U BT Cluj, calificare în finala Ligii Naționale

U BT Cluj, calificare în finala Ligii Naționale

0

U-Banca Transilvania s-a calificat în finala Ligii Naționale, după un meci 5 absolut fabulos, câștigat în fața unei asistențe electrizante. La spectacolul din tribune a participat și un contingent numeros de orădeni, atmosfera fiind una demnă de o finală.

Meciul a început exact pe dos față de partidele de la Oradea. Echipa noastră a prestat o apărare foarte agresivă, o zonă-pressing care a incomodat vizibil construcția bihorenilor și a produs mingi valorificate pe contraatac.

După primele cinci minute, Oradea a înscris doar trei puncte prin Mandache, în timp ce echipa noastră avea 11 pe tabelă. Aceași apărare agresivă a produs, însă, și probleme cu greșelile personale, astfel că au apărut schimbările.

Orădenii au echilibrat ostilitățile până la pauză, ba chiar au pornit mai bine sfertul secund și au pus un parțial de 8-2 pe tabelă. Mihai Silvășan a pus din nou apărarea agresivă în scenă și, din nou, balanța s-a înclinat înspre alb-negru. Echipa noastră a recuperat ecartul de cinci puncte, câteva minute s-a mers umăr la umăr, iar în ultimele minute ale perioadei echipa noastră s-a desprins, pe fondul secetei în ofensiva bihoreană. De altfel, în ultimele trei minute ale primei reprize, oaspeții au înscris doar trei aruncări libere.

Sfertul al treilea a fost din nou unul foarte intens, apărările ambelor echipe producând daune atât în ofensivele adversarului, cât și în propria zestre de faulturi. Primul sacrificat pe altarul apărării a fost Maxym Pustozvonov, care a ieșit cu cinci greșeli personale încă din finalul sfertului al treilea. Chiar și așa, oaspeții nu au reușit să recupereze decât un punct.

La reluare, Pasalic a fost providențial pentru bihoreni, înscriind două triple ce au adus oradea la doar două posesii în spate (66-61, min. 32). De altfel, pe toată durata sfertului decisiv, oaspeții au forțat la maxim, făcând risipă de energie pe ambele faze. Băieții noștri au replicat cu acțiuni purtate în viteză, însă oboseala și-a spus până la urmă cuvântul în ambele tabere. S-a faultat mult, s-au aruncat multe libere, însă, în ciuda unei apropieri la doar o posesie, U-Banca Transilvania și-a securizat victoria de la linia de libere.

U-Banca Transilvania se califică, astfel, în finala Ligii Naționale, acolo unde Steaua CSM EximBank aștepta să își cunoască adversarul încă de miercuri. Primele două meciuri se vor disputa la Cluj-Napoca, în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, în 18 și 20 mai. 

”A fost o serie pe care noi am început-o bine, însă, din păcate, nu am rămas la fel de puternici din punct de vedere mental. Personal, știam că nu vor ceda, sunt campionii en-titre și au orgoliul lor, au continuat lupta. La Oradea, nu am reușit să ne ridicăm la nivelul de intensitate necesar, aici a fost cheia... Cu totul altă abrodare și metalitate am avut în această seară, băieții au luptat extraordinar, au făcut-o și pentru Aleks Rasic, care a fost alături de noi pe bancă și am demonstrat că suntem o adevărată echipă, că putem trece peste probleme și să evoluăm la un nivel înalt. Le-am spus băieților după meci că încă nu am realizat nimic, nu ne mulțumim cu atât, vrem să nu repetăm greșelile din seria cu Oradea... Îi felicit pe băieți, și-au făcut treaba cu toții, am zis și după meciurile cu Oradea, Vlad Moldoveanu ne ajută foarte mult, chiar dacă pe statistică nu se văd toate lucrurile, el este un jucător inteligent, care afecteaza jocul nostru în mod pozitiv. Îi felicit pe toți, au ieșit toți în evidență când a fost cazul, banca de rezerve ne-a ajutat și susținut tot timpul, îi felicit și le mulțumesc tuturor. Urmează meciurile cu Steaua, nimic nu ne mulțumește decât victoriile!”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan.