Asociația „Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare și Incluziune Socială" (PROIS-NV) a lansat azi Concursul de tinere talente „In_Cluj_Art", organizat în cadrul proiectului „In_Cluj_Art - Incluziune prin artă pentru tinerii clujeni", proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca. Concursul are caracter local și își propune descoperirea și promovarea creativității tinerilor, sprijinirea incluziunii sociale prin cultură, crearea unui spațiu și context propice pentru stimularea spiritului competitiv, promovarea experienței artistice și dezvoltarea comunicării și a relaționării prin dans, muzică și teatru. Se pot înscrie tineri cu vârste cuprinse între 15 și 25 ani care au domiciliul sau frecventează o instituție de învățământ în Cluj-Napoca, își asumă regulamentul concursului și sunt amatori. Înscrierile se pot face până în 24.10.2016, trimițând cererea pusă la dispoziţie de către organizatori la adresa de E-mail in_cluj_art@prois-nv.ro. Preselecția va avea loc în data de 29.10.2016. Momentele artistice înscrise în concurs trebuie să exprime tema incluziunii sociale, fiind încurajate creațiile originale. Prestaţia concurenţilor va fi apreciată de un juriu alcătuit din 3 membri, personalități ale vieţii muzicale și culturale clujene, specialiști din domeniul educației, culturii şi show biz-ul din România. Dintre cele 12 momente artistice finaliste, după spectacolul-concurs din 17 noiembrie 2016, juriul va desemna câștigătorii concursului, după cum urmează: Premiul pentru secțiunea MUZICĂ, în valoare de 1.000 lei, Premiul pentru secțiunea DANS, în valoare de 1.000 lei, Premiul pentru secțiunea TEATRU, în valoare de 1.000 lei. Mai multe detalii (regulament, prezentarea juriului, fișă înscriere etc.) sunt disponibile pe pagina de web www.prois-nv.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here