În contextul diminuării globale a resurselor de apă potabilă şi a preocupărilor tot mai intense ale Comisiei Europene legate de acest domeniu, Clujul Elitelor și Safe Comunications au organizat la Cluj conferinţa națională ”Apa sursă de viață si civilizație”.

Actorii implicați în acest domeniu al obținerii și gestionării apei, respective reprezentanţi ai companiilor de utilităţi publice, ai Administrației Naționale Apele Române, ai Autorității de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (AM – POIM), reprezentanţi ai firmelor care produc apă minerală/plata îmbuteliată, ai staţiunilor balneoclimaterice, cadre universitare, antreprenori, furnizori de echipamente, au interacționat și au schimbat idei în cadrul acestui evveniment.

”Se spune că în secolul 21 principala bătălie va fi pentru resursele de apă. acest lucru stă în preocuparea Comisiei Europene, dar sunt convins că și instituții din România sunt interesate de acest aspect. Această conferință,Apa, sursă de viață și civilizație își dorește să fie o platformă în care toți actorii implicați în acest domeniu, companii naționale sau mediu privat,  să aibă prilejul să schimbe informații, să se informeze reciproc despre preocupările pe care le au în domeniu, proiectele pe care le au în derulare sau doresc să le implementeze. Este în egală măsură o oprtunitate acestă conferință pentru mediul privat să vadă în ce măsură mediul guvernamental vine în întâmpinarea pieței și a cerințelor din acest punct de vedere. Și nu în ultimul rând prin partenerii media este o ocazie pentru populație să fie informată. Veți vedea un studiu despre percepția oamenilor vizavi de calitatea apei”, potrivit moderatorului evenimentului, Răzvan Dumitrescu.

O serie de invitați au ținut prelegeri la acest eveniment, reprezentanții instituțiilor publice, cei ai companiilor de apă, toți încercând să aducă informații și idei noi.

