Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoştinţa participanţilor la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul judeţean DJ 107M Luna de Sus (DN1) – Vlaha – Săvădisla – Săcel – Băişoara – Iara – Buru – limită cu judeţul Alba se află în plină desfăşurare lucrări de întreţinere curentă şi reparaţii în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie.

Fiind vorba de un sector de drum montan, care străbate una dintre cele mai pitorești zone ale județului Cluj, am vorbit cu cei doi constructori pentru urgentarea lucrărilor de reparații astfel încât venirea iernii să găsească acest drum complet reabilitat și pregătit pentru venirea turiștilor și a tuturor celor care îl străbat", a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Astfel, pe sectorul de drum Luna de Sus (DN1) – Vlaha – Săvădisla – Săcel, mai precis pe porțiunea cuprinsă între km 0+000 şi 6+600, au fost executate şi finalizate lucrări de frezare şi plombări cu asfalt, în vreme ce pe porțiunea cuprinsă între km 12+000 şi 21+000 lucrările se află în plină derulare. În perioada imediat următoare, acelaşi tip de lucrări de întreţinere se vor executa și pe tronsonul cuprins între km 21+000 şi 42+000, respectiv între localitatea Săcel şi limita cu judeţul Alba.

Reamintim în acest context faptul că, în ceea ce priveşte acest drum judeţean, în lungime totală de 42 de km, Consiliul Județean Cluj va derula ample lucrări de investiții în baza programului de modernizare şi reabilitare a drumurilor județene, momentan proiectul aflându-se în faza de obţinere a autorizaţiei de construire.

Consiliul Județean Cluj va continua lucrările de reabilitare a infrastructurii județene de transport atâta timp cât condițiile meteo vor permite.