A mai rămas puțin timp până când, din nou, vom merge la urne pentru a decide cu privire la viitorul nostru pentru următorii patru ani sau, de ce nu, pentru o perioadă mai lungă. Fiecare partid și candidat vine cu o scrisoare de intenție, cu oferte atractive în spatele cărora se prefigurează deja bunăstarea. O bunăstare însă condiționată cel mai adesea, sub forma apostrofantă, de formula: “Dacă ne votați pe noi!”. În aceste circumstanțe, decizia mea de a mă înscrie în cursa electorală pentru un loc de deputat, din partea ALDE, un partid în formare și creștere, pe care doar personalitatea domnului Călin Popescu Tăriceanu îl recomandă, mă pune în dificultate sub aspectul ofertei pe care eu o pot face. Nu pot promite atât de mult precum cei din PSD, PNL, PMP, UDMR și alții. Și nu am nici cum să condiționez votul. Dar nici nu-mi doresc să o fac. Faptele noastre, trăsăturile noastre de caracter sunt cele care vorbesc, ne fotografiază și ne prezintă. (Iar aici pot să spun și eu câte ceva.). Eu, Vicențiu Știr, nu promit. Fac. Fac în cunoștință de cauză, sistematic, calculat. De pe această poziție doresc să-mi lansez candidatura pentru Camera Deputaților, conștient de ceea ce prerogativele funcției oferă și ceea ce eu pot face ca deputat. Ar fi interesant, poate, să aflăm răspunsul la întrebarea ce face, ce poate și ce trebuie să facă un parlamentar? Poate că așa, la final de mandat, nu ar mai exista dubii în ceea ce privește votul, pentru că logica interogației ar conduce și la: „Ce ați făcut domnule …?” Încerc să explic și să sintetizez: “ Camera Deputatilor adoptă legi, hotărâri, moțiuni simple, mesaje și alte acte politice - se arată in regulamentul acesteia la art.85. ” Întrebarea care, cred eu, trebuie pusă este: câte din acestea, din mandatul care acum se încheie, au însemnat ceva mai mult decât literatură sau discurs retoric? Câte au avut efect concret în bunăstarea atât de mult vehiculată la fiecare campanie electorală? Pe site-ul Camerei Deputaților, în anul 2016, întrebările și interpelările formulate de deputați însumeaza un număr de 2333. Înseamnă că în cei patru ani de mandat au fost înregistrate aproape 10.000 de asemenea acte politice. În situația în care acestea nu se suprapun și nu se repetă, îmi este greu să cuprind cu mintea la ce anume problemă majoră se raportează fiecare. Cât despre măsura pe care cei interpelați- presupun executivul- au luat-o, și cum anume a fost urmărită soluționarea, ce aș mai putea crede sau spune? Și să nu uitam că mai există și declarații, rezoluții, moțiuni și inițiative legislative. De aceea, consider eu, este nevoie, de un alt gen de abordare politică a problemelor cu care se confruntă societatea: pragmatic, planificat și asumat. Iar aici cred că pot face și eu ceva. Ceva mai mult decât de a juca rolul unui spectator politic. În consecință, întrucât doresc să devin un actor politic implicat, cu rol și responsabilități asumate, mi-am anunțat intenția de a candida ca deputat, pe un loc eligibil, pe lista Alianței Liberalilor și Democraților Cluj. Mă recomandă simțul răspunderii față de muncă și respectul față de concetățenii mei și nu numai.

Vicențiu Știr

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here