Filosofii antici îndemnau mereu spre perfecţionarea propriei fiinţe, a propriului caracter prin educaţie, observaţie şi autocontrol. Astfel, autoperfecţionarea era văzută ca o virtute foarte importantă. În cadrul învăţăturilor lui Confucius întâlnim şi următoarea remarcă: „Perfecţiunea este începutul şi sfârşitul tuturor fiinţelor; fără perfecţiune sau perfecţionare, fiinţele nu ar exista. De aceea înţeleptul consideră această desăvârşire ca fiind mai presus de toate.” Cu două milenii mai târziu, Comenius, teolog, filosof şi pedagog renumit, spune referitor la fiinţa umană: „Omul nu poate deveni om decât dacă este educat.” Prin urmare, pentru a deveni oameni cu adevărat, nu doar din punct de vedere fizic, ci şi al caracterului, este nevoie să învăţăm. Având în vedere faptul că întrega noastră viaţă reprezintă o şcoală, autodidactica sau autoperfecţionarea este cea mai importantă şi eficientă metodă.
Cum se poate face această autoeducare? Simplu… şi totuşi greu. Este simplu deoarece sunt necesare numai două lucruri principale: 1) dorinţa de a învăţa, de a ne autoperfecţiona; 2) o atenţie permanentă la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru pentru a putea extrage cunoştinţe din fiecare experinţă. În acelaşi timp autoeducarea este şi grea, tot din două motive esenţiale: 1) în această lume „a vitezei” a devenit dificilă focalizarea atenţiei la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi ne interesează direct, pentru a le separa de miliardele de gânduri şi experienţe inutile ce ne invadează permanent; 2) schimbarea perspectivei asupra evenimentelor din viaţa noastră zilnică, pentru a înţelege că ceea ce se întâmplă nu reprezintă piedici, ci oportunităţi pentru autoperfecţionare – din toate punctele de vedere.
Pe mulţi oameni îi auzim spunând că au aşa-numita „şcoală a vieţii”, însă trebuie avut grijă la nuanţe. Nu cel care trece prin multe experienţe are cu adevărat „şcoala vieţii”, ci cel ce învaţă mai mult din situaţiile pe care le-a trăit. De aceea este nevoie de atenţie, de dorinţa de a învăţa şi de o perspectivă constructivă asupra vieţii şi a întâmplărilor din ea.
Dar nu trebuie să uităm de un lucru cu o însemnătate la fel de mare ca şi autoperfecţionarea. Confucius continuă: „Omul perfect nu se mărgineşte la propria perfecţionare şi apoi se opreşte; de aceea el se angajează în perfecţionarea şi a celorlalte fiinţe.” În momentul în care cineva atinge o înaltă ţinută morală, o curăţenie profundă a caracterului, chiar dacă nu a realizat desăvârşirea propriu-zisă, devine ca o datorie sacră pentru acea persoană să contribuie şi la „creşterea” şi dezvoltarea semenilor săi. De aceea maeştrii au avut discipoli, de aceea profesorii au elevi…
Aş dori să închei cu un citat foarte profund şi adevărat: „Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea.” (Nelson Mandela)
Până data viitoare, dar şi după, lucraţi la perfecţionarea proprie şi a celorlalţi!
