Asociația VOSTOK Group, împreună cu studentele Moga Denisa și Horvat Diana, au demarat evenimentul ”Donate for a Cause”, eveniment integrat al campaniei ”Un Dar pentru a-mic” coordonat de cele două tinere, în satul Dealu Negru, Comuna Călățele, județul Cluj. Campania caritabilă "Un dar pentru a-mic" (4 decembrie - 7 decembrie 2017) este un proiect realizat cu scopul de a ajuta Grupul familial "a-mic" din Cluj-Napoca.

                Scopul  evenimentului ”Donate for a Cause” a fost oferirea către școala primară și grădinița din Dealu Negru de materiale educative (atlase școlare, enciclopedii, hartă geografică, glob pământesc, softuri educaționale), jucării și dulciuri. Aceste lucruri au intrat în custodia celor două instituții și în custodia personală a preșcolarilor și elevilor.

                ”Suntem fericiți că am reușit să donăm materiale didactice, dar și jucării și dulciuri elevilor și preșcolarilor. Suntem convinși că educatorii și învățătorii vor găsi un suport eficace în aceste lucruri. De asemenea, ne-am încărcat cu energie pozitivă văzând încântarea copiilor la venirea noastră. Le mulțumim și le suntem recunoscători sponsorilor noștri, Brand Computers, Cataleya Magazin, Golden Cargo și domnului Narcis Someșfălean, care au făcut posibil acest eveniment prin care acești copii au primit cadouri de Moș Nicolae.”, a declarat Diana Escariu, membru-voluntar al Asociației Vostok Group.

                ”În cadrul campaniei au fost derulate mai multe evenimente caritabile, unde participanții au avut ocazia să doneze bani sau bunuri (cărți, alimente neperisabile, haine, jucării, ș.a.m.d), care vor ajunge ulterior către grupul familial. De asemenea, în urma colaborării cu Asociația VOSTOK Group, cărora le mulțumesc că au susținut proiectul, am mai adăugat un obiectiv campaniei, acela de aduce un strop de bucurie copiilor din satul Dealul Negru. Mă bucur foarte mult că am reușit să aducem multe zâmbete pe chipurile copiilor, mai ales acum de sărbători și țin să le mulțumesc tuturor pentru ajutor și susținere.”, ne spune Moga Denisa, coordonatoarea campaniei ”Un Dar pentru a-mic”.

                Asociația Vostok Group susține educația, mai ales în mediul rural, propunându-și și alte proiecte în acest sens în anul ce urmează.