Aproape 1.700 de candidați s-au înscris, până acum, la concursul pentru ocuparea posturilor din Politia Română, prin încadrarea din sursă externă. Pentru posturile de polițist din cadrul Direcției Operațiuni Speciale, candidații se mai pot înscrie astăzi și mâine.

Pentru posturile de polițist scoase la concurs a căror perioadă de înscriere s-a încheiat ieri, 1.699 de persoane și-au depus dosarul de înscriere.

Cea mai mare concurență este pe trei posturi de ofițer din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Astfel, pe postul de ofițer scos la concurs în cadrul Directiei Afaceri Europene, Misiuni și Relații Internaționale vor candida 27 de persoane, iar pe cele două posturi de ofițer de la Direcția Financiară a Inspectoratului General al Poliției Române vor concura 46 de persoane.

Cei înscriși vor susține testările și probele concursului conform informărilor postate pe site-ul unității unde se află postul pe care au optat, la secțiune Carieră/ Posturi scoase la concurs.

În continuare, până mâine, 25 octombrie, se primesc dosare de încriere pentru posturile de polițist din cadrul Direcției Operațiuni Speciale — Inspectoratul General al Poliției Române.

Detalii complete despre aceste posturi găsiți aici —

http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here