Doamna ministru Prună,

            Ați declarat, acum aproape un an, la audierile pentru formarea guvernului din care (în mod inexplicabil) mai faceţi parte, că v-ați luat concediu fără plată. Pentru că nici până la această dată nu ați clarificat acea declarație, vă solicit să aduceți la  cunoștința opiniei publice care este statutul dumneavoastră:

            Acela de funcționar al Comisiei Europene sau acela de ministru al Justiției din România? Este extrem de important acest lucru pentru că dacă v-ați fi asumat, cu adevărat, demnitatea de ministru al Justiției, trebuia să fiți în primul rând, garantul respectării legii în Guvernul României, garantul respectării Constituției!

            Or, dumneavoastră, doamnă ministru, din momentul în care ați preluat acest portofoliu, cu fiecare declarație, cu fiecare acțiune ați nesocotit, în mod grav, legea fundamentală a statului român. Ați afirmat că drepturile omului reprezintă un lux teoretic. Pentru români, evident! Dacă o astfel de declarație ați fi făcut-o la Bruxelles, ați fi zburat imediat din postul de traducător. În România, grație susținătorilor dumneavoastră, ați rămas să ne dați lecții. Așa ne trebuie!

            Mai departe, ați acționat la fel cum ați gândit! Dacă drepturile românilor sunt un lux, nu toți românii trebuie să beneficieze de ele!

V-ați folosit propria țară în mod cinic, ca material didactic, astfel încât în CV-ul dumneavoastră să apară calitatea de ministru, în speranța unei viitoare avansări la Comisia Europeană. Din tot ceea ce ați intrepris, ați demonstrat că nu aveți niciun fel de motivație profesională în concordanță cu funcția de ministru al Justiției din România!

Ce motivație ați putea avea să fiți un bun și responsabil ministru al Justiției, când știți că la sfârșitul anului vă întoarceți la funcția bine plătită de la Bruxelles?! Evident, niciuna! Și nicio responsabilitate! Indiferent de ce veți face și veți afirma, nu răspundeți pentru nimic, în fața nimănui, nici măcar în fața propriei constiințe. La fel de grav este că prin conduita și atitudinea dumneavoastră ați compromis și ideea de funcționar european.În această dublă calitate ați fi avut obligația profesională de a respecta legislația și drepturile prevăzute de tratatele Uniunii Europene. Conform acestora,  „Uniunea se bazează pe respectarea demnității umane, libertății, egalității, statului de drept precum și pe respectarea drepturilor omului". Poate ați tradus și aceste principii dar probabil le-ați uitat, preocupată fiind să deveniți agentul electoral al celor care vă susțin.

Deși  v-ați recomandat ca traducător al legislației europene, din păcate, ceea ce ați făcut până astăzi demonstrează că nu este de ajuns să citești și să traduci legislația europeană pentru a înțelege principiile fundamentale ale sistemelor de drept ale națiunilor civilizate.

N-ați înțeles, din păcate pentru noi românii, care este rostul și misiunea demnității pe care o ocupaţi! Toate acțiunile pe care le-ați întreprins în spațiul public, de când ocupați această demnitate, ne arată că priviţi Justiția din România ca pe un câmp tactic de tip totalitar!

            Toată atitudinea dumneavoastră i-a revoltat până și pe magistrații din România care vă solicită demisia! Iar atunci când ei vă cer sa plecați, cred că ar fi timpul s-o faceți!

Doamna ministru,

Aristotel spunea că: „Democrația este o formă de guvernământ în care cei liberi sunt la putere".

Eu vă întreb sincer și preocupată de soarta țării mele: Sunteți un om liber, doamna ministru?!

Deputat Steluța Cătăniciu,

prim-vicepreședinte ALDE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here