Ministrul Mediului, Doina Pană nu a putut fi prezentă la eveniment din cauza unei probleme de sănătate, dar a trimis un mesaj video. ”Tema conferinței este extrem de importantă. Apa este aurul albastru, este sursă de viață. Am o veste bună. În ultima perioadă există preocupare la nivel internațional pentru un efort comun în vederea depoluării oceanului planetar. În perioada 5-6 octombrie a avut loc la Malta, sub înaltul patronaj al Comisiei Europene, o conferință la care au participat reprezentanții guvernelor din peste 90 de țări, iar concluzia a fost că măsurile pentru depoluare trebuie să înceapă și trebuie să înceapă acum. Noi ca țară avem un sistem de gospodărire a apelor foarte performant, avem specialiști de talie internațională. Ce ne lipsește este conștientizarea în rândul populației prin cât mai multe pârghii cât de importantă este apa și obligația ca toți împreună și fiecare în parte să oprim risipa”, a transmis ministrul Pană. Victor Sandu-Director general Administrația Națională Apele Române În acest moment România prin Administrația Națională Apele Române face aforturi susținute pentru a dezvolta și implementa proiecte și a întreprinde acțiuni îndreptate atât către protejarea resurselor de apă cât și asupra asigurării accesului la o apă de calitate și în catitate suficientă. România a depus un proiect privind reducerea riscului la indundații. Un alt proiect vizează detectarea captărilor ilegale de apă.
Cătălin Gorgan- Manager public la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene- Direcția Regională Infrastructură Cluj-Napoca Scurtă prezentare despre programul Operațional 2014-2020. Experiența din 2007-2013 ne dă încredere că vom termina cu bine programul 2014-2020, pe axele prioritate 3-8. Autoritatea de Management are comitete de monitorizare de două ori pe ani, care au prerogrative de a lua măsuri. Colegii mei de la București știu ce au de făcut. POS de Mediu s-a încheiat la 90%. Din acest motiv am încrederea că POIM 2014-2020 se va închide la 100%. Radu Dumitru- director general -Societatea Națională a Apelor Minerale Stăm la dispoziția investitorilor care doresc să investească în apa minerală, apa balneară. Avem o componentă puternică pentru a oferi sprijin celor care doresc să investească în balneație. În România încă este un fenomen izolat. România ocupă locul 5 la nivel mondial ca potențial de ape minerale, dar exploatează doar 5%. Avem cea mai bună apă minerală din Europa. Apa nu a reprezentat interes pentru investitori, fiind o obișnuință. Mai nou industria de îmbuteliere a apelor minerale a luat avans. Sunt puțini investitori, nu a mai apărut niciun investitor nou în ultimii 20 de ani. Nu avem nicio fabrică de îmbuteliere a statului român, sunt toți privați. Avem două firme românești, Perla Harghitei și Borsec restul sunt multinaționale. 85% din apa îmbuteliată se vinde în România, diferența foarte mică este pentru export. Vreau să văd un grup de români curajoși, să stăm la masă să facem investiții. Se pot face investiții și este un business care poate aduce bani și România poate câștiga foarte mult din această resursă unică pe care o avem. Mocanu Mihai-director general Safe Comunications Prezentare raport de cercetare Vă mulțumesc în calitate de organizator pentru interesul acordat acestui eveniment. De ce am decis să facem această conferință la Cluj? Consider că se pot face conferințe naționale și la Cluj. Consider apa o resursă extrem de importantă care nu este tratată corect de cei care o consumă și o exploatează. Este o resursă care se poate termina, se poate compromite și va ajunge să coste foarte mult. Calitatea mea este cea de cercetător, astfel că am venit cu un studiu realizat de Safe Comunications pentru a vedea percepțiile cetățenilor despre calitatea apei. 1152 de subiecți, eroare de +-3% Perioada 6-8 noiembrie
17% dintre respondenți au foarte multă încredere în calitatea apei Foarte puțină și puțină încredere în calitatea apei reprezintă aproape jumătate din cei care au fost intervievați. 34% consumă apă dintr-un sistem public. 65% consumă apă din alte surse necontrolate. 20% consumă apă de izvor sau fântână, 39% consumă apă din fântâna proprie. 36% nu au încredere în calitatea apei dintr-un sistem public În 21% dintre locuri nu există apă din surse publice Doar 3% se plâng de prețul apei. Prețul apei este un motiv indus, românii nu se plâng de prețul apei. 84% dintre respondenți consideră că apa este indispensabilă vieții 80% consideră că este indispensabilă civilizației 27% au încredere în instituțiile care administrează apele 67% nu au încredere pentru că nu cunosc aceste instituții Instituțiile trebuie să se promoveze pentru a distribui o apă de calitate care să asigure sănătatea apei și viitorul copiilor noștri. Acest sondaj merită dus mai departe, sunt câteva informații de la care putem porni și să facem o cercetare serioasă, pe regiuni, grupe de vârstă sau gen. Sper ca pe viitor cei interesați să ducă această cercetare mai departe, pate fi foarte bună pentru creșterea încrederii în companiile care gestionează resursele de apă.
Dana Ragu- director zonal Aqua Carpatica Aqua Carpatica a încercat de la lansare, în 2010, să aducă un plus de informație celor care consumă apă. Nitrații, nivelul de poluare a apei, sunt puternic supravegheați și instituțiile statului au campanii de informare a populației privind contaminarea cu nitrați. În SUA sunt cei mai duri privind poluare apei. În Europa sunt pentru 300 de proiecte și programe care ne arată că nivelul de poluare cu nitrați este îngrijorător. Aqua Carpatica a organizat o campanie de strângere de semnături pentru a arăta nivelul de nitrați, oamenii nu știau ce înseamnă nitrați și nivelul de poluare și am încercat să le explicăm aceste lucruri. Peste câțiva ani am putea să bem apă toxică și să murim. Am realizat și o aplicație, scanezi eticheta apei și poți să vezi ce consumi, nivelul de nitrați, calciu, minerale. Cristian Matei-primar Turda Compania de Apă Arieș este o companie fruntașă în ceea ce privește accesarea de fonduri europene. Totul a început din dragoste pentru apă. Managementul apei este parte din managementul Turzii și mi-am asumat această abordare în 2013 când am preluat conducerea Companiei de Apă. Compania de Apă deservește Turda, Câmpia Turzii și 11 comune. Totalul populației din aria de operare este de peste 100.000 de locuitori. Compania de apă a derulat două proiecte europene: primul în valoare de 213 milioane de lei. Prin acest proiect a crescut cu 45% gradul de colectare la rețeaua de canalizare și 74% gradul de colectare la apa potabilă și s-au realizat lucrări de reabilitare a sediului central a Companiei de Apă. Proiectul numărul doi-o parte din economiile rezultate în urma derulării primului proiect, 5,8 milioane de euro s-au întors în comunitate. Acești bani au fost folosiți pentru dotarea companiei de apă, echipamente operaționale, echipamente pentru laboratorul de testare a apei, montare de contoare. Datorită bunelor practici din perioada 2007-2015 a fost cofinanțare zero din partea Companiei de Apă. Proiectul trei Programul operațional 2014-2020, va permite continuarea strategiei de dezvoltare a apei și apei uzate. Valoarea investiției este de 151 de milioane de euro. Gradul de acoperire cu apă potabilă va fi de 100% în zona deservită. De asemenea, se vor face investiții în infrastructura de apă. În 12 octombrie 2017 a fost depus proiectul se estimează să fie semnat contractul în luna decembrie. Compania de Apă Arieș va fi printre primii cinci cei mai avansați operatori din țară pentru obținerea finanțării. Primăria municipiului Turda se asigură de utilizarea corectă a apei, dar și ca atracție ca stațiune balneoclimaterică.

Lucian Croitoru- Compania de Apă Someș

Impactul schimbărilor climatice asupra infrastructurii de alimentare cu apă și de colectare-epurare

Noi cei care deservim infrastructura experimentăm și simțim schimbările climatice și probabil la fel simt și consumatorii. Compania de Apă Someș este motivul pentru care programul POIM este întârziat. Complexitatea aplicației de finanțare pentru două județe a produs această întârziere. Suntem la a patra revizuire a aplicației. Nu se poate imagina două zone geografice învecinate, Clujul și Sălajul, mai deosebite, economic, demografic, mentalitatea oamenilor. Compania deservește, 235 de localități. POIM înseamnă alte 350 de milioane de euro pe care îi cerem. Am atras deja 335 de milioane de euro, parte din acești bani au fost investiți pentru ca infrastructura să facă față schimbărilor climatice. Eram obișnuiți cu 2 ploi torențiale pe an, în mai anul trecut am avut 5 ploi cu debite catastrofice care ne-a demonstrat că sunt schimbări climatice. Au fost contaminate sursele locale în urma acestor ploi. Au fost investiții realizate de autoritățile locale, stații de epurare fără protecție la inundații. În iarna anului trecut am avut 3000 de rețele și branșamente înghețate și care au necesitat pentru prima dată după mulți ani un plan de ierarhizare a intervențiilor noastre. O parte din comunitățile locale au încercat să întindă rețelele de apă, dar nu au îngropat conducta la adâncimea optimă, de aceea rețelele locale sunt vulnerabile la frig. Este greu de explicat oamenilor că sistemul de canalizare este doar pentru ape menajere nu pentru ape pluviale. În plus contribuim și noi oamenii. Se aruncă în canalizare obiecte care nu au ce căuta acolo. Temperatura va crește cu 1,1 grade, a crescut numărul și durata ploilor. Se va duce la reducerea rezervelor de apa. Concluzia principală este construirea unui sistem centralizat care să acopere întreg sistemul regional. Este greu pentru populație să înțeleagă că nu Compania de Apă este vinovată pentru efectele ploilor torențiale. 90% din municipiu Cluj-Napoca este sistem de canalizare unitar, prin aceiași canalizare se colectează și canalizarea menajeră și cea pluvială. În Zalău situația este diferită, dar problema în cazul ploilor torențiale este aceiași. Această situație se rezolvă prin spații verzi, terase pe blocuri. Este prioritar existența unor norme legislative care să impună gestionarea apei la fața locului în fața fiecărei construcții noi. De asemenea trebuie măsuri de conștientizare a populației. Noi avem campanii în acest sens, din păcate fără prea multe rezultate.

Prof. Ing. Dr Ivan Ilarie Prezentare Urgențe în managementul apei

Recomand oprirea tăierii pădurilor de pe versanți deoarece riscăm decolmatarea. Este nevoie să fie verificate autorizațiile construcților de pe malul acestor lacuri de unde bem apă. Din câte știu acestea au fost făcute cu fose septice. Foarte mulți aruncăm tot ce se nimerește în canalizare. Este nevoie să le spunem tuturor că acest lucru afectează sistemul de canalizare. Nitrații nu sunt pericol mondial, sunt pâinea plantelor. În trecut aceștia proveneau doar din îngrășăminte naturale, dar acum se folosesc și îngrășăminte chimice. Cantitatea de nitrați depinde de cantitatea de îngrășămintele folosite. În Bărăgan sunt folosite într-o măsură mai mare. Aici în zona de munte sunt folosite mai puțin, și putem spune că în Cluj apa este la fel de bună ca și cea îmbuteliată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here