Am adresat de nenumărate ori întrebarea „Cum stai?” şi am răspuns tot de atâtea ori la ea, dar de fiecare dată ea se referea,de fapt, la starea psihică sau urmărea să determine gradul de pregătire sau finalizare a unei lucrări, ori pur şi simplu înlocuia banalul „Ce mai faci?”.

Ca să putem afla în relitate cum stăm, ar trebui să ne adresăm unui cabinet de specialitate, care, în urma unei evaluări realizate cu Posturograful, să ne spună cu exactitate dacă stăm bine sau mai puţin bine.

Posturografia statică computerizată (PSC)

Această analiză testează gradul nostru destabilitate posturală şi oferă informaţii legate de  controlul motor al fiecăruia ori felul în care este îndeplinită funcţia de echilibru în diverse condiţii de mediu.

Admirăm de fiecare dată nu doar graţia gimnastelor, ci şi echilibrul lor, mai ales atunci când evoluează pe cei 10 centrimetri ai bârnei, şi o facem de asemenea în cazul acrobaţilor pe sârmă. Ce au ei în plus, ce elemente îi fac să îşi dezvolte capacităţi superioare? Este o chestiune de echilibru, care este un cumul de factori şi abilităţi.

Capacitatea de menţinere a echilibrului  nu se bazează doar pe văz sau pe sistemul vestibular, ci şi pe sistemul integrat de informaţii primite de creier de la muşchi şi articulaţii. Acestea  oferă indicii esenţiale despre direcţia de mişcare a capului, textura şi înclinarea suprafeţei de parcurs.

Ce este Posturograful?

Posturograful sau Global Postural System (GPS) este un sistem de analiză posturală avansată ce utilizează tehnici și metode noninvazive de diagnostic și de evaluare în domeniul recuperării medicale.

Posturograful  GPS 600 testează legăturile existente între componentele sistemului ce asigură echilibrul – ochii, sistemul somatosenzitiv şi sistemul vestibular. Cu ajutorul acestui dispozitiv este măsurată reacţia unei persoane la medii cudiverse cantitatăţi de informaţii trimise de ochi şi de sistemul somatosenzitiv.

În cadrul testului, pacientul menţine o poziţie statică pe o platformă, cu privirea fixată la o ţintă anume. Aceasta este mobilă şi senzorii de presiune de sub platformă înregistrează mişcările greutăţii corpului (balansul) în timp ce persoana testată îşi menţine echilibrul (se foloseste un cadru de siguranţă pentru a preveni căderea în timpul testării). Posturografia oferă astfel  informaţii despre felul în care acea persoană îşi menţine echilibrul în timpul acelor situaţii speciale provocate pentru a determina o reacţie de adaptare din partea organismului.

Posturograful include 2 unităţi de diagnostic și un software:

Podoscopul – este utilizat în analiza tulburărilor de statică a piciorului; cu ajutorul lui sunt prelucrate imaginile captate, determinându-se lungimea exactă a fiecărui picior, existența unor tulburări de statică plantară (picior plat, scobit etc.), precum și a eventualelor deviații la nivelul gleznei.

Unitatea de analiză posturală – este folosită pentru determinarea deficienţelor la nivelul coloanei vertebrale, prin intermediul unui sistem de camere video care permit achiziţia de imagini de înaltă rezoluţie, imagini ce sunt apoi prelucrate prin intermediul softului, în scopul de a analiza toate deviaţiile segmentare sau globale ale corpului.

La ce ajută o o PSG?

Pentru o analiza posturală corectă se vor  realiza mai multe analize din toate poziţiile: din față, din spate și din profil. Acestea vor da posibilitatea diagniosticării deficiențelor coloanei vertebrale în plan sagital sau frontal (scolioze, cifoze, hiperlordoze).

 Softul permite stocarea datelor medicale ale pacientului, atât a celor rezultate în urma testărilor posturografice, cât şi a celor legate de istoricul medical sau de tratamentele medicamentoase pe care pacientul le urmează. Este util pentru monitorizarea evolutiei pacientilor si a eficienței terapiilor recomandate.

 Datele obținute în urma unei posturografii complete vor sta la baza  elaborării ulterioare a unor foarte utile programe personalizate de kinetoterapie și recuperare medicală.

Unde poate fi realizată  Posturografia?

La Centrul de Tratament HC KINETIC se poate realiza o Posturografia statică computerizată, ceea ce permite diagnosticarea corectă pentru o serie de probleme cum sunt: picior plat sau scobit; valg sau val; genunchi flexum sau recurbatum; asimetria centurilor scapulare şi/ sau pelvice; hiperlordoză şi/sau hipercifoză; scolioză, cifoscolioză; dispozitia asimetrică a ţesuturilor adipoase şi a ţesuturilor moi; circulaţia venoasă şi limfatică defectuoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here