CFR Cluj a câștigat al 9-lea titlu de Campioană a României la...

CFR Cluj a câștigat al 9-lea titlu de Campioană a României la popice

0

Baza Sportivă Gheorgheni a găzduit week-endul trecut Campionatul Național la popice. Formația clujeană CFR Cluj și-a adjudecat cel de-al nouălea titlu de campioană.

Finala disputată cu CFR Olimpia ACB Iași

Finala masculină a reprezentat duelul tradițional pentru sportul de popice din România dintre CFR Cluj și CFR Olimpia ACB Iași. Clujenii s-au impus cu scorul de 6-2 la puncte de echipă (3686 p.d. - 3578 p.d.; 15-9 la puncte de set / manşe câştigate). Finala a fost una foarte disputată, după prima serie de jucători, Iașiul conducând cu 2-0 și un avantaj de 116 popice doborâte. Clujenii au revenit apoi în cea de-a doua serie și au restabilit egalitatea. Ultima serie a fost una foarte bună pentru CFR Cluj. Bogdan Dudaş şi Robert Merza au obținut cele mai multe puncte pentru clujeni și au adus victoria pentru echipa lor.

În finala mică (locurile 3-4), Electromureş Tg. Mureş s-a impus în faţa echipei Inter Petrila cu scorul de 5-3.

În finala competiţiei feminine Conpet Petrolul Ploieşti a învins pe Electromureş Romgaz Tg. Mureş cu scorul de 6-2.

După cele 3 zile de campionat clasamentele finale sunt:

Feminin:

  1. Conpet Ploiesti - CAMPIOANĂ
  2. Electroromgaz Targu Mures - VICECAMPIOANĂ
  3. Rapid Bucuresti

Masculin:

  1. CFR Cluj - CAMPIOANĂ
  2. CFR Olimpia ACB Iași - VICECAMPIOANĂ
  3. Electromures Târgu Mureș
Echipele românești, în competițiile europene

În perioada următoare, cele mai bune echipe de popice din țară vor participa la competițiile internaționale.

Campioana CFR Cluj a obținut dreptul de participare la Cupa Mondială, din această toamnă în localitatea Blansko, Cehia.

În octombrie 2017, echipele campioane ale României au drept de joc în Cupa Mondială de la Blansko (Cehia), vicecampioanele în Cupa Europei de la Hirschau (Germania), iar formaţiile de pe locurile 3 şi 4 sau locul 3 şi câştigătoarea Cupei României în Cupa NBC de la München (Germania). România va participa la Campionatul Mondial de popice de la Dettenheim (Germania), din perioada 12-27 mai 2017. Va fi Cupa Mondială la juniori II (U 14) din perioada  12-14 mai, apoi Campionatul Mondial de juniori I (U 18) din perioada 14-19 mai şi Campionatul Mondial de seniori pe echipe, din intervalul 19-27 mai, la masculin şi feminin.

”În luna mai vor avea loc campionatele mondiale din Germania unde sper să facem o figură frumoasă, mai ales că acum avem această sală pentru pregătire care ne ajută în în sfârșit și pe noi”, a declarat Horațiu Dudaș, CFR Cluj.

Clujul găzduiește anul viitor Cupa Mondială de popice

La nivel național, Federația de Popice are peste 800 de sportivi legitimați. Înființată la data de 05 aprilie 1931, Federația a organizat Campionatele Mondiale de seniori/senioare in anii 1966 (București), 1980 (Mangalia) si 2004 (Brașov), C.M. de juniori din 1955 (Hunedoara), precum si C.E.de juniori din 1971 (Galați). Bilanțul sportivilor  este remarcabil. La 39 ediții ale C.M. au fost cucerite 150 de medalii. La 8 ediții ale C.E. au fost cucerite 32 de medalii.

Pentru a dărâma cât mai multe popice sportivii spun că este nevoie de muncă, îndemânare, dar și nervi de oțel. Ingredientul principal este însă pasiunea. Chiar dacă nu este un sport mediatizat, România are participări notabile la majoritatea competițiilor internaționale. Anul viitor, cupa mondială va fi organizată în România, la Cluj-Napoca.

”Noi dorim să revenim cu acest sport care este sportul nostru național. Bunicii noștri mergeau la bere și jucau popice, dar aceste lucruri s-au uitat. Vrem să reamintim de această tradiție frumoasă, jocul de popice fiind un joc frumos și distractiv”, a declarat Maria Popescu, președinte FR de Popice.