Fostul lider al României post revoluţionare, Corneliu Coposu, a activat în presa clujeană, înainte de a deveni secretarul personal al ţărănistului Iuliu Maniu. Mai puţin cunoscută este activitatea sa de gazetar, chiar aceea specializată pe informaţii din justiţie, a cărui activitate era pe atunci condusă de un Consiliu de Război.

Două evenimente culturale majore recente au adus în atenţia publică personalitatea de gazetar a politicianului Corneliu Coposu. Atât conferinţa „Justiţia Militară în sec XX”, cât şi Festivalul Internaţional de Carte Transilvania au evocat simultan, dar separat, articolele sale de presă din perioada războiului.

 

Jurnalismul, meserie de risc

 

Istoricul Virgiliu Ţârău a arătat în expunerea sa din cadrul „Justiţiei Militare”, intitulată „De la tribunalele poporului la tribunalele militar- politice. Procesul lui Corneliu Coposu”, că „Seniorul” a fost condamnat, în anii comunismului, printre altele şi pentru articolele sale de presă.

În aceeaşi zi în care Ţârău trecea în revistă procesului lui Coposu, la Festivalul de Carte era prezentată lucrarea cercetătorului Marin Pop, „Din cele trecute vremi. Jurnalist la Cluj”, o ediţie care cuprinde texte de gazetar ale lui Corneliu Coposu.

Chiar dacă a abordat subiecte cu tematică politică, culturală sau sportivă, Coposu făcea parte şi din corpul restrâns al jurnaliştilor specializaţi în domeniul justiţiei. A reuşit astfel să publice cu regularitate, în perioada 1937- 1938, în ziarul „România Nouă”, numeroase articole inspirate din procesele judecate în Palatul de Justiţie din Cluj.

Articolele sale grupate în cartea lui Marin Pop sunt o veritabilă frescă a vremii, din care putem să înţelegem cum funcţiona justiţia. Chiar dacă era dictatura regală, drepturile cetăţeneşti fiind restrânse, jurnaliştii reuşeau să prezinte procese importante de pe agenda justiţiei clujene.

 

Cenzura, eterna poveste

Cenzura nu este doar astăzi o expresie a opacităţii sistemului faţă de unele procese delicate, cum ar fi cel al yoghinului Bivolaru sau al fostului şef al poliţiei, Ioan Păcuraru, judecate cu uşile ferecate. Chiar şi în acele timpuri, cenzura intervenea ferm. Sunt dovadă statisticile oferite chiar de Coposu, în capitolul al II-lea, intitulat „Cenzura, eterna poveste”.

În perioada analizată, timp de 4 ani, din noiembrie 1933, până în noiembrie 1937, ziarul a fost suspendat de 10 ori, totalizând un timp de 394 zile, cu pretextul de a fi fost subversiv. Adică 74 de editoriale, 117.038 de cuvinte tăiate, 16.720 rânduri de coloană tăiate, calculate în total cât distanţa Cluj- Cernăuţi. Tăiau din toate genurile, chiar şi de la anunţuri.

„Dela apariţie, foarfeca regimului a fost purtată, printre paginile noastre, de zece cenzori. Toţi simpatici. Cari însă, spre regretul nostru, şi-au făcut totdeauna datoria. Cu vârf şi îndesat. Trei din cei zece au fost magistraţi militari, doi ofiţeri activi, iar cinci, funcţionari în Administraţie, Poliţie şi Siguranţă”, nota cu umor Coposu, în data de 2 noiembrie 1937 în paginile „României Noi”.

 

Procesul presei

 

Unul dintre procesele relatate este cel în care redactorul şef al publicaţiei, Nicolae Buta a scăpat de acuzaţia de „ultragiu” adusă prefectului Eugen Dunca, în relatarea faţă de împărţirea porumbului la ţărani. Buta a fost judecat de Justiţia militară după regulile jocului, a fost adus în faţa Consiliului de Răsboiu al Corpului 6 Armată, prezidată de un colonel, asistat de doi maiori şi doi căpitani. Jurnalistul avea alături doi avocaţi şi un publicist.

Comisarul regal a trecut la citirea actului de acuzare, jurnalistul fiind acuzat de răzbunare, deoarece ar fi fost îndepărtat anterior din Prefectură. Au fost audiaţi toţi martorii propuşi, care au confirmat spusele din articol, inclusiv corupţia de la Cojocna, unde un funcţionar a căutat să acopere cu documente false dispariţia unui vagon de porumb.

Pamfletarul Vladimir Nicoară a ripostat, spunând că acuzatul este mult mai ponderat în scris decât el. Nicoară se referă la rolul presei. „Presa este oglinda stărilor într-o ţară. Dacă oglinda arată strâmbături şi figuri diforme, nu e vina ei, ci a celora ce se oglindesc”. În final, jurnalistul a fost achitat.

Extrem de incisiv, Coposu concluzionează în relatarea sa, că guvernul şi-a dat un examen cu cenzura impusă, pe care îl va taxa în viitor.

„Guvernul liberal a trădat constituţia şi a călcat peste jurământul de credinţă în care s-a legat la respectarea ei. Şi a trădat idealurile din cari s-a plămădit ţara românească şi şi-a renegat trecutul şi demnitatea marilor înaintaşi. Iar capitularea în faţa nelegiuirii şi sperjurul nu va rămâne nepedepsit de posteritate”, încheia Coposu relatarea privind cenzura din 13 februarie 1936.

Stilul caustic faţă de putere i-a fost cap de acuzare ţărănistului chiar şi înainte de epoca comunistă. Un alt episod de pe culoarele tribunalului i-ar fi adus Seniorului o condamnare de 2 luni încă în timpul dicaturii carliste din anul 1938. Coposu ar fi relatat informaţii din dosarul studenţilor legionari, care atentaseră la viaţa rectorului universităţii, Florian Ştefănescu Goangă. Potrivit relatărilor din sala de judecată, atentatorii, executaţi ulterior, ar fi vrut să-l pedepsească pe rector, pentru aventurile sexuale cu studentele, neavând ordin din partea conducerii legionare în acest sens.

Mihai Bacalu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here