Sunteti aici:SocialNumărul morţilor în tragedia de la Clubul Colectiv a ajuns la 45. Astăzi s-au mai stins din viaţă patru răniţi

Numărul morţilor în tragedia de la Clubul Colectiv a ajuns la 45. Astăzi s-au mai stins din viaţă patru răniţi

Publicat in data

La nouă zile de la incendiul din Clubul Colectiv, numărul deceselor a ajuns la 44, după ce s-au mai stins din viaţă încă 13 dintre răniţii internaţi.
Alexandra Rădulescu, de 26 de ani, care s-a stins din viaţă duminică dimineaţă, era din Braşov şi lucra ca barman la Clubul Colectiv din Bucureşti. Incendiul i-a ars un plămân complet, iar al doilea în proporţie de 65%. Zilele trecute, medicii i-au amputat patru degete necrozate de la mâna dreaptă. Azi dimineaţă, însă, nu au mai putut face nimic pentru a o reanima.

Duminică dimineaţă şi-au pierdut viaţa la Spitalul Floreasca alţi doi răniţi, Alexandra Rădulescu, care avea 26 de ani, şi un cetăţean turc.

Potrivit informaţiilor obţinute de presa turcă de la Ambasada Turciei în Bucureşti, Ayberk M. era student la Facultatea de Studii Economice a Universităţii din Izmir şi se afla în România prin Programul universitar Erasumus. Asta după ce sâmbătă au murit încă nouă persoane. Astfel, în doar 24 de ore, numărul deceselor a crescut de la 32 la 43 de oameni. De altfel, medicii au avertizat că cea mai dificilă perioadă pentru răniţi va fi între ziua a patra şi ziua a zecea, când este foarte posibilă apariţia unor complicaţii.

„Este perioada complicaţiilor majore respiratorii. Este exact cum apare în literatura de specialitate, este o evoluţie exact ca la carte. Potrivit literaturii de specialitate, mortalitatea la aceşti pacienţi este între 30 şi 80 la sută, adică cel puţin trei şi maxim opt din zece pacienţi arşi în stare critică decedează. Acum este riscul vital, din cauza complicaţiilor majore. Oriunde pe această planetă evoluţia este aceeaşi. Nu se poate face nimic mai mult”, a precizat, pentru Mediafax, Ioan Lascăr, şeful Clinicii de chirurgie plastică din Spitalul Floreasca. În spitalele din Capitală mai sunt internaţi 100 de răniţi, dintre care jumătate sunt în stare gravă.

Astăzi, urmează să fie transportaţi în Ungaria şi Marea Britanie alţi opt pacienţi, după ce în ultimele două zile au mai fost transferaţi în străinătate încă 19, din care doi s-au stins din viaţă la scurt timp după ce au aterizat în Olanda.

Şapte persoane rănite în incendiul de la Colectiv sunt internate, duminică, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală, doi dintre pacienţi fiind în stare critică, patru în stare gravă, dar stabilă, în timp ce un alt rănit este dependent de oxigen, transmit reprezentanţii unităţii spitaliceşti.

Toboşarul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, internat la Spitalul de Arşi şi pentru care familia ceruse transferul în străinătate, fiind informată sâmbătă că nu poate întrucât nu este asigurat, va fi transferat în Elveţia, în timp ce un alt pacient de la această unitate va fi dus în Finlanda.

Ambasadorul României în Finlanda, Cătălin Avramescu, a anunţat pe pagina sa de Facebook că „avionul militar care transportă răniţii va pleca în cursul serii din Bucureşti. Am cofirmarea că în Finlanda va ajunge unul singur acum, restul merg în Marea Britanie şi Norvegia. Din câte îmi dau seama, judecând după escalele aeronavei, în Helsinki avionul va ajunge mâine dimineaţă, poate chiar spre prânz, dacă luăm în considerare şi timpul necesar operaţiunilor pe aeroport“.

La Spitalul Elias mai sunt internaţi, duminică, opt pacienţi răniţi în incendiul din Colectiv, din care cinci la Terapie Intensivă şi trei la Chirurgie plastică, iar de la ATI vor fi transferate două persoane la unităţi medicale din Norvegia şi Marea Britanie.

Directorul medical Dana Safta a precizat că dintre cei doi pacineţi traheostomizaţi şi ventilaţi mecanic, unul va fi transferat la un spital din Norvegia. De asemenea, o femeie internată la Secţia de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Elias va fi transportată la o unitate medicală din Marea Britanie. Dana Safta a mai spus că cei trei pacienţi internaţi la secţia de Chirurgie plastică au o stare bună.

Bogdan Moleşag, toboşarul trupei Up to Eleven şi cameraman la Prima TV, una dintre persoanele rănite în incendiul din Clubul Colectiv care au fost transferate sâmbătă în spitale din străinătate, a ajuns cu bine la o clinică din Belgia, au anunţat apropiaţi ai acestuia pe Facebook.

Pacienţii care au nevoie de tratament în străinătate vor fi transferaţi indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu, a declarat, pentru Mediafax, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, precizând şi că toate costurile aferente transportului şi tratamentului vor fi suportate de către stat. „Vor pleca toţi pacienţii, indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu“, a declarat Bănicioiu.

sursa: Adevarul

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...

Din Mexic, liderul PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, își așteaptă sentința într-un dosar de trafic de influență. În pandemie „i-a căzut” în brațe un...

Patronul restaurantului care vinde hamburgeri în foiță de aur și președintele PSD Câmpia Turzii,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...