CIADO (Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului ) a monitorizat în anul 2017 comportamentul unor miniştri, preşedinţi de consilii judeţene, senatori şi deputaţi şi concluziile sunt următoarele:

Ca şi cocaina, dependenţa de control, de putere şi de bani au aceleaşi efecte, în speţă, un nivel crescut de dopamină, dopamina fiind produsul intern ce creează dependenţă de stimulul care o creează, dar şi dorinţa de a avea mai mult.

Efectele pe care le provoacă puterea şi banii, dar în special controlul, pentru politicieni au aceleaşi rezultate ca şi cocaina: euforia, o stimă de sine foarte ridicată, dar şi partea negativă a acestei dependenţe, adică anxietatea, depresia sau paranoia.

Constatăm prin studiul nostru că dependenţa de putere a politicienilor duce la nevoia de a fi iubiţi, pentru că ei se dovedesc în timp prea săraci în interior şi compensează acest lucru cu bogăţiile exterioare. Pentru toate acestea, politicianul ajunge la un nivel de disponibilitate în a minţi, în a înşela încrederea celor care i-o acordă, iar banii pentru el îi alimentează orgoliul şi opinează că îi dau prestigiu social.

Analizând vieţile oamenilor politici, trăirile, viaţa conjugală, observăm că majoritatea au probleme în ceea ce priveşte armonia în cuplu, echilibrul sufletesc, trăirile interioare şi exterioare. Constatăm prin studiul nostru că politicianul ajuns într-o funcţie de conducere nu administrează corect puterea ce o obţine şi acest lucru ţine strict de cultura individuală şi pregătirea profesională. El se simte invincibil, dar nu pentru a desăvârşi menirea funcţiei pe care o ocupă, ci din dorinţa de a trece la o altă treaptă a puterii. Nu se mulţumeşte cu ce a obţinut şi doreşte următoarea treaptă, până la cea mai înaltă. Politicianul, fie din zona administraţiei publice centrale, locale sau din zona legislativă nu înţelege că această dorinţă de a ajunge în vârful piramidei îl va duce la riscuri în care va deveni corupt, inuman şi sec în interiorul său. Ajunge la nivelul la care o eventuală detenţie nu îl sperie, detenţie care de fapt nici nu îl va schimba şi nici îl va vindeca, pentru că el deja va avea o problemă psihică, problemă ce se tratează prin psihoterapie, nu prin puşcărie.

La politicienii care au prea multe mandate, studiul a scos în evidenţă două efecte negative: aroganţa şi nervozitatea, având un temperament coleric sau unii chiar excentric.Totodată, la aceste persoane cu multe mandate, constatăm o tulburare de personalitate narcisistă-megalomanică, lipsită de empatie, cu o dorinţă exagerată să apară la TV sau în public, nu pentru un bine al comunităţilor, ci doar pentru propria persoană. Tulburarea lor de personalitate histrionică sau de multe ori chiar la nivel de teatralism îi duce la manipularea celor din jur, astfel încât ei să fie mereu în centrul atenţiei. Ceea ce constatăm cel mai grav este tulburarea de personalitate paranoidă, ajungând la nivel de neîncredere şi suspiciune în ceilalţi, viaţa lor fiind rigidă şi axată doar pe critici.

Ca o concluzie, CIADO opinează că în această perioadă a democraţiei româneşti, orice preşedinte, primar sau om politic este bine să rămână în funcţie doar un mandat. Niciodată al doilea mandat nu s-a dovedit a fi mai bun ca primul. Din cercetarea noastră s-a dovedit că în cel de-al doilea mandat, dependenţele şi problemele psihice deja există, sau în multe cazuri chiar sunt accentuate. Considerăm că oamenii politici ar trebui să fie obligaţi să meargă la psiholog, să facă psihoterapie lunară, întrucât sănătatea lor mentală este importantă atât pentru comunităţile pe care le reprezintă, cât şi pentru România, ca stat independent şi unitar.