Conform grilei adoptate prin Legea nr. 153, din 2017, cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, s-a stabilit ca pe lângă majorarea salariilor primarilor din ţară şi cuantumul indemnizaţiei primite de membrii forurilor deliberative locale trebuie să crească.

În prezent, indemnizaţia consilierilor este de 5% din salariul brut al primarului, pentru fiecare din şedinţele la care aleşii locali participă, însă prin “grija parlamentarilor”, acesta se va dubla.

Problema este reprezentată de faptul că modul de calcul a indemnizaţiilor consilierilor locali se raportează la salariile primarilor din decembrie 2013,  cu toate că de la 1 ianuarie 2014, printr-un amendament depus de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus de Liviu Dragnea, la  OUG nr. 103/2013, salariile primarilor şi viceprimarilor erau mărite, în timp ce consilierii locali erau omişi voit

Astfel, s-a ajuns ca în anul 2017 procentul de 5% să se dubleze la 10% pentru un număr maxim de trei şedinţe, lunar (o şedinţă de consiliu şi două şedinţe ale comisiilor de specialitate).

În cazul municipiului Turda, localitate încadrată în categoria oraşelor cu 50.001, până la 100.000 de locuitori, primarul are un salariu brut cifrat la circa 10 mii de lei, lunar, de unde rezultă, prin aplicarea procentului de 10%, o indemnizaţie de aproximativ 1000 de lei, lunar, pentru consilierii locali.

Până în prezent consilierii turdeni primeau o indemnizaţie de circa 520 de lei, lunar. În cadrul unei şedinţe de Consiliu local membrii forului deliberativ turdean au aprobat, următoarele: ”Prin derogare de la prevederile aliniatului 2 al articolului 34, din Statutul aleşilor locali (Legea nr. 393, din 2004), cu modificările şi completările ulterioare, consilierii locali vor primi o indemnizaţie lunară egală de 10% din salariul primarului, de la 1 iulie 2017, până la 31 decembrie 2021” .

În cazul comunelor arondate judeţului Cluj cu 3001-5000 de locuitori, un membru al forului deliberativ va primi o indemnizaţie lunară de peste 700 de lei, iar un consilier dintr-o comună cu cel mult 3000 de locuitori va primi circa 650 de lei, lunar.

Plătiţi evident din banii celor care i-au ales, consilierii locali turdeni continuă să presteze destul de avantajos pentru participarea la trei şedinţe pe lună, astfel încât un simplu ridicat de mână le oferă un beneficiu finaciar pe care oricine şi l-ar dori  să-l aibă ca “accsoriu” într-o lună de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here