Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 noiembrie 2016, a inculpaților col. POPESCU IOAN DORU, adjunct al Inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj și președinte al comisiei de concurs, pentru săvârșirea a: - două infracțiuni de luare de mită, - două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; plt. adj. șef BOJAN VASILE, militar jandarm în cadrul IJJ Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - dare de mită, - complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. De asemenea, procurorii militari au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți: plt. adj. CHIOREAN DANIEL GHEORGHE, militar jandarm în cadrul IJJ Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - dare de mită, - complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; plt. adj. șef BUDELECAN MIHAI VASILE, militar jandarm în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la luare de mită, - complicitate la dare de mită; CHIOREAN FELICIAN-CORNEL și BOJAN RALUCA DELIA, ambii pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. În ordonanțele procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: La data de 23 septembrie 2016, Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj a publicat un anunț privind scoaterea la concurs a 14 posturi vacante de subofițer, cu recrutarea personalului din sursă externă, din care două posturi de subofițer administrativ principal – Serviciul Logistic. Președinte al comisiei de concurs pentru posturile de subofițer administrativ principal a fost inculpatul col. Popescu Ioan Doru. Concursul a constat într-o probă psihologică eliminatorie, o probă de evaluare a performanțelor fizice, ce a fost susținută la data de 21.10 2016, și o probă scrisă, constând în test scris tip grilă, ce a fost susținută la sediul I.J.J. Cluj la data de 24.10.2016. Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că, în cursul lunii octombrie 2016, suspectul Chiorean Daniel Gheorghe și inculpatul Bojan Vasile, militari jandarmi în cadrul I.J.J. Cluj, l-au abordat pe inculpatul Popescu Ioan Doru, adjunct al Inspectorului șef al IJJ Cluj și președinte al comisiei de concurs, și l-au întrebat dacă îi poate ajuta pe candidații Chiorean Felician Cornel, respectiv Bojan Raluca Delia să promoveze concursul organizat pentru ocuparea celor două posturi vacante de subofițer administrativ. Ultimii doi menționați sunt fratele, respective fiica celor doi militari jandarmi. La data de 21.10.2016, inculpatul Popescu Ioan Doru i-a pretins suspectului Chiorean Daniel Gheorghe suma de 1000 de euro, iar inculpatului Bojan Vasile, suma de 2000 de euro, pentru ca în schimb să le faciliteze rudelor celor doi să promoveze proba scrisă. În cursul aceleiași zile, 21.10.2016, inculpatul Popescu Ioan Doru a primit de la Chiorean Daniel Gheorghe suma de 900 de euro, iar de la Bojan Vasile 2000 euro. Suspectul Budelecan Mihai Vasile a intermediat contactul dintre Popescu Ioan Doru și Bojan Vasile, ajutându-i practic pe cei doi să comită infracțiunile de luare de mită respectiv dare de mită. La data de 23.10.2016, cu o zi înainte de susținerea testării scrise, inculpatul Popescu Ioan Doru le-a pus la dispoziție suspectului Chiorean Daniel Gheorghe și inculpatului Bojan Vasile cele două variante de răspuns aferente testului grilă pe care candidații Chiorean Felician Cornel și Bojan Raluca Delia l-au susținut la data de 24.10.2016 la sediul I.J.J. Cluj. În urma susținerii testării scrise, cei doi candidați au luat nota maximă, fiind, de altfel, singurii care au obținut nota 10.00 și au fost în cele din urmă declarați admiși, promovând astfel concursul organizat pentru ocuparea celor două posturi vacante de subofițer administrativ în cadrul acestei unități. Inculpaților Popescu Ioan Doru și Bojan Vasile, precum și suspecților Chiorean Daniel Gheorghe, Budelecan Mihai Vasile, Chiorean Felician-Cornel și Bojan Raluca Delia li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală. La data de 24 noiembrie 2016, inculpații Popescu Ioan Doru și Bojan Vasile sunt prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, procurorii militari au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție ai Direcției Generale Anticorupție. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here