Federația „Solidaritatea Sanitară” luptă pentru drepturile membrilor săi. De această dată a reușit să obțină pentru asistentele medicale ceea ce toți ceilalți au considerat că este imposibil: modificarea legii nr. 1/2011, astfel încât echivalarea creditelor asistentelor medicale absolvente de postliceală (PL)  să fie posibilă.

Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță public faptul că proiectul de lege privind echivalarea creditelor obținute de asistentele medicale absolvente de postliceală a fost adoptat în 27.03.2017, de către Senatul României.

Adoptarea acestei legi, după o activitate strategică susținută desfășurată de noi în ultimii 4 ani de zile, constituie o dovadă a faptului că Federația „Solidaritatea Sanitară” a reușit să obțină pentru asistentele medicale ceea ce toți ceilalți au considerat că este imposibil: modificarea legii nr. 1/2011 astfel încât echivalarea să fie posibilă.

Menționăm că nu este vorba de o favoare făcută asistentelor medicale absolvente de postliceală, ci de recunoașterea unui drept fundamental: dreptul la propria profesie. Cu alte cuvinte, această reușită constituie un pas important către normalitate, fiind una din formele esențiale de eliberare profesională a lucrătorilor din Sănătate.

La acest succes a contribuit în mod decisiv activitatea desfășurată în cadrul Centrului de Cer-cetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, articolul Echivalarea asistentelor medicale absolvente postliceală - formă de acțiune împotriva discriminării, fiind documentul-cadru esențial pentru această activitate. A devenit astfel evident încă odată faptul că acțiunea sindicală bazată pe dovezi științifice constituie forma cea mai adecvată de activitate, ea făcând parte din specificul lumii medicale.

"Mulțumim pentru sprijinul acordat celor 16.000 de asistente medicale care au semnat Petiția pentru ECHIVALARE (http://solidaritatea-sanitara.ro/petitie/ )! spun cei din conducerea sindicatului, oameni care dovedesc cu fapte importanţa şi seriozitatea misiunii lor.

Sindicaliştii se adresează parlamentarilor

Mulțumim în mod public tuturor parlamentarilor care ne-au sprijinit inițiind acest proiect de lege, (3) roluri importante având domnul senator Luchian Ion și doamnele senator Andronescu Ecaterina și Federovici Doina-Elena!

Apreciem în mod deosebit faptul că străduința noastră pentru normalitate a reușit să se bucure de sprijinul parlamentarilor din tot spectrul politic!

Așa cum am făcut-o în mod sistematic de-a lungul acestor ani, precizăm că nu este vorba de o echivalare automată, ci de posibilitatea recunoașterii competențelor deținute deja de asistentele medicale/asistenții medicali care doresc să-și continue studiile la nivel universitar. De asemenea, menționăm că adoptarea acestei legi trebuie să fie urmată de adoptarea unei metodologii specifice de către Ministerul Educației, la care vom lucra în continuare. Este a treia reușită strategică a Federației „Solidaritatea Sanitară” după gărzile medicilor și eliminarea discriminărilor salariale.