Curtea de Conturi a realizat un audit pentru evaluarea economicității, eficienței și eficacității fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru conservarea și restaurarea fondului arhivistic (dovezi arhivistice din epoca feudală până în prezent) și al patrimoniului imobiliar al Arhivelor Naționale.

Imobilul în care funcționează SJAN Cluj din strada Mihail Kogălniceanu nr. 10, compus din 4 corpuri de clădire, a fost construit în anul 1870 cu destinația de penitenciar. Imobilul este amplasat în centrul Municipiului Cluj-Napoca, în incinta vechii cetăți fortificate a orașului, astfel încât întreg ansamblul de clădiri este inclus în Lista Monumentelor Istorice din România. Expertizele tehnice efectuate au concluzionat necesitatea evacuării urgente a documentelor depozitate în cele trei corpuri de clădire din cauza capacității portante depășite a planșeelor și schimbarea destinației clădirilor. Până în prezent documentele nu au fost mutate, activitatea desfășurată în cadrul SJAN pune în pericol viața angajaților.

În anul 2007 au fost executate lucrări de punere în siguranță provizorie a corpurilor de clădire12-07-03 și 12-07-04 în baza acordului de intervenție urgentă emis de Serviciul de Control al Calității în Construcții din cauza prăbușirii unor porțiuni din planșee. Aceste clădiri sunt într-un proces continuu de degradare, nu sunt încălzite, iar umiditatea ridicată, igrasia, mucegaiul, atacurile biologice existente la nivelul materialului lemnos, care alcătuiește structura de rezistență a planșeelor, duce la distrugerea fondului arhivistic depozitat.

Prin subfinanțarea activității curente a Arhivelor Naționale ale României și a investițiilor din cadrul acesteia, prin reducerea numărului de personal la limita de funcționare și prin diminuarea locului și rolului Arhivelor Naționale în sistemul instituțional din România s-au creat riscuri majore de pierdere, distrugere și deteriorare a Fondului Arhivistic Național. ASTFEL, SUNT PERICLITATE MĂRTURIILE DOCUMENTARE RELEVANTE PENTRU MEMORIA ȘI IDENTITATEA NAȚIONALĂ, BUNA FUNCȚIONARE A ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, DEZVOLTAREA ȘTIINȚEI ȘI CULTURII, ACCESUL LIBER AL CETĂȚEANULUI LA INFORMAȚIA DIN ARHIVĂ

Din analiza datelor și a informațiilor furnizate de conducerea entității s-a constatat că în perioada auditată, deși cantitatea de documente identificate în vederea restaurării, recondiționării și legării este în continuă creștere (în medie cu 255 mii u.a/an), cantitatea totală de documente restaurate a fost în scădere (67,1 mii file restaurate în anul 2015 față de 99,6 mii file restaurate în anul 2007), cauzele fiind în principal: – scăderea numărului angajaților care lucrează în aceste compartimente/ laboratoare, personal de specialitate cu pregătire și abilități speciale; – pe fondul scăderii numărului de personal a fost redus numărul de laboratoare care restaurează documente din FAN. Trebuie menționat faptul că sunt și laboratoare care, din lipsă de finanțare nu au fost amenajate și dotate, intervențiile minore realizându-se în atelierele de legătorie pentru o cantitate mică de documente și numai pentru acele documente care prezintă degradări ușoare; – reducerea bugetului alocat desfășurării activității de conservare; – dificultăți în asigurarea materialelor consumabile, acestea fiind materiale specifice, fabricate în afara țării, scumpe și greu de procurat; – dotarea învechită a laboratoarelor cu echipamente, utilaje, aparatură, instrumentar (fabricate în anii 1960-1970) și scule mărunte. Din cauza vechimii aparatelor folosite și a uzurii avansate, acestea se strică des, reparațiile efectuându-se cu dificultate, deoarece nu există service-uri pentru utilaje atât de vechi și nici mecanici de întreținere care să mai cunoască tehnologia din anii 1960-1970.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.