combaterea poleiului

Se intervine sau se efectuează revizii pe nu mai puţin de 52 de drumuri judeţene pentru combaterea poleiului

Publicat in data

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii de joi, 15 februarie, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfășurându-se, pe majoritatea sectoarelor de drum, în condiţii specifice de iarnă.

În ultimele 24 de ore precipitaţiile căzute sub formă de ninsoare au fost nesemnificative dar, din cauza temperaturilor sub zero grade Celsius, unele drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei. În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de miercuri, 14 februarie, s-a intervenit ori s-au efectuat revizii pe nu mai puţin de 45 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza Loturilor 1 şi 3 – zona Huedin – Gilău şi, respectiv, zona Gherla – Dej. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 25 de utilaje, fiind folosită pentru combaterea poleiului şi a gheţuşului o cantitate de 263 de tone de material antiderapant, inclusiv sare. Tot pe raza Loturilor 1 şi 3, la această oră, se acţionează (inclusiv revizii) pe 39 de drumuri judeţene, cu 21 de utilaje.

De asemenea, pe drumurile judeţene situate pe raza Lotului 2 – zona Turda, în cursul zilei de ieri s-a intervenit (inclusiv revizii) pe 15 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 10 utilaje, fiind  folosită o cantitate de 258 de tone de material antiderapant, inclusiv sare. La această oră, pe raza Lotului 2 se acţionează (inclusiv revizii) pe 13 drumuri judeţene, cu 10 utilaje.

În continuare, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

INTRA IN DISCUTIE

Ultimele articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Alte articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...