Sunteti aici:AdministrativGuvernul Grindeanu a fost demis

Guvernul Grindeanu a fost demis

Publicat in data

La șase luni de la câștigarea la pas a alegerilor parlamentare, PSD și ALDE și-au demis azi propriul Guvern. A fost o situație fără precedent ca un partid să depună o moțiune de cenzură împotriva fostului Guvern.

Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 241 de voturi „pentru” şi 10 voturi „împotrivă”, în condițiile în care avea nevoie de 233 de voturi.

Dragnea: Grindeanu se ține de scaun

Liviu Dragnea a declarat înaintea votului că Grindeanu dorește în mod nelegal și împotriva voinței românilor să rămână în funcția de prim-ministru.

”Nici ritmul, nici determinarea premierului nu au fost aşa cum am sperat cu toţii şi cum ne-am aşteptat. Să lăsăm lucrurile aşa ar fi însemnat să eşuăm cu bună ştiinţă, să ne păcălin şi pe noi, şi pe români, chiar şi pe Sorin Grindeanu. Nu ne-am aşteptat ca fostul nostru coleg să reacţioneze cu atata îndărătnicie, uneori chiar lipsit de raţiune. m crezut mult în Sorin Grindeanu. Nu am făcut-o în glumă, în mod neserios, am crezut că e cea mai bună soluţie din acel moment pentru noi. Din păcate, acum, se agaţă de scaun în cel mai nelegitim mod.

Nu a ajuns premier datorită celor baricadaţi în Palatul Victoria, nici celor cu care s-a mai întâlnit în nopţile astea pe la Vila Lac 1. A ajuns acolo pentru că cele două partide au decis să îi acorde un vot de încredere, aceleaşi structuri statutare care i-au retras sprijinul politic. Va fi acuzat probabil mai târziu de o atitudine lipsită de onoare, responsabilitate faţă de noi şi faţă de români”, a afirmat Liviu Dragnea.

Grindeanu:Oricine va fi ales premier nu va putea să își exercite funcția

Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat, vizavi de afirmațiile liderului PSD, Liviu Dragnea, că niciun alt premier nu va avea libertatea să își exercite funcția.

Am urmărit foarte atent discursul domnului președinte Liviu Dragnea și prin acest discurs mi-am dat seama că oricine ar fi fost sau ar putea să devină viitor prim-ministru nu are nicio șansă să-și exercite funcția de prim-ministru. Niciuna”, a afiirmat Grindeanu

 

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Alte articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...