Sunteti aici:AdministrativNereguli la Regia de Termoficare Cluj. Au cerut aprobarea documentației pentru o licitație încheiată deja

Nereguli la Regia de Termoficare Cluj. Au cerut aprobarea documentației pentru o licitație încheiată deja

Publicat in data

În şedinţa de Consiliu Local din 17.01.2017 la punctul 20 de pe ordinea de zi, trebuia să se voteze o hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind achiziţia unor centrale termice pentru dotarea a cinci unităţi de învăţământ din Cluj-Napoca.

La întrebarea Consilierului Local Adrian Mureşan(ALDE) privind necesitatea acestei investiţii, având în vedere că anul trecut au fost achiziţionate centrale noi, reprezentantul regiei, spre stupefacţia tuturor, a precizat că este vorba despre acele centrale achiziționate și montate deja. Mai mult acesta părea să nu înțeleagă faptul că întâi se aprobă indicatorii tehnico economici și apoi se organizează licitație și nu invers.

”Regia de termoficare a analizat cazanele vechi din anuul 2008-2009, o vechime de 8-9 ani, cazane cu grave probleme de fucționare, fapt care a dus la întocmirea unei documentații pentru cazane. Acestea au fost achiziționate în 2017 iar montarea lor a fost finalizată în toamnă. Cazanele sunt net superioare. Un cazan are o durata de viață între 6-10 ani. Acele cazane nu mai puteau funcționa în acele condiții. A fost prganizată licitație în 2017, echipamentele au fost achiziționate și montate”, a specificat reprezentantul regiei.

Pe bună dreptate consilierii PSD și ALDE se întreabă în baza căror documentații a fost organizată licitația pentru achiziționarea respectivelor centrale.

Este uluitor modul în care Regia Autonomă de Termoficare înţelege să îşi desfaşoare activitatea de achiziţii în anul 2018, fără să aibă indicatori tehnico-economici aprobaţi, fără o minima transparenţă, existând premisele unor licitaţii trucate, cu câştigători ştiuţi în prealabil. Este un caz de competenţa DNA, Consiliul Local trebuia să aprobe preţurile de la care să plece licitaţia, ulterior să se organizeze licitaţia, nu invers”, a  mai declarat Consilierul local ALDE Adrian Muresan.

De asemenea, aceștia solicită demararea unui audit financiar care să verifice licitațiile organizate de Regia Autonomă de Termoficare în ultimii ani.

Solicităm de urgenţă demararea unui audit financiar, pentru verificarea tuturor licitaţiilor din ultimii ani, este un caz de o gravitate extraordinară.  Totodată solicit reanalizarea investiţiilor de modernizare a şapte puncte termice în zona Pata-Mărăşti a căror indicatori tehnico-economici s-au aprobat prin HCL 1012 din 19.dec.2017 şi verificarea dacă la aceste obiective licitaţiile s-au derulat fără încălcarea legii. Aşteptăm raportul de audit până la votarea  bugetului regiei pe anul 2018, întrucât acest mod de lucru este total neprofesionist, în cazul în care nu vom obţine clarificari nu vom vota bugetul” a declarat consilierul local PSD Andras Tothfalusi.

S-a decis amânarea punctului 20 de pe ordinea de zi pentru clarificări suplimentare.

INTRA IN DISCUTIE

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...

Din Mexic, liderul PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, își așteaptă sentința într-un dosar de trafic de influență. În pandemie „i-a căzut” în brațe un...

Patronul restaurantului care vinde hamburgeri în foiță de aur și președintele PSD Câmpia Turzii,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...