Sunteti aici:AdministrativTișe:Clujenii, tratați din nou ca cetățeni de mâna a doua de Guvernul PSD

Tișe:Clujenii, tratați din nou ca cetățeni de mâna a doua de Guvernul PSD

Publicat in data

Recenta alocare de fonduri în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală a dat Guvernului P.S.D. ocazia de a-și manifesta, din nou, disprețul față de clujeni.

Alocarea pentru județul Cluj a doar 670 de milioane de lei, adică 2,24% din totalul fondurilor, reprezintă o nouă sfidare a Clujului și a tot ceea ce el reprezintă.
Suma alocată situează județul Cluj pe locul 31 în ceea ce privește cuantumul fondurilor alocate. Asta, în condițiile în care județul nostru se situează pe locul 5 la nivel național în ceea ce privește contribuția la buget!

În lipsa oricăror criterii obiective de evaluare, niciunul dintre marile proiecte ale județului, nici Aeroportul, nici centurile ocolitoare și niciun alt proiect major de dezvoltare a Clujului nu a fost considerat de guvernarea P.S.D. ca fiind suficient de important pentru a fi finanțat.

Este absolut de neconceput ca după mai bine de 27 de ani deciziile publice să fie adoptate de guvern într-o asemenea manieră discreționară și abuzivă.

Este un nou act de sabotare a județului Cluj și a proiectelor de dezvoltare ale acestuia, act pe care nu am să îl tolerez însă. Solicit public Guvernului României să ia măsurile care se impun pentru a corecta această nedreptate flagrantă făcută Clujului și să dispună alocarea de fonduri pe măsura contribuției pe care județul Cluj o are la bugetul de stat!

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Alte articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